Am fost născut într-o bună dimineaţa,
Tocmai când mă pregăteam asiduu să ies
Să iau o gură de aer lumesc, să respir,
Să adulmec, să miros rostul acestei lumi.
Şi de atunci am multe întrebări fără rost.
Dacă mi-a plăcut ce simt, sau ce miros ?
Greu de spus, lumea aceea fiind la apus,
Părea că am din start mirosul blocat pe închis,
Ca o stradă cu sens unic, din care nu se iese,
Probabil fiindcă nu era de asta nevoie. Încă.
Dacă o să-mi placă ce anume aş putea să văd?
Nu, nu mă întrebaţi, s-ar putea să vă mint,
Sau, aş răspunde ciudat : cârtiţa nu vede,
Sapă în permanenţă, sondează întunericul,
Ferindu-şi tot timpul ochii de lumina zilei.
De mă întrebaţi cumva dacă mi-a plăcut ce aud,
Voi răspunde: da, mi-a plăcut râul cum susură,
Da, mi-a plăcut s-ascult vântul cum şuieră,
Da, mi-a plăcut glasul mamei cel de-nceput
Şi mi-a plăcut ciripit vesel de păsări s-ascult.
Dar, vezi tu lume, ce eşti la apus, numai atât.
SILVAN G. ESCU