Închipuire

A bătut la uşa mea o morsă,

Avea ceafa umedă, de emoţie

Am bănuit, uitându-mă pe vizor,

Zâmbea uşor timidă, încurcată.

 

Pe pielea lucioasă, catifelată

I se prelingea oceanul,

Era de lungime medie, aritmetică,

Aşa părea, privind-o pe înălţime.

 

Am observat că avea şi coadă, jos,

Da, da, şedea în coadă de peşte,

Era destul de …nu vă spun cum

Şi nu era deloc (echi)distantă.

 

M-a salutat amabilă, destul de cald

Pentru lumea rece de unde venea.

M-a întrebat dacă poate să mă ia,

Auzind-o, un fior m-a traversat.

 

Ca orice neam prost, crezând că nu-s,

Am vrut s-o îmbrăţişez, s-o relaxez,

Însă s-a ferit, arătându-se timidă,

Probabil, m-am gândit, fiindcă era nudă.

 

M-a rugat să ieşim la o plimbare

Şi – de ce nu – la un cub… pătrat.

Să ne aşezăm pe vârful unui aisberg

Şi de acolo să privim lumea apelor

În timp ce ne scufundăm încet,

Noi doi, doi posibili Titani-ci.

 

SILVAN  G.  ESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *