Toșca de Mucci (ni)

♦♦♦Îm cer scuze pentru scurgerea nasului, dar acest băiat a jucat ca o fată ne-mare și totuși bătrână, dacă ne gândim măcar la una din personajele – feminine să zicem – din celebra operă. Deși nu este suficient un singur cuvânt pentru a îmbrăca cu ridicol acest – personaj să-i zicem, negru ca negativul fotografiei – nu vreau să fac risipă de vorbe, așa că voi spune doar atât : Penibil!

♦♦♦Cei 11 magnifici – magnific de slabi – au avut, cu excepția portarului Florin Niță următoarea involuție:

♦♦♦Gabriel Garcia Enache – îmbrăcat cu un generos poncho sud-american, dar unul modern, cu mâneci de izmene – s-a împiedicat la fiecare fază în cracii lor, acest băiat rătutit venind de la Astra ca extremă – cumva în extremis – ca să nu joace nici măcar ca un fundaș. Adică haotic, bezmetic, care nu știe unde este mingea nici dacă i-o arată daversarul cu degetul de la picior. Calificativul pentru el nu este un adjectiv cum s-ar crede, ci o rușinos de scurtă frază, anume : excavator cu barbă.

♦♦♦Alt Gabriel și el – Peter Gabriel Tamaș a jucat ca pe imaș, adicătelea a bubuit la întâlnire cu întâmplarea o minge care nu avea nicio vină că este însărcinată, adică umflată. Dar, pe ansamblu (artistic) n-a jucat prea rău și asta pentru că s-a ,,abstinat” și n-a mai jucat la nicio cârciumă timp de vreo 2 ore înainte, Și chiar și după meci, pentru că nu știa unde se află cârciuma, pe care i-o mutase Kun Aguiero pe altă stradă, numită mai nou street. Calificativul minim : 2 țoiuri mari.

♦♦♦De Toșca Netoscanu Alin, care alene se mișca, am mai avea multe de spus, dar nu e cazul acuzativ să murdărim cuvintele. Calificativul pentru el rămâne cel dintr-un singur cuvânt, singurul jucător adjectiv de pe teren : Penibil.

♦♦♦Momâiei de Momcilovici nici nu-i trebuie prenume la cât de înalt ca bradul și… ca fotbalistul este. Calificativ îngăduitor : Nimic!

♦♦♦Pentru Vlad Țepeș Achim mă închin la Dumnezeu să-l ierte și să nu-l mai chinuie pentru că oricum l-a fericit destul, lăsându-l pe pământ ca să-și continuie eterna copilărie, jucându-se în iarbă. El caută mingea între picioare, crezând că acolo a ascuns-o femeia gonflabilă pe care o visează el când ațipește – un pic, doar de poftă – pe teren. Calificativ maxim : Minim!

♦♦♦Sullă(ey) Muniru are toate mișcările dezordonat controlate mai puțin cele din umeri, care sunt doar în sus și-n jos, deci foarte corect de curate. La fel și aplauzele oferite de el gratis, dar primite cu răceală înăbușitoare de coiechipieri atunci când este înlocuit prin metoda schimbării (la față). Oricum, când bagă câte o alunecare se oprește dincolo de graniță. Calificativ incompetent : Intermitent.

♦♦♦Adi – Fă-te că alergi- Popa este prototipul autohton al universalului, mai de grabă a muștii universale fără cap, una care mai mult mângâie și bâzâie decît sâcâie. Pentru că lui îi place să stea – în timp ce merge – cu capul în pământ, dar nu de rușine, ci pentru că așa l-au învățat părinții să se comporte în geometria dreptunghiulară a terenului de fotbal în sală. El, fiind abia crescut un pic mai sus decât genunchiul broaștei, confundă marfa cu ambalajul și parterul cu etajul și centrează când trebuie să șuteze, dar mai ales invers. Altfel este băiat de trupă, muncitor, cultivă câlți în ceașca de cafea din care nu bea niciodată ca nu cumva să se trezească în timpul meciurilor și să întrebe speriat: știți cumva unde mi-e capul? Calificativ neaproximativ : E bun rău, dar mai ales invers.

♦♦♦Căpitanul nejucător – fostul Nicușor – Stanciu, fiind cu capul încă neterminat, nu înțelege de ce trebuie să joace și el, crezând că e ca la tenis, unde căpitanii nejucători stau fie în tribune, fie unde-o fi. El doar trage – dar nu ca soba, continuu – ci din când în când, uneori cu multe meciuri între ,, cânduri”. Este un jucător elegant, mai cu seamă atunci când iese de la dușuri. Da, de la dușuri că el face mai multe odată atunci când o prinde pe apă așa de caldă. Calificativ estimativ : Câteva milioane, fără taxe vamale.

♦♦♦Yougourta Hamroun, cel cu toți mucii colegilor în freză, se mișcă lent ca să nu se supere melcul și desigur să nu se obosească, fiindcă are nevoie de vitalitate, trebuie să fie proaspăt (ras) pentru fata care-i schimbă cravata, mai nou. Calificativ neislamist : Nu deranjează pe nimeni, fiind bine autocenzurat ca să nu-i supere pe ceilalți creștini din Europa.

♦♦♦Golubovici cu genunchii pe butuci, când nu are ochii roșii de la țuica de Iași, reușesc adversarii să i-i umfle și atunci simte – nevăzând – că mingea este desumflată, deci tristă și atunci nu o lovește. Din respect pentru cei neajutorați și des umflați atât de nereușitele în viață, cât și de cele de pe teren, atunci când au muncă de teren. Calificativ croat : aproape sârbesc.

♦♦♦ Despre antrenor și patronul de tablou vom vorbi în scris cu cea mai apropiată ocazie. Precis neratată.

MORTUL – VIU DIN GHENCEA

S g. E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *