Clanţă

                

Sunt clanţa tuturor uşilor,

A căror deschidere permit intrarea.

 

Deşi ea, omenirea, nu-şi dă seama

Că de cele mai multe ori

Este chiar intrarea spre afară.

 

Desigur, am făcut cocoaşă

De la atâta rezistenţă,

Pe care o opun apăsărilor.

 

Conform vechii apucături,

Aşa cum îmi este obiceiul,

Întreb:

 

Se află aici, în  mica sală a lumii,

Printre dumneavoastră vă rog,

Cineva, indiferent cine ar fi,

Care să-mi dea o mână de ajutor?

 

Să mă ajute să mă îndrept,

Să-mi netezesc încovoiala,

Să-mi întind zbârcitura pielii

Să nu mai fiu clanţă?

 

Aud?

 

SILVAN   G   ESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *