Am văzut păsări singure, nedumerite,
Întrebându-se unde sunt oamenii.
Fericite că nu mai sunt vânate,
Triste că oamenii s-au vânat între ei.
Am văzut albine aiurea roind,
Căutând cu disperare o floare.
Triste că florile au dispărut
Întrebându-se unde să pună polenul.
Am văzut fluturi surprinşi, miraţi, dar
Fericiţi că nu mai sunt prinşi în insectar,
Trişti că nu mai are cine să-i privească,
Căci oamenii nu mai au priviri nici între ei.
Am văzut aceiaşi fluturi aşezaţi turceşte,
Părând că şi-au luat răgaz de odihnă.
De fapt nu mai aveau cum să zboare,
Fiindcă aerul dispăruse şi el.
Am văzut… nu, n-am mai văzut,
Dispărusem şi eu.
Mă luase aerul cu el…
SILVAN G. ESCU