Plecasem deja, ducându-mă
Pe aleea din spatele verii,
A florilor devenite incolore,
Fiindcă nu mai eram verde.
Şi încă de atunci, de ieri ştiam
Că infernul va fi colorat strident,
Mă va aştepta îmbrăcat de gală.
La intrare şedea de pază un cuc,
Era împreună cu singurătatea,
Respectând datina.
Se privea cu coada ochiului în geam,
Un ciob ieşit dintr-un colţ – capcană,
Se privea cu groază, se vedea ciudat,
Încurcat în propria încercare de scăpare.
M-am apropiat şi m-am cutremurat,
Prin ciobul de geam raiul era invers :
Nepopulat, fiindcă speranţa se sfârşise.
Era ca un oraş străin, necunoscut,
Ameninţat de un soare întunecat,
Care nu mai putea şopti lumină.
Mi-am dus mâna însângerată la piept,
Îmi căutam cu disperare inima,
N-am mai găsit-o, plecase deja înaintea mea.
Orbită, îşi căuta propria cale pe orbită,
Dar Universul îi refuza înscrierea,
O împingea înapoi pe pământ, în pământ.
SILVAN G ESCU