Aș vrea să fiu amic cu mine,
Dar nu știu ce anume mă reține,
Probabil faptul că sunt reținut
Demult, în temniță de ani ținut.
Aş vrea să ştiu ce-anume se cuvine,
Să mă privesc cu oarecare-nţelepciune,
Pe care-ar trebui mai întâi s-o am
Şi-apoi vedem de am să o desham.
Aş vrea, o, Doamne! câte nu aş vrea,
Aş vrea să stau cu mine-n faţa mea,
Să mă ascult vorbind despre iubire,
De gânduri, despre a lumii mântuire.
Mă tem să fiu muşcat de-un şarpe paşnic,
Acel ce stă acolo, în colţul lumii tainic,
Veninul său călătorind prin al meu sânge,
Făcând pact cu destinul, mă vor învinge.
N-aş vrea…
Dar pân-atunci atâtea-aş vrea…
SILVAN G ESCU