Cunoscăreţul

 

♦♦♦Dorind să nu mai fie uns cu alifie şi nici să mai fie luat drept stângaci de ambele mâini, dar şi (un prost) slab pregătit profesional, că de uman nu mai vorbim, a ieşit de după uşă, unde a stat (cu curul pe ştatele de plată) ascuns o vreme şi ceva, însoţit de prietena sa  fidelă din totdeauna, uluiala.

♦♦♦În momentul în care a simţit că nu mai simte prin preajma sa ruşinea, ca şi cum ar fi fost o ceaţă care s-a împrăştiat de la sine (nu de la el!), Dl. ,,ALTĂ-NTREBARE” de mai ieri a intrat cu cămaşa scoasă din pantaloni în buda penibilui, urlând că are o dorinţă. Urcându-se cu inelul său pe  inelul împrumutat de la coşul  din obrazul panoului de baschet,  cu un picior sprijinit pe o movilă de promisiuni  nesimţite şi cu celălalt pe un maldăr de tupeu obraznic, mai mare cu un cap întunecat decât Casa Poporului pe care o populează prin alegere de prea lungă vreme.

♦♦♦Astfel crăcit – ajuns aşa prin aplecare cu strigare-n gura mare scoasă pe partea neorală – a glăsuit pe fanta de sub nas că cei care au ieşit în stradă, fiindcă le place să nu stea în casă, nu cunosc legea  nici măcar atât cât n-o cunoaşte el. O fi vorba de Legea Bâlbâielii, cea a Nesimţirii, a Promisiunilor deşarte, deşărtate pe fereastra permanent deschisă a capului multora, de Legea Inconsecvenţei de orice (mama) natură, cea  a Dosirii banului public, etc. Cele pe care  le cunoaşte şi – suplimentar – le stăpâneşte cu atâta graţie el?  Dacă este aşa, atunci este mai bine că manifestanţii nu cunosc Legea.

♦♦♦Acest neisprvit, nu doar în sensul giratoriu că este neterminat în creştere, în creşterea gândirii dincolo de dincoace, urcându-se cu fuduli(il)e pe scara confecţionată din petale de trandafiri, şi-a pus ochelarii, de cal era să zic, de parlamentar, un fel de consul al lui Caligula. Însă unul modern, talking, cu nobleţe proletară, nu? că de-aia este vârf de sfârc în partid, şi – râzând în hohote, cu gura până la urechile votanţilor – a plonjat în Marea  Penibilului. Şi de acolo a început să înoate contra curentului, ţinând în dinţi o coadă naţională de oaie, în încercarea de a ajunge la izvoarele râului râsului  cu faţa nemişcată de nicio plăcere, pantru a se întâlni, măcar întâmplător, cu râsul-râs, cel adevărat, trăitor în pădurile de la munte, alea câte or mai fi rămas.

♦♦♦Întrebarea este cum de-l lăsăm – votat de cei ca el –  pe acest PP îmbrăcat la patru ace de acupunctură în haina haină a minciunii democratice să ne jignească şi bruma de inteligenţă cu care ne creditează el şi cei ca el?

 

                                                          Mutul  TRIST   dIN   cOTROCEnI,

                                                                           S   g   E

Ploaie anume

 

Spuneţi-mi voi, ce se întâmplă oare,

Sunt nori ce  plouă cu metafore rare?

 

Pe al meu chip  oval e scris stupoare,

Nedumerit privesc spre depărtata zare,

Firesc, îmi pun o cuvenită întrebare:

Cum Doamne, să alerg după fiecare?

 

Pe loc găsesc în mintea mea cărare,

Am să recurg la o ultimă-ncercare:

 

Am să-mi deschid fereastra capului

Să intre rând pe rând în sufrageria lui.

 

                                      SILVAN   G   ESCU

 

 

 

Cioplire

 

Am fost oprit pe drumul înspre fiinţă

De-un ins ce-avea pe faţă semne de căinţă,

Avea-n dotare, la vedere, unelte de sculptor,

Mi-a propus cu neruşinată necuviinţă

Că vrea să mă cioplească pe ici pe colo, uşor.

 

Promite să fie atent, să nu mă rănească,

Cioplirea o să-mi fie chiar mângâietoare.

Nu ştiu, dar el mă vede piatră pitorească,

O nemaivăzută verde marmură pieritoare,

Una mai rece chiar decât polii, deci firească.

 

Auzindu-l, doar o-ntrebare necioplită-i pun:

Ascultă semi-sculptore! Măi artistule nebun!

Nu mă confunzi cumva cu o pană de lăstun?

 

SILVAN   G   ESCU

 

 

 

 

 

Yei

 

Oare la ce-mi mai folosesc braţele

Dacă nu-ţi pot cuprinde universul?

Nici vorbe care să-ntrupeze versul

De-o vreme-ncoace nu mai am. Şi ele,

 

 

Cuvintele, ce iată nu se iscă, toate cele,

Cum am putut să fac din tot risipă?

Pierdutu-le-am  pe toate într-o clipă,

Întreb: unde-au plecat, viaţă pierdută?

 

SILVAN   G   ESCU