Hoţul de vise

♦♦♦Exact cel care ar trebui prin însăşi natura şi definiţia lui să ne protejeze şi să ne apere interesele, să ne putem baza pe el – statul adică – ei bine, tocmai el ne fură, ne face somnul neliniştit, sau ni-l fură şi pe acela, dându-ne în permanenţă – dar mai ales atunci când, în mărinimia lui, ne permite să fim treji – coşmaruri. Oare acest popor a născut un monstru de care nu mai este chip să scape?

♦♦♦Suntem trataţi ca nişte jivine blajine, pricăjite, cu colţii de lână, cu care mai de grabă îi mângâiem pe mai marii vremii, atunci când de prea multă obidă încercăm să-i prindem de turul pantalonilor, iar ei ne dau un fâs în nas, drept premiu că avem coada între picioare, iar capul ridicat doar până la acel nivel.

♦♦♦Este vina lor? Pe dracu!

♦♦♦Acest gen/ fel / tip de stat este chiar stat în stat. Şi asta tocmai pentru că noi îi permitem. Aşa-zisul stat, cel care ar trebui să reprezinte întreaga populaţie, nu mai există, presupunând că această ţară a avut parte de aşa ceva vreodată.

♦♦♦Întrebarea este cum de le-am permis atâta amar de vreme să prindă atâta putere şi să se îmbrace cu atâta superioritate şi ,,tupeu obraznic” la care şi-au asortat în fiecare zi o altă ferchezuită făloşenie, încât să nu mai ţină seama de nicio normă de lege – nici chiar cea pe care o fac ei înşişi – de bun simţ, sau frică de Dumnezeu. Călcând totul în picioare chiar sub ochii noştri umezi de bovine chinuite ce suntem.

♦♦♦Cum de i-am lăsat şi-i lăsăm în continuare să stea pe grumazul nostru, să ne mâne ca pe nişte jivine domesticite şi să ne batjocorească fără nicio limită. Să ne conducă destinele folosindu-se de naivitatea şi pioşenia noastră vinovată, dând totodată dovadă de un total dispreţ şi desconsiderare.

♦♦♦Toate astea se întâmplă pentru că noi stăm cu degetul la tâmplă, prefăcându-ne că gândim şi pentru că şi-au dat seama că suntem slabi şi neputincioşi, că nu suntem tari în partea moale.

♦♦♦Cu visele noastre, cele dintotdeauna, ce făcuşi?

♦♦♦Şi cine… aia-a mă-tii te pretinzi?

♦♦♦Tu, Statule, mare hoţoman mai eşti!

NESUFERITUL  din  COTROCENI

S  g.  E

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *