Mă aşez la margine de timp
Rezemat de ultimele sale secunde
Şi admir din nemărginire zările
Egal înveşmântate în alb nimb.
Stau sprijinit pe al meu trecut
Uitând să-mi număr clipele,
Certându-mi delicat ispitele,
Că n-am putut să le pătrund.
O rană neînchisă-i viaţa mea,
De răsuciri şi împletiri de vreme rea,
O simt că nu mai poate adăsta,
Deşartă născocire-i vorba ce se vrea.
De-o vreme stau ascuns în necuvânt,
Agonizând între – pe şi sub pământ,
Din tot, doar simple amintiri rămas-au,
Aştept s-aud tăceri, ce încă nu s-au…
SILVAN G ESCU