Categorie: Tupeu Obraznic

♦♦♦Vorbește mult, dar spune puțin. Nu e frumoasă, dar nu e prea urâtă ( la Tv ).

♦♦♦Se îmbracă (!) corect, dar se pare ( sigur ) că se dezbracă ( de caracter ) invers !

♦♦♦Din multele vorbe spuse, alegi doar câteva și chiar dacă unele precepte par de sorginte liberală nu prea ai de unde s-o apuci. E ca o scândură proaspăt debitată cu drujba, una nerindeluită, rugoasă, cu multe așchii uitate de arborele din care provine chiar la suprafața ei, pentru a înțepa pe toţi cei din preajma sa. Pare a avea simțul dreptății, dar nu prea are măsură; dorește egalitate, dar nu pune botul la fraternitate.

♦♦♦Este ca un arici cu țepii mereu sculați, gata oricând să se ia la harță cu oricine, bărbat, femeie, poate și copil, dacă acel cineva are îndrăzneala să o contrazică.

♦♦♦Are pornire bună, ca din pușcă, pornește la sfert de cheie, dar are defectă frâna de gură, era să zic. Dacă deschide gura, o uită așa multă vreme, până i-o închide curentul stârnit de oberlicht cu geamul de la ceas, uitat deschis. De la ceasul elvețian.

♦♦♦Mă bucur că a ales să salveze Romania, s-o smulgă din mâna corupților și s-o prindă în ghearele sale ojate, ca s-o conducă alături de Nicușor Dan. (Nicu – ș) – Or mai candida amândoi, ca să se așeze pe cele trei, patru locuri pe care le vor obține?

♦♦♦Când vine vorba de Bechtel subiectul este non stop închis ( la nasturi ) și fiindcă în zona acelui subiect e tot timpul întuneric nu-l bagă în seamă, semn că nu-l vede. Dar, dacă totuși îl zărește, strigă de departe la interlocutor, schimbând vorba, iar dacă nu are cu cine să se contrazică îl ocolește franțuzește, nu-i așa ? Pe subiect.

♦♦♦Am înțeles că-i place numărătoarea ( inversă, cumva ? ) și nu prea se lasă până nu-i iese numărul. După care, având mare drag de români, ni-l dă nouă, numărul, ca să avem opt plus unul. A ratat ( cu poarta goală ) ocazia de a fi primar la sectorul 1 suflete, pierzând puncte nenumărate prin refuzul Firei de a o face. Aceasta, dregând-o nevrând! A pierdut, ziceam, în fața unui contracandidat care ședea cu spatele, neatent la ce se-ntâmplă, cel care-și duce doct deștul la tâmplă, știind că partidul din care provine este tare-n partea moale, adică acel electorat electrocutat de Dorel.

♦♦♦Păi cum dracu – Doamne Iartă-mă – să te bată unul care arată ca una ! Chiar dacă la un scor rezonabil, la un singur gol. Și acela înscris ( se pare ) după expirarea timpului regulamentar. Dar, după cum știm, arbitrul e cel care fluieră sfârşitul meciului şi începe numărarea golurilor, pardon, a voturilor! Invers, nu ?

♦♦♦A pierdut – a la moutache – cum se spune, n`est pas ? Deși pe fața ei nu există nici urmă de așa ceva. Pur și simplu nu există, pas ! C`est vrait ?

♦♦♦Oricum, cinste ei că a învățat relativ acceptabil limba română, numai că odată cu vorbele a învățat și apucăturile de prin părțile astea și în primul rând țățismul, care este preferatul ei. O exista un cuvânt similar și în limba franceză ? Sunt tare curios, abia aştept să-l aflu. Parol !

FRANZuzitul  diN  COTROCENI

S  g.  E

19. 07. 2016 – replică la un articol

    scris de Alina – nu știu cum

în revista Kamikaze

 

♦♦♦Ia-o mai lin Alin(-o!)! Mai uşor cu coborâtul viorii pe scări până în beciul culturii tale, acolo unde sălăşluiesc şerpii urii de la care te alimentezi cu venin şi-l scurgi cu bale cu tot în sfârcul lăptos al peniţei tale de jurnalist de două copeici neconvertibile.

♦♦♦Cu mâinile murdare, abia scoase din haznaua lui Mardare, te-ai apucat de gâtul viorii lui Rieu şi atâta l-ai belit până cănd artistul, văzând-o atât de chinuită, ţi-a arătat curul, avant la lettre, fiindcă tu doar asta ai înţeles din acest spectacol pe care zeci de mii de iubitori ai muzicii l-au apreciat aşa cum se cuvine. Sigur, diferit de concertele de gen care nu se ţin în aer liber şi care au într-adevăr o anumită ţinută şi sobrietate artistică, impuse tocmai de condiţiile sălilor de spectacol.

♦♦♦Nu este obligatoriu însă dacă eşti cult să înţelegi muzica ( numită ) cultă. Este adevărat că plaja sensibilităţii, sau mai bine zis a interpretării personale a acelei sensibilităţii, este mai întinsă la cei cu o formaţie educaţională mai ridicată cu liftul gândirii decât a altora. Tocmai de aceea, presupunând că faci parte dintre ei, m-aş fi aşteptat să manifeşti măcar o brumă de toleranţă specifică unei asemenea categorii de melomani şi să nu-i băşcălizezi în maniera maneliştilor, numindu-i umilitor o mare (Neagră) de snobi.

♦♦♦Parcă te şi văd mergând cu mâinile în şold, şolduindu-te aţâţător, spre locul faptei, purtând pe umăr o omidă împăiată, care zâmbeşte din când în când la glumele citite de tine din ce scriu alţii. Şi asta la fiecare doi paşi – doi înainte ( ai tăi ) şi apoi înapoi (ai ei, ai omizii ), pentru păstrarea echilibrului instabil dintre tine, viitoare cariatidă şi fosta vieţuitoare, vie era să zic.

♦♦♦Şi ca să vorbesc – în scris – pe limba şi pe înţelesul tău, fie şi doar prin acest vomitător articol, ai rămas cu curul gol, chiar dacă ar putea fi plin, aş putea zice, dar nu zic, pentru că nu-i frumos. Deşi ar putea fi. Bombatul…

♦♦♦Te salută cu dosul, un admirator, relativ îmbrăcat. De gală.

NESUFERITUL  din  COTROCENI

S  G.  E

♦♦♦Este aceea născută din ură, sau, în cel mai fericit caz din aroganţă, dintr-o atitudine de superioritate, uneori chiar nesusţinută de umeri de vreo justificare. Este posibil aşa ceva, veţi întreba? Da, iată cu ochii la lopată (să n-o fure vecinul) este posibil în momentul în care – rod al hazardului – intervine în toată splendoarea nudităţii sale inevitabila teorie a neavutului încotro. Aşa cum din păcate (le noastre) este cazul de faţă, care, cred unii – mai creduli, dacă permiteţi şi nu văd de ce – a rămas deja în spate. Ura. Pe dracu, Doamne iartă-mă!

♦♦♦Acum, la o lună distanţă ( de soare, soarele gândirii lucide, dac-am fi mâncat glucide), aşadar, ne-a fost dat în dar un zar, doar unul şi suntem nevoiţi de bună voie să-l aruncăm şi să privim perplecşi cu toţii la ceva care ar fi putut fi altceva. Acum mă gândesc că dacă ar mai fi trăit Cezar (Caesar, pentru scrupuloşi) sigur am fi avut două. Zaruri. Altfel, suntem obligaţi de destin să privim printre stanoagele prostiei zborul în spirală, ca o coloană fără sfârşit, înălţându-se ca un zmeu din poveste – şi dus este – al lipsei noastre de cunoaştere. Iar în cazul – acuzativ – în care am avut-o, despre cunoaştere vorbesc – de la o vreme încoace (şi încolo!), de discernământ. Da‘ ce, ar fi prima oară!?

♦♦♦După aceea, după aceasta, după care vreţi voi, munţi de tăceri de nisip, de prea mult timp umed, udat de lacrimile ignoranţei, se vor aşterne pe tâmplele noastre care vor fi veşnic cernite de ninsoarea din toate anotimpurile care vor urma.

♦♦♦Urmarea în ediţia – următoare era să zic – a existenţei noastre. ♦♦♦Şi – nu vă bucuraţi încă !- şi a voastră.

♦♦♦Iată ce a mai rămas din făloasa Europă, după Brexit :

Vae victis, again, n‘ est pas?

Naturlich!

Ciao ragazzi!

Hasta la vista, baby!

                       ♦♦♦Şi un românesc – La revedere – vă spun eu,

NESUFERITUL  din  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦W ( dublu V, doar pentru cunoscători!)  Ponta – ca un (greu de) recunoscut jucător de baschet cu el însuşi, pentru că reuşeşte teribil de uşor să se dedubleze, triplându-se uneori – s-a agăţat cu ambele mâini de inelul negăurit al panoului de (falsă) onoare. În încercarea disperată  de a se feri de faultul academic al MEI, minister (aflat în total mister!) trezit el însuşi la normalitate printr-o subtilă auto-accidentare, fără faultare. Doar prin fandare. Vă spune ceva numele (fără prenume, că nu se simte nevoia, al lui) Pop? Cuvânt care se poate scrie şi cu literă mică, însemnând şi susţinător de tavan, iar în cazul (acuzativ!) de faţă având şi rol de suspensor? Sigur că da!

♦♦♦Pe panoul de baschet din faţa adevărului personal – dar ceva mai rapid decât acesta! – Ponta vede altceva decât vedem noi, toţi ceilalţi, pentru că acolo scrie clar, cu litere de tipar: PLAGIAT.   În timp ce el citeşte invers, adică TAI-GALP ! Întocmai cum a citit şi aplicat tot timpul programul de guvernare, încărcat ochi cu promisiuni frumos ambalate în parfumate minciuni şi legate (la ochi!) cu fundă roşie ca roşia (Montana, era să zic). Şi astfel numai bune de livrat ca larve vii,  împăiate proaspăt, păsărilor votante, năuce, făcându-şi cu aripile cruce, aflate permanent cu ciocul din faţă deschis şi cu ştampila imprimată pe podul (Mogoşoaia al) palmei.

♦♦♦Dacă vă uitaţi atent dedesubt, sub braţul panoului de baschet, între el şi bascheţi – cam la înălţimea ochilor, cu ochelari cu tot –  se lăfăie două scame uriaşe, cea a tupeului obraznic şi cea a nesimţirii cu marginile netivite, amândouă privind – zâmbind cu gura (mare şi roşie) până la urechi, pişichereşte, desigur – (în) direct prin inelul fără gaură.

ObrazNIC-ul ruşinOS  diN  COTROCENI

S  g. E