Lună: august 2016

♦♦♦Luându-mă cu tot felul de nimicuri am uitat să vă spun ceva important. Am un vechi prieten – cine nu are – care minte mai mult ca mine – cel puţin aşa pare – eu, care credeam că sunt cel mai, ce mai… neîntrecut în domeniu.

♦♦♦Nu mai devreme decât alaltăieri mi-a spus că are un câine mic, cam cât o pisică mică. Dar asta ştiam de mult timp, chiar înainte ca pisica, pardon, potaia să se nască. Numai că ce a urmat a fost ceva de domeniul fantasticului. Anume că ce a realizat el cu micuţul este o performanţă nemaiîntâlnită, aceea de a-l convinge să meargă singur la WC. Şi – desigur – şi să se întoarcă, tot singur, că doar nu era în regulă să rămână acolo. Bineînţeles că până aici nu este nimic ieşit din comun. Dar – văzându-mă interesat – amicul meu a continuat, mândru nevoie mare – păi, cum altfel – spunându-mi ceva incredibil şi anume că l-a învăţat să-ţi facă singur nevoile. Însă – şi acum urmează surpriza ( minciuna? ) supremă – dresatul câine şi le face în felul următor, chiar dacă nu urmează o ordine anume, deşi altfel este foarte ordonat. Face întâi pipi în chiuvetă, din picioare că de-aia e băiat, la fel cum l-a văzut pe stăpânul său. Apoi treaba mare stând aşezat pe vasul de WC, însă altfel decât acesta, cu capacul ridicat adică. Nu l-am întrebat ( pe amic ) de ce, dar dacă mă rugaţi am să-l descos până o să fac un ghem din el, numai să aflu adevărul despre această minunată minciună.

♦♦♦Dar ce urmează să vă spun întrece orice imaginaţie. Mi-a spus cu mâna pe inimă, ţinând-o însă ca Napoleon, printre bumbii de la manta, chit că n-are aşa ceva şi cu cealaltă în buzunar. În buzunarul unui călător gură-cască. A, am uitat să vă spun că eram în troleibuzul 70 spre 79. Mi-a spus că câinele era să zic, că acel simpatic câine, incredibil de inteligent – ce mai, un adevărat agent – chiar mai inteligent decât prietenul meu – se şterge singur la cur, că el nu are fund ca oamenii. Şi în plus trage şi apa, după care trage şi berea din sticlă cu furtunul, deşi cam face nazuri când nu o nimereşte pe cea cu ţuică.

♦♦♦Hai, fiţi corecţi şi recunoaşteţi că nu aţi auzit aşa ceva vreodată. Şi nici după aceea .

♦♦♦A, încă ceva, lucru important pe care mi l-a menţionat amicul meu – care- l diferenţiază de om ( pe câine ) – este acela că mica vietate, deşi destul de în etate, nu trage vânturi în casă. Iese civilizat pe balcon, ca să aibă vecinii ce mirosi, dar şi acolo o face cu bun simţ, cât se poate de fâsâit ca să nu tulbure liniştea cartierului, mai ales dacă se întâmplă noaptea.

♦♦♦Până şi câinele amicului meu – Fâsulică se numeşte (desigur câinele! ) – se tăvăleşte de râs, la fel ca un om adevărat, la auzul acestor gogoşi.

♦♦♦Acum stabiliţi dv. cine este mai mincinos dintre noi.

SILVAN  G.  ESCU

♦♦♦Îm cer scuze pentru scurgerea nasului, dar acest băiat a jucat ca o fată ne-mare și totuși bătrână, dacă ne gândim măcar la una din personajele – feminine să zicem – din celebra operă. Deși nu este suficient un singur cuvânt pentru a îmbrăca cu ridicol acest – personaj să-i zicem, negru ca negativul fotografiei – nu vreau să fac risipă de vorbe, așa că voi spune doar atât : Penibil!

♦♦♦Cei 11 magnifici – magnific de slabi – au avut, cu excepția portarului Florin Niță următoarea involuție:

♦♦♦Gabriel Garcia Enache – îmbrăcat cu un generos poncho sud-american, dar unul modern, cu mâneci de izmene – s-a împiedicat la fiecare fază în cracii lor, acest băiat rătutit venind de la Astra ca extremă – cumva în extremis – ca să nu joace nici măcar ca un fundaș. Adică haotic, bezmetic, care nu știe unde este mingea nici dacă i-o arată daversarul cu degetul de la picior. Calificativul pentru el nu este un adjectiv cum s-ar crede, ci o rușinos de scurtă frază, anume : excavator cu barbă.

♦♦♦Alt Gabriel și el – Peter Gabriel Tamaș a jucat ca pe imaș, adicătelea a bubuit la întâlnire cu întâmplarea o minge care nu avea nicio vină că este însărcinată, adică umflată. Dar, pe ansamblu (artistic) n-a jucat prea rău și asta pentru că s-a ,,abstinat” și n-a mai jucat la nicio cârciumă timp de vreo 2 ore înainte, Și chiar și după meci, pentru că nu știa unde se află cârciuma, pe care i-o mutase Kun Aguiero pe altă stradă, numită mai nou street. Calificativul minim : 2 țoiuri mari.

♦♦♦De Toșca Netoscanu Alin, care alene se mișca, am mai avea multe de spus, dar nu e cazul acuzativ să murdărim cuvintele. Calificativul pentru el rămâne cel dintr-un singur cuvânt, singurul jucător adjectiv de pe teren : Penibil.

♦♦♦Momâiei de Momcilovici nici nu-i trebuie prenume la cât de înalt ca bradul și… ca fotbalistul este. Calificativ îngăduitor : Nimic!

♦♦♦Pentru Vlad Țepeș Achim mă închin la Dumnezeu să-l ierte și să nu-l mai chinuie pentru că oricum l-a fericit destul, lăsându-l pe pământ ca să-și continuie eterna copilărie, jucându-se în iarbă. El caută mingea între picioare, crezând că acolo a ascuns-o femeia gonflabilă pe care o visează el când ațipește – un pic, doar de poftă – pe teren. Calificativ maxim : Minim!

♦♦♦Sullă(ey) Muniru are toate mișcările dezordonat controlate mai puțin cele din umeri, care sunt doar în sus și-n jos, deci foarte corect de curate. La fel și aplauzele oferite de el gratis, dar primite cu răceală înăbușitoare de coiechipieri atunci când este înlocuit prin metoda schimbării (la față). Oricum, când bagă câte o alunecare se oprește dincolo de graniță. Calificativ incompetent : Intermitent.

♦♦♦Adi – Fă-te că alergi- Popa este prototipul autohton al universalului, mai de grabă a muștii universale fără cap, una care mai mult mângâie și bâzâie decît sâcâie. Pentru că lui îi place să stea – în timp ce merge – cu capul în pământ, dar nu de rușine, ci pentru că așa l-au învățat părinții să se comporte în geometria dreptunghiulară a terenului de fotbal în sală. El, fiind abia crescut un pic mai sus decât genunchiul broaștei, confundă marfa cu ambalajul și parterul cu etajul și centrează când trebuie să șuteze, dar mai ales invers. Altfel este băiat de trupă, muncitor, cultivă câlți în ceașca de cafea din care nu bea niciodată ca nu cumva să se trezească în timpul meciurilor și să întrebe speriat: știți cumva unde mi-e capul? Calificativ neaproximativ : E bun rău, dar mai ales invers.

♦♦♦Căpitanul nejucător – fostul Nicușor – Stanciu, fiind cu capul încă neterminat, nu înțelege de ce trebuie să joace și el, crezând că e ca la tenis, unde căpitanii nejucători stau fie în tribune, fie unde-o fi. El doar trage – dar nu ca soba, continuu – ci din când în când, uneori cu multe meciuri între ,, cânduri”. Este un jucător elegant, mai cu seamă atunci când iese de la dușuri. Da, de la dușuri că el face mai multe odată atunci când o prinde pe apă așa de caldă. Calificativ estimativ : Câteva milioane, fără taxe vamale.

♦♦♦Yougourta Hamroun, cel cu toți mucii colegilor în freză, se mișcă lent ca să nu se supere melcul și desigur să nu se obosească, fiindcă are nevoie de vitalitate, trebuie să fie proaspăt (ras) pentru fata care-i schimbă cravata, mai nou. Calificativ neislamist : Nu deranjează pe nimeni, fiind bine autocenzurat ca să nu-i supere pe ceilalți creștini din Europa.

♦♦♦Golubovici cu genunchii pe butuci, când nu are ochii roșii de la țuica de Iași, reușesc adversarii să i-i umfle și atunci simte – nevăzând – că mingea este desumflată, deci tristă și atunci nu o lovește. Din respect pentru cei neajutorați și des umflați atât de nereușitele în viață, cât și de cele de pe teren, atunci când au muncă de teren. Calificativ croat : aproape sârbesc.

♦♦♦ Despre antrenor și patronul de tablou vom vorbi în scris cu cea mai apropiată ocazie. Precis neratată.

MORTUL – VIU DIN GHENCEA

S g. E

♦♦♦Cu o singură mână desigur. Și aia de lemn, dar un lemn care nu îngheță. Și explicația este foarte simplă, de fapt ar fi trebuit să vă dați singuri seama, sau să v-o faceți, mă rog, dar nu insist. Și dacă nu mă rugați tot o să vă spun la popă, pardon! la Zeus. Pentru că eu sunt brațul lipsă al Afroditei, scuze al lui Venus din Millo, dar mie îmi place mai mult Afrodita, fie și pentru că rimează. Nu vă spun cu ce, vă las să vă frământați, tați cu(-) tați.

♦♦♦Așadar, sunt acel braț lipsă cu care ar fi trebuit să mă legene, că în ultima vreme nu prea am somn. Am numai crap, cu care-ți crapi măselele, de fapt – ținând-o drept – cu pietrele pe care le ține-n gură ca să nu poată să fluiere după braconieri, transformați ad- hoc în brancardieri de cărat undițe.

♦♦♦Pentru că sunt un gen(ul masculin) de om care nu prea are regrete legate între ele, pot să mărturisesc cu nerușinare că n-are, mintea mea n-are prea tare ce să-și reproșeze în afară de foarte multe. Dar asta, adică aia, este o altă poveste. Pe care n-o veți auzi niciodată. Pentru că nu e dezlegată ( la pește, să zicem). Și cu toate astea, care nu se prea văd, pot spune – doar șoptit – că regret 85% restul de 15% din ce nu am făcut. Sau dres.

♦♦♦Îmi cer scuze că m-am depărtat din fața blocului unde nu locuiesc, dar unde am văzut o bară, care are o formă așa ca de cod oceanic, pardon, de bare, pe care nu poți să le citești pentru că e prea mult praf. Da, dar și foarte mult zgomot de la bătut. Dar nu covoare, că nu se mai poartă, lumea se îmbracă mai nou cu vechituri. Ci de la boxe, de la cele din subsol, de unde – evident, pe calea undelor – vine un sunet din boxe, watt- ice putem spune, de nu mai înțeleg ce-mi cere vecinul. Așa că-i răspund că n-am. Și așa și este. Ce? Păi, am uitat ce vroim să spun. Așa că vă las pe voi agățați de bară și eu mă duc la subsol să dansez cu lupii. Unul dintre ei fiind Lupu Rednic, care așa bine știe a cânta, o, mama mea! Dar mai ales navastă-sa.

♦♦♦Vai, oameni buni, vă rog să mă mai scuzați o dată, dar chiar am uitat de voi, că ce bine e să uiți, nu de alta, dar ca să nu înebunești, așa că mai bine îi înebunești pe alții, de exemplu pe voi. Dar îmi și vine să plîng de mila voastră, că tare trebuie să vă mai doară mâinile, stând atâta timp agățați de bară, însă, la urma urmei, ea de ce să stea singură și ne- pardon ! Doamne ce era să zic, dar nu zic, zic ce trebuie, Așadar, nefolosită.

♦♦♦Păi, nu-i păcat să ruginească, băi, agățaților de bară!?

SILVAN  G.  ESCU