Sunt clanţa tuturor uşilor,
A căror deschidere permit intrarea.
Deşi ea, omenirea, nu-şi dă seama
Că de cele mai multe ori
Este chiar intrarea spre afară.
Desigur, am făcut cocoaşă
De la atâta rezistenţă,
Pe care o opun apăsărilor.
Conform vechii apucături,
Aşa cum îmi este obiceiul,
Întreb:
Se află aici, în mica sală a lumii,
Printre dumneavoastră vă rog,
Cineva, indiferent cine ar fi,
Care să-mi dea o mână de ajutor?
Să mă ajute să mă îndrept,
Să-mi netezesc încovoiala,
Să-mi întind zbârcitura pielii
Să nu mai fiu clanţă?
Aud?
SILVAN G ESCU