♦♦♦Articol scris a doua zi
♦♦♦O ştire tragică a inundat ecranele televizoarelor. În ziua de duminică, 22. mai 2016 în jurul orei 18:45 şi-a pierdut viaţa – stupid zic unii, firesc zic aceiași ! – patronul societăţii HEXI PHARMA, prilej pentru televiziunile de știri mai ales să fantazeze, să croiască scenarii care mai de care mai senzaţionale, să brodeze la nesfârşit pe marginea subiectului.
♦♦♦Dar, până să ne dăm cu părerea dacă a fost sinucidere, accident pur şi simplu, sau a fost ,, sinucis”, să ne ocupăm un pic de context. Pur și simplu ( iar! ) pentru că ne prefacem că ne pricepem la pretexte și contexte cel puțin la fel de bine ca la texte.
♦♦♦♦♦♦Într-un butoi cât Romania de mare, plin cu apă de ploaie – că tot e gratis – Dan Condrea a stors dintr-o eprubetă mincinoasă o picătură de dezinfectant – şi aceea obligatoriu diluată, fiindcă ar fi fost murdară dacă ar fi fost pură. După ce a testat-o pe şobolanii – şobolani, eșantion semnificativ de cobai scăpaţi teferi din această încercare, s-a luminat a uimire veselă, aşa cum era de aşteptat. În timp ce aceştia, cobaii, au ieşit braţ la braţ, râzând în hohote și dându-şi coate ca între pişicheri, omul nostru, al tuturor românilor, a distribuit-o ,,şobolanilor – oameni” lipsiţi de omenie. Care la rândul lor s-au prefăcut că au grijă de sănătatea populaţiei, entitate rotundă ca formă diformă, numită cu un cuvânt mai aproape de adevăr ,,oameni – şobolani”, adevăraţii cobai, beneficiarii ultimi a ceea ce trebuia să însemne altceva decât nimicul zemos, distribuit nemilos de ceremonios. Parol.
♦♦♦Până şi Victor Petrini, inginerul șef al şobolanilor găzduiți de proprietarul Marin Preda, intelectual ajuns funcționar de stat cu vermorelul sub braț, care în clipele sale de mahmureală neproletară a gândirii nu accepta asemenea matrapazlâcuri pe care le făceau cu voioşie muncitorească cei din echipa sa de ,,dezinfectanţi” cu autorizaţie. Cu autorizație de a face pe stradă. În văzul lumii.
♦♦♦Ştirea tragediei a cutremurat iniţial, apoi a bulversat, lăsând lumea nedumerită, pentru că avea alte aşteptări, îşi dorea de fapt ca păcălitorul să dea seama în faţa – chiar dacă murdară – a justiţiei. Pentru că moartea în asemenea împrejurări nu este o pedeapsă, ci mai de grabă o binecuvântare pentru cei apăsaţi de vină, ne-binecuvântată într-un fel, o ispăşire inconştientă deja a păcatului, întrucât moartea aleasă în acest mod nu este altceva decât laşitatea celor care n-au puterea să suporte pedeapsa.
♦♦♦Se spune că doar cei labili psihic, nebunii fără discernământ, sau dimpotrivă cei curajoşi, dar neiubitori de viață, pot recurge la astfel de acte suicidale. Unii sucombă în acest mod din cauza dezamăgirilor obişnuite, sau care par obişnuite, prin care trec cei mai mulţi dintre noi dealtfel. Alţii, cu mult mai puţini, cad pradă deznădejdii pentru că nu pot accepta un statut inferior celui la care au ajuns la unmoment dat, sau, mai grav, nu suportă să privească lumea pe care până atunci o controlau, uitându-se la ea de sub genunchiul broaştei.
♦♦♦Să nu crezi cumva popor nefericit, abandonat degradării stimei de sine, golit de conținutul propriului timp, ocolit de eleganța nobilă a gândului pur, că absolventul ,,Magna cum laudae” al Academiei de Păcălitori la scară naţională a cedat din cauza ruşinii de a se considera vinovat.
♦♦♦Nu, nicidecum, de fapt el nu a suportat perspectiva de neimaginat pentru cei ca el de a-i fi boţită mândria specifică ,, ajunsului” și a ajunge din nou ,, în rândul lumii”, cea atât de obișnuită pentru cei prea obișnuiți cu puținul. Totuşi, având un moment de înțelegere omenească pentru păcătoșii nefericiți, cei care au doar vina de a fi uitat cum se coboară, cine poate şti ce nivel de bulversare şi de derută l-a cuprins. Unele care au apăsat grav, decisiv asupra sufletului său atât de chinuit de temeri într-o perioadă de timp atât de scurtă, care să fi depăşit cu mult în intensitate acel chin posibil doar într-o viaţă întreagă altfel.
♦♦♦Da, a fost sinucidere! Şi în susținere voi aduce oricâte argumente ar fi nevoie, care să-mi sprijine afirmaţia tranşantă. În primul rând, deşi nu se afla pe autostradă, conducea cu o viteză total neadecvată unei asemenea porţiuni de drum, de peste 160 Km pe oră. Apoi, a ales o maşină relativ vulnerabilă în comparaţie cu cele pe care le avea în parcul său auto, una din care să nu aibă nicio şansă să scape cu viaţă, sau să ajungă eventual infirm. Era singur în maşină şi chiar dacă se presupune că vorbea la telefon în timpul impactului în mod cert o făcea – paradoxal – tocmai fiindcă-i era teamă să moară singur. Mai mult chiar, am convingerea că, trecând destul de des pe acel drum, s-a gândit de mai multe ori la această posibilitate şi – mergând cu speculaţia şi mai departe – chiar şi-a ales copacul cu care să se îmbrăţişeze pentru ultima oară. Și ar mai fi încă…
♦♦♦Complicii şi profitorii de pe urma necuratei şi cinicei afaceri criminale au acum o stare contradictorie; fie să se bucure că au scăpat în câştigători ai cursei fără obstacole, la care nici măcar nu au participat, fie să se îngrijoreze şi mai tare de posibila exacerbare a cerbiciei justiţiei. Asta în cazul nominativ – acuzativ în care aceasta – legata la ochi – nu va fi contaminată în aşa fel în care să nu-i fie de folos niciun ,,dezinfectant”, oricât de nediluat ar fi.
♦♦♦În dimineaţa zilei de duminică Dumnezeu a aşezat pe noptiera de lângă patul lui Dan Condrea un pahar pe care l-a umplut cu un dezinfectant pur în care a stors o lacrimă de înger pentru sufletul său vinovat. Acesta – însetat de ceea ce ar fi trebuit să însemne pentru el paharul de adevăr – l-a golit dintr-o înghiţitură, crezând, mai mult sperând, că este aghiasmă.
SILVAN G. ESCU