Ochii văd, inima cere,
E-o vorbă veche din bătrâni,
Să stau cu nasul între sâni,
Mărturisesc, e a mea vrere.
Sunt nefireşti poftele mele?
Sunt slugă la acei stăpâni,
Stăpâne-am vrut să zic pesemne,
C-aşa le spun eu dânselor, mamele.
Să-mi treceţi cu vederea toanele,
Cum şi-n cenuşă sunt tăciuni,
Aşa cum seacă uneori izvoarele,
Sau cum printre mere-s stricăciuni.
Vă rog să îmi iertaţi excesele,
Că doar îs om, chiar de-s modern,
Să nu vă cramponaţi de dânsele,
Cu toţii ştim, la ele ne gândim etern.
Eu pentru oameni mai nimic nu-nsemn,
Deşi evit să-mi spăl în public rufele,
Vă spun acuma la-ncheiere numele,
Cu toate că eu ştiu : îl port nedemn.
SILVAN G. ESCU