( Repost ) – Scrijeliri pe piatră şi un pic pe lemn

                                  Epoca de piatră cubică 

♦♦♦Prima piatră aruncată din șanț. În piață. Acolo bineînțeles, fiindcă, de obicei fiind aglomerată, nu există riscul să nimerească în gol ! Va găsi ea un cap care merită să fie spart. Prima piatră era aproximativ relativ ( cum ar spune cineva care este altcineva ) rotundă, dar – culmea – avea colțuri, mă rog, un pic rotunjite. Colţuri aflate la vedere, în formă de stea, nu vă spun care, să nu-mi aud vorbe greu de suportat ca suporter al altora.

♦♦♦Și uneori se înfigea, desigur dacă nimerea unde trebuia. Nu vă spun unde pentru că o să mă întrebați și de ce. Așa că stau în banca mea, rîndul de la geam termopan, chiar dacă pe vremea aceea nu ERA, fiindcă era epocă.

♦♦♦Și era tare. Căci atunci erau vremuri dure. Este adevărat că și capetele..

♦♦♦Epoca de piatră cubică nu există decât în închipuirea şi desigur în accepția mea, eu, care ţin la ce e-al meu, deci şi la pietre, și – cu acordul dv. – un pic și a altora, e vorba de închipuire, pe care nu-i voi numi acum şi nici altădată ca să nu-i fac de rușine. Sunt suficient eu.

♦♦♦Din păcate pentru capetele meritoase piatra cubică nu are decât muchii. Mă rog și cuțitul are, dar el are și alte avantaje, nu e cubic.

♦♦♦Privind foarte aplecate le acele pietre, capetele s-au lăsat impresionate și au luat ușor – ușor forma lor. Așa că de-acum, mă rog, de atunci, se pot lovi și între ele, fără nici un risc. Decât probabil acela de a fi numite pietre. Dar nu cred că le deranjează prea mult, poate chiar le face plăcere, sportiv vorbind !

♦♦♦După o vreme capetele și pietrele au început să se aibe ca frații, de nu le mai puteai deosebi între ele, deși nu cred că ar mai fi fost nevoie și se pare că nici măcar ele nu și-au mai dorit. Au ajuns să aibă exact aceeași formă, culoare , mărime și tărie… mai puțin de caracter. Dar asta este o altă poveste, de spus celor care încă nu au ajuns la un stadiu așa de avansat. Mai au încă ceva de lucru, să zicem așa, fiindcă deja se află pe drumul bun, chiar dacă nepietruit!

♦♦♦Ele coexistă pur și simplu, nu este necesar să fi fost făcute săpături pentru a fi aflate, descoperite. Și chiar dacă ar fi fost nevoie de așa ceva era floare la ureche. Putea fi folosită sapa de lemn cu coadă de aur. Pe care era scrijelită cu litere de bronz următoarea inscripție : nu vă mai luați de piatra cubică, dacă nu vreți să aveți soarta lemnului !

♦♦♦Sau invers. Nu-mi mai amintesc bine, că și eu sunt vechi, un fel de lemn Tănase. Mai nou însă, chiar dacă am o piatră de lemn agăţată de gât.

SaPa  DE  leMN  diN  COTROCENI

S  g.  E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *