Cumva

Nu, eu n-am strigat la mine niciodată,

Mi-am amintit de asta stând la poartă,

Aseară. La poarta sincerităţii, sihastru

Eu, cel care judecă mereu atât de aspru

Pe toţi ceilalţi care în lume poartă bască,

Deşi pe a mea faţă atârnă-o tristă mască.

 

De ce am fost cu mine-atât de blând?

Această întrebare-mi pun la poartă stând.

De ce am ocolit premeditat orice-adevăr,

De ce-am ales mereu un drum ocolitor,

De ce-am dorit să mă agăţ de ce-i uşor,

S-amân ce astăzi pot să fac în anul viitor?

 

Nu ştiu. Cumva neimplicat am vrut să fiu,

Oare de ce? Nici asta n-aş putea să ştiu.

Nu ştiu de ce mă iert. Dar dacă mă întreb,

Precis că aş răspunde-n boncănit de cerb,

Ori, mai de grabă-aş spune-o frază fără verb.

 

Răspuns nu am, de niciun fel, însă cumva

Răspuns mulţumitor voi da la orice altceva.

 

SILVAN  G  ESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *