Mamă, unica Marie

♦♦♦Eu nu-s nicicum Isus Hristos,

Dar mama mea este Maria

Și nu-i în lume nume mai frumos,

Este un dar Dumnezeiesc. E trăinicia

Aceea ce ne leagă. Este bucuria,

Este durerea de-a fi mamă, e gingășia,

Cuprinse toate într-un singur vers,

Ea este pentru mine -ntregul Univers.

 

♦♦♦Ca o leoaică mamă, luptătoare este,

Ea niciodată-nfrântă nu sfârșește,

Și dincolo de pântec ea mă crește,

Oriunde-n lume-aș fi, mă însoțește.

 

♦♦♦O port mereu în inimă și-n gând

Și-o voi păstra aici, în piept, adânc,

O voi urma și dincolo de-acest pământ,

Este al meu destin, e sfântul legământ.

 

♦♦♦O, La mulți ani, iubită, scumpă MAMĂ!

Și nu contează-n lume ce se-ntâmplă,

Când ești cu mine de rele nu am teamă,

Simt dulcea sărutare-a ta pe tâmplă,

Și-oriunde te-oi afla o, MAMĂ blîndă

Tu pentru mine ești icoană sfântă.

 

♦♦♦Ești mama mea, ești o Marie

Și-așa vei fi o veșnicie.

 

15.08.2016

SILVAN  G.  ESCU

Ieri, azi, mîine

Ziua de azi va fi cu siguranţă mâine,

Fiindcă acea de ieri este chiar azi,

Adică e la fel, atunci cînd nu am pâine,

Sau veşnic stau culcat pe acele de brazi.

 

Zilele toate-mi trec în acest mod, anost,

Nici somn nu am şi n-am nicio plăcere,

Mă tot întreb de am în lumea asta rost,

Doar mă târăsc. De viaţă nu am vrere.

 

Cu ieri, cu azi, cu mâine oare ce voi face,

Ce am să pun la schimb în locul lor ?

Răspunsul este unul trist şi nu-mi dă pace,

Veţi spune scurt : nu-i vremea întrebărilor.

 

SILVAN  G.  ESCU

Ochii inimii

Ochii văd, inima cere,

E-o vorbă veche din bătrâni,

Să stau cu nasul între sâni,

Mărturisesc, e a mea vrere. 

 

Sunt nefireşti poftele mele?

Sunt slugă la acei stăpâni,

Stăpâne-am vrut să zic pesemne,

C-aşa le spun eu dânselor, mamele.

 

Să-mi treceţi cu vederea toanele,

Cum şi-n cenuşă sunt tăciuni,

Aşa cum seacă uneori izvoarele,

Sau cum printre mere-s stricăciuni.

 

Vă rog să îmi iertaţi excesele,

Că doar îs om, chiar de-s modern,

Să nu vă cramponaţi de dânsele,

Cu toţii ştim, la ele ne gândim etern.

 

Eu pentru oameni mai nimic nu-nsemn,

Deşi evit să-mi spăl în public rufele,

Vă spun acuma la-ncheiere numele,

Cu toate că eu ştiu : îl port nedemn.

 

SILVAN  G.  ESCU

Pasărea Dor

Din lacrima mea, picătură

În formă de inimă chinuită,

Se naște o pasăre

Cu pene de dor.

 

Își scutură aripile

De greutatea întunericului,

Apoi, un pic speriată

Privește în jur, respiră adânc

Și se avântă spre stele

Râzând.

 

Este atât de ușoară,

Ca genele mele,

Sfioasă fecioară

Zburând.

 

Lacrima mea este mama

Unei păsări triste

Născută din durere,

De vremuri uitată

Pe vechiul pământ,

Suspinând.

 

Sunt fiică de lacrimă,

Zise nostalgic pasărea,

Lăcrimând.

 

                              SILVAN  G.  ESCU

PicăturĂ

Pasărea înfometată de iubire

Zboară năucă de colo-colo,

O caută într-o inimă, şi-ar vrea

S-o hrăneşti cu iubirea ta,

Ajut-o să uite de grija flămândului.

 

Picătură de ploaie

Pe fereastra ta mă preling,

Sau, poate sunt lacrimă

Ce știu să plâng.

 

Nu mă șterge, nu mă atinge,

Sunt lacrima ce se prelinge

Căutându-ţi privirea.

 

Priveşte-i cu atenție malurile,

Ai grijă să nu se surpe,

Ca lacrima să nu se reverse

Și să ne inunde.

SILVAN  G.  ESCU

Calea fără rost

Străzile, oricât de multe ar fi

Și oricâte direcții li s-ar da

Au toate un singur sens,

Cel al timpului.

 

Iar când se-ntâmplă să obosească

Se iau în brațe ca niște copii,

Strângându-se una într-alta

Până ajung să fie una singură,

O biată stradă îngustă și tristă

Și din ce în ce mai bătrînă.

 

Apoi aleargă din ce în ce mai grăbită

Mânată din spate de secunde,

Singurele care au mai rămas din timp,

Mergând pe urmele pașilor ei,

Cei dăltuiți în colbul veșniciei.

 

Stradă pe care nu va călca nimeni vreodată,

Ca să nu-i întineze urmele propriei călcături.

 

SILVAN  G.  ESCU

David Bowie

 

Avea un ochi albastru, altul verde,

Deci bicolor vedea, așa s-ar crede,

Normal, privirea o avea puțin ciudată.

 

Acuma cînd s-a-ndepărtat plecând,

Îi va închide oare pe-amândoi odată,

Sau pleoapele s-or odihni pe rând?

 

Până și pentru oamenii celebri

moartea e comună – și glumind amar –

chiar dacă ei trăit-au în orașe doar.

11/01/2015.

SILVAN  G.  ESCU

Ceasul inimii

Îmi bate inima într-un fel bizar,

Se balansează ca o pendulă, rar,

Care aleargă, iată, neîntrerupt,

De zeci de ori într -un minut.

 

Un du-te-vino, să vadă de mai sunt,

Tot așteptând s-apară-un pui de cuc,

Cu ochii mari și cu privirea speriată

Să-mi dea din când în când viața exactă.

 

Cerându-mi să citesc în primul rând

Cadranul său cu cifre tot mai mici,

Mai mici ca aripile lipsă de furnici,

Să văd cât timp mai este până când…

 

SILVAN  G.  ESCU

Pretins-a Mi-ss-a prea întinsa

Mult prea stufoasa sa sprânceană ca arcul se curbează,

Mijiții ochi căprui – lăptoși încet-încet se migdalează,

Dar se deschid de tot, în mod definitiv, abia pe la amiază,

În sensul că abia atuncea se trezește și prea adânc oftează,

Ba chiar se studiază îndelung, să vadă dacă este trează.

Apoi, ca bebelușa lenevește-n pat și fruntea galeș își masează,

Încetișor se răsucește-n vrej, ca o legumă încă verde vegetează,

Se pipăie discret – aproape medical – tot corpu-și cercetează,

Ba chiar încearcă într-un cot să se ridice, dar parcă oscilează,

În confruntarea dură cu scularea, abia târziu impulsului cedează.

Cumva, se pune-agale în mișcare, însă înșelător perfect mimează

Că prin odaie alerghează, deși noi știm, mișcarea bruscă o stresează,

Cam tare moleșită pare – a fi, dar totu – n mare grabă se reglează,

Ruloul lung, cel de la fereastra lată, cu multă greutate îl rulează,

Iar soarele strălucitor, brutal intrând, boțitul chip îi luminează.

În cea mai mare liniște trăiește-n casă şi nimenea nu o bruiază,

Ascultă zilnic doar manele, ba chiar, zbierând, le fredonează,

Din fainul său buric, provocator vibrănd, în mod lasciv dansează

Și este foarte evident că pentr-un belly dance oriental optează,

Deși coregrafia este – așa de grea, pare că totuși progresează.

Cu toate că nu-i de loc rănită, la mâna dreaptă zilnic se pansează,

De are de făcut vreun cerc cu mâna stângă – n grabă – l desenează

Și chiar de este indispusă ea fără vreun efort privirea-și concentrează

În punctul cu pricina, fix privește și de sudoare nasul își pudrează.

Apoi, mergând ca pe cărbuni încinși, în trepte mersul își rodează,

Dorind nespus să aibă pielea-ntinsă, numai pe umeri se bronzează

Așa bronzată – ea missa casei se propune, ba chiar regină se visează

Și pentru asta face orișice efort, ba chiar la urne – singură votează.

SILVAN G. ESCU

Efemeritate

Dacă nu te- ai născut fluture

De ce ești atât de efemer?

Doar știi că nu vei reuși să zbori

Nici după ce vei fi devenit fulg.

 

Fiindcă vei avea nevoie de aripi

Ca să ajungi în preajma visului.

Și nu lăsat la voia întâmplării

Să fii purtat de vânt

Oriunde vrea furtuna lui.

 

Spânzurat de o părere plutitoare,

Părere de om din puf fulguit

Ca un polen zburând spre albină.

 

Idee de om agățat de o iluzie

Rătăcită în vorbe stinghere,

Rușinate că nu vor ajunge

Niciodată să fie rostie.

 

         SILVAN  G.  ESCU