Suspendare

 

Mă aşez la margine de timp

Rezemat de ultimele sale secunde

Şi admir din nemărginire zările

Egal înveşmântate în alb nimb.

 

Stau sprijinit pe al meu trecut

Uitând să-mi număr clipele,

Certându-mi delicat ispitele,

Că n-am putut să le pătrund.

 

O rană neînchisă-i viaţa mea,

De răsuciri şi împletiri de vreme rea,

O simt că nu mai poate adăsta,

Deşartă născocire-i vorba ce se vrea.

 

De-o vreme stau ascuns în necuvânt,

Agonizând  între – pe şi sub pământ,

Din tot, doar simple amintiri rămas-au,

Aştept s-aud tăceri, ce încă nu s-au…

 

                                      SILVAN   G   ESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *