Ţaţa Clotilde

♦♦♦Vorbește mult, dar spune puțin. Nu e frumoasă, dar nu e prea urâtă ( la Tv ).

♦♦♦Se îmbracă (!) corect, dar se pare ( sigur ) că se dezbracă ( de caracter ) invers !

♦♦♦Din multele vorbe spuse, alegi doar câteva și chiar dacă unele precepte par de sorginte liberală nu prea ai de unde s-o apuci. E ca o scândură proaspăt debitată cu drujba, una nerindeluită, rugoasă, cu multe așchii uitate de arborele din care provine chiar la suprafața ei, pentru a înțepa pe toţi cei din preajma sa. Pare a avea simțul dreptății, dar nu prea are măsură; dorește egalitate, dar nu pune botul la fraternitate.

♦♦♦Este ca un arici cu țepii mereu sculați, gata oricând să se ia la harță cu oricine, bărbat, femeie, poate și copil, dacă acel cineva are îndrăzneala să o contrazică.

♦♦♦Are pornire bună, ca din pușcă, pornește la sfert de cheie, dar are defectă frâna de gură, era să zic. Dacă deschide gura, o uită așa multă vreme, până i-o închide curentul stârnit de oberlicht cu geamul de la ceas, uitat deschis. De la ceasul elvețian.

♦♦♦Mă bucur că a ales să salveze Romania, s-o smulgă din mâna corupților și s-o prindă în ghearele sale ojate, ca s-o conducă alături de Nicușor Dan. (Nicu – ș) – Or mai candida amândoi, ca să se așeze pe cele trei, patru locuri pe care le vor obține?

♦♦♦Când vine vorba de Bechtel subiectul este non stop închis ( la nasturi ) și fiindcă în zona acelui subiect e tot timpul întuneric nu-l bagă în seamă, semn că nu-l vede. Dar, dacă totuși îl zărește, strigă de departe la interlocutor, schimbând vorba, iar dacă nu are cu cine să se contrazică îl ocolește franțuzește, nu-i așa ? Pe subiect.

♦♦♦Am înțeles că-i place numărătoarea ( inversă, cumva ? ) și nu prea se lasă până nu-i iese numărul. După care, având mare drag de români, ni-l dă nouă, numărul, ca să avem opt plus unul. A ratat ( cu poarta goală ) ocazia de a fi primar la sectorul 1 suflete, pierzând puncte nenumărate prin refuzul Firei de a o face. Aceasta, dregând-o nevrând! A pierdut, ziceam, în fața unui contracandidat care ședea cu spatele, neatent la ce se-ntâmplă, cel care-și duce doct deștul la tâmplă, știind că partidul din care provine este tare-n partea moale, adică acel electorat electrocutat de Dorel.

♦♦♦Păi cum dracu – Doamne Iartă-mă – să te bată unul care arată ca una ! Chiar dacă la un scor rezonabil, la un singur gol. Și acela înscris ( se pare ) după expirarea timpului regulamentar. Dar, după cum știm, arbitrul e cel care fluieră sfârşitul meciului şi începe numărarea golurilor, pardon, a voturilor! Invers, nu ?

♦♦♦A pierdut – a la moutache – cum se spune, n`est pas ? Deși pe fața ei nu există nici urmă de așa ceva. Pur și simplu nu există, pas ! C`est vrait ?

♦♦♦Oricum, cinste ei că a învățat relativ acceptabil limba română, numai că odată cu vorbele a învățat și apucăturile de prin părțile astea și în primul rând țățismul, care este preferatul ei. O exista un cuvânt similar și în limba franceză ? Sunt tare curios, abia aştept să-l aflu. Parol !

FRANZuzitul  diN  COTROCENI

S  g.  E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *