♦♦♦Am scormonit prin cenușa Imperiului și n-am găsit decât niște relicve ce păreau că mişcă. M-am cutremurat și am rămas așa ; parcă și acum mă mai bâțâi un pic. Mă întreb, dând din cap a neînțelegere, cum oare dintr-un popor atât de glorios nu a mai rămas decât o mândrie prost înțeleasă și o aroganță specifică. Îi ridic capul acestui neam ( prost, era să zic, dar mă abțin ), care parcă și lui a început să-i tremure a buimăceală, îl iau de bărbie și îl privesc direct în ochi. Îi pleacă rușinat, mă prinde de mână și mi-o sărută, sărându-mi mâna cu lacrimile lui vinovate. Când și-i ridică îi zăresc pe chip un rânjet superior, semn că m-am înșelat. De fapt așa aș fi vrut – mai bine zis aşa mi-aş fi dorit eu să se întâmple. Nu că aș fi avut neapărat nevoie de un asemenea gest, dar totuși fair play-ul care ar trebui să-l caracterizeze – că de-aia l-au inventat – ar fi putut să-l împingă să o facă. Așa că am rămas fiecare – și eu și el, popor cu prea multe prejudecăţi, conservator, cum își zic ei – privind unul la altul ca proștii. Pur şi simplu unul mai prost decât celălalt. Fiindcă degeaba au trecut atâtea veacuri peste noi, dacă tot așa am rămas.
♦♦♦Sincer, nu m-aș fi așteptat ca britanicii să aibă o cultură politică atât de precară, ascunsă parcă sub genunchiul broaștei. Motiv pentru care – refuzând să-mi dau o palmă peste gură, ca să nu-mi împrăştii vorbele – mă obrăznicesc să spun că – mai nou – ei nu mai cunosc decât cultura orzului și a hameiului. Pentru că altfel cum naiba ar putea explica mahmureala opțiunii lor de neînțeles nici măcar pentru ei.
♦♦♦De pe urma acestui război fără arme, dar cu prea multe săgeţi politice, sau pur şi simplu unele de penibil orgoliu, sunt totuși foarte multe victime. Și – ca un trist paradox – nimeni, dar absolut nimeni din cei implicați nu a avut ceva de câștigat. Ca într-un război al capetelor țuguiate avem toți de pierdut: bani, respect, prietenie, toleranță și – cel mai important – timp.
♦♦♦Pentru eroarea de a lăsa copiilor noștri o moștenire încărcată de ură, suspiciune și neîncredere toți purtăm o vină. Şi nimeni nu stă acum să o măsoare.
♦♦♦Iar pentru asta – în „ curândul apropiat ” – nu știu cum o să ne ridicăm capul din pământ.
♦♦♦Asta chiar înainte de a intra în el. La început de rușine.
PASĂREA PHOENIX din COTROCENI
S g. E