♦♦♦În privinţa situaţiei Rapidului, una extrem de delicată, mai ales când e vorba de fani (fanatici, ca prietenul meu Sorin – cel cu portofelul plin… de goluri !) decizia aşteptată cu sufletul la gură se tot lasă amânată. Începând de acum câteva luni în urmă.
♦♦♦A fost amânată pentru luni, 25.07, apoi pentru miercuri, 27.07, din nou pentru joi, 28.07 , ora 19.00, iar după aceea va fi amânată până la ora 20.00, apoi până la 20.30 şi în sfârşit până la 20.31, când membrii Comisiei de disciplină vor ridica din umeri. Din amândoi. A neştiinţă. Bravo Comisio! o comiseşi.
♦♦♦Și în sfârșit – din păcate pentru toți soporterii fotbalului, în general – Comisia a luat o decizie de sub – Amiral, adică i-au căzut și umerii și fața atunci când a anunțat dezafilierea RAPIDULUI !
♦♦♦Acum, la aproape 2 luni de la funesta hotărâre, mai mulți adevărați sau falși rapidiști se tot luptă cu mirosul jambierelor vișinii pentru a i-l scoate, doar – doar se va naște o nouă Pasăre Phoenix, care să miroasă din nou a cale ferată.
♦♦♦Adevărul este că – indiferent de simpatia pentru o echipă sau alta – tuturor ne este dor de nebunia frumoasă numită RAPID.
ȘUT spre Gol
S g. E