♦♦♦Această piesă a trupei al cărei nume parcă le repugnă, ,,Europe”, le-a sunat britanicilor ( apa-n cap ) în urechi întreaga zi de joi, 23. 06. 2016, dar adevărata numărătoare a început imediat după ora 0 GMT şi – pentru că se numără rar – continuă şi astăzi şi mâine, mereu. Că aşa vreau EU!
♦♦♦În mod normal numerele reprezintă factorul Timp şi înseamnă secunde, însă în cazul ( acuzativ ) de faţă cele 10 secunde ar putea fi luni sau ani, depinde cum vor fi interpretate ( la vioară ). Şi totuşi unii lideri europeni, care-şi freacă mâinile în lipsă de altceva, ar vrea să fie doar minute, cam cât înseamnă încheierea unei minute între doi inşi care nu mai au nimic a-şi spune. În schimb (-ul doi ) cei din Marea Britanie ( se prea poate fostă ) şi-ar dori ca această deja situaţie de fapt să dureze sine die.
♦♦♦După ce şi-a tras singur gluga japoneză peste ochi şi urechi, acum, de fapt chiar de-a doua zi aleargă orbecăind prin întuneric cu cuţitul în dinţi ca să vâneze balaurul care i-a încolăcit minţile – îmbăloşându-i-le – în încercarea disperată de a şi le recupera, spăla şi a le întinde la uscat. Acesta este cetăţeanul turmentat britanic ( similarul nostru până la identificare ) confuz, needucat politic, poate chiar lăsat aşa în mod intenţionat, nedumerit de propria alegere, pe care pare să o regrete, parcă dorindu-i să-şi bage deştele pe gât şi să o regurgiteze. În încercarea de a spăla de sânge cuţitul cu care a ucis o construcţie politico-economico-socială – şi aşa greu de realizat – nutrind speranţa netoată că astfel mortul va învia.
♦♦♦Şi totuşi – deşi pare complet aiurea – s-ar putea ca mortul – europeneşte îmbălsămat şi britaniceşte conservat – să trăiască mult şi bine prin încheierea unor acorduri provizorii cu statut de permanenţă, care să ţină de fapt locul unei căsătorii în toată regula. Pentru că oamenii deprinşi cu astfel de matrapazlâcuri sunt capabili de tot felul de compromisuri, mai puţin cel cu bunul simţ.
♦♦♦Presupunând că cele două părţi vizate de Brexit vor avea înţelepciunea celor care oricum au pierdut deja destul, atunci s-ar putea ca un posibil concubinaj, stând însă tot timpul cu piciorul pe ambreiaj, să fie mai trainic şi mai rodnic decât o căsătorie cu ţâfne şi năbădăi.
♦♦♦Şi totuşi ce trist – amar este gustul trădării principiilor şi al renunţării la respectul de sine!
SILVAN G. ESCU