Cioplire

 

Am fost oprit pe drumul înspre fiinţă

De-un ins ce-avea pe faţă semne de căinţă,

Avea-n dotare, la vedere, unelte de sculptor,

Mi-a propus cu neruşinată necuviinţă

Că vrea să mă cioplească pe ici pe colo, uşor.

 

Promite să fie atent, să nu mă rănească,

Cioplirea o să-mi fie chiar mângâietoare.

Nu ştiu, dar el mă vede piatră pitorească,

O nemaivăzută verde marmură pieritoare,

Una mai rece chiar decât polii, deci firească.

 

Auzindu-l, doar o-ntrebare necioplită-i pun:

Ascultă semi-sculptore! Măi artistule nebun!

Nu mă confunzi cumva cu o pană de lăstun?

 

SILVAN   G   ESCU

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *