octombrie 2016 – Cotroceni

Zâmbetul râsului

♦♦♦Acest lucru se întâmplă când nu-i sunt toate oile acasă, sau nu are toate ţiglele pe casă cum se spune şi drept urmare îşi pierde din relaxarea specifică. Şi atunci se restrânge, se micşorează – crispându-se într-un zâmbet jenat, mai de grabă un rictus ca de durere, provocată de lipsa normalităţii. Cu care este obişnuit. El, cel atât de vesel altfel.

♦♦♦Este vorba de râsul ca stare, ca gest facial, însoţit la mică distanţă de o sonorizare mai mult sau mai puţin zgomotoasă, în orice caz una destul de auzibilă, chiar dacă uneori enervabilă.

♦♦♦S-a făcut de râs zâmbind, doar zâmbind. El, ditamai râsul, nu a putut să schiţeze decât un amărât de zâmbet. Tare supărat trebuie să fi fost .

♦♦♦Celălalt râs, animalul, nu zâmbeşte niciodată. În mod normal. Dar pentru noi – în mod cu totul excepţional – o face. E adevărat, mai mult rânjeşte, parcă un pic dispreţuitor – amuzat la auzul rugăminţii noastre. Cea pornită din adâncul minţii. Iar în cazul meu personal şi din adâncul inimii. Ei, ce părere aveţi, nu-i aşa că vă place minciuna ? Şi dacă vă place de ce nu zâmbiţi, ci doar rânjiţi ? Râşilor !

♦♦♦Dar, după ce se priveşte în oglinda împrumutată prin prin mijloace specifice lumii animale de la Fernando, prietenul lui Alex. Cum care Alex ? Prietenul lui Fernando, evident ! Aşadar, văzându-se cum arată, râsul îşi puse labele pe pântec şi izbucni într-un râs isteric. Asta fiindcă nu avea arsenic. Şi e normal să râdă în aşa hal când îşi vede surâsul jalnic, de parcă nu e el, ci pisica sălbatică, domesticită cu forţa de apărătorii patriei. Scuze, asta e staţie de metrou ! De cruduţa Codruţa am vrut să zic, dar, exact când voiam să deschid gura mi-a intrat ceva, de fapt cineva pe gât. Era tocmai un ,, tocmit ” de fratele vitreg al miresei, un cunoscut prieten ( ul la nevoie se cunoaşte ). Era camuflat în ceva de mâncare (care pe care). Acel ceva era învelit în tablă, furată de la tablagiii care şi-au aruncat caşchetele, vorba lui nea Puiu, peste gardul de la Palatul de Gheaţă de la Cotroceni.

♦♦♦Culmea este că cei doi ( şi-un sfert) râşi atunci când s-au întâlnit absolut dintr-o întâmplare programată din timp au râs unul de celălalt de s-au tăvălit pe parchet, nu alta. Cum, care Parchet, păi ce, nu ştiţi şi voi care ? Şi văzându-ne şi pe noi râzând au zâmbit larg spre noi, cei vechi. Şi lung, desigur. Şi mai zâmbesc şi astăzi, dacă le dau eu voie. Şi – generos cum sunt – nu le dau !

♦♦♦În schimb le dau voie să nu mai râdă ca proştii !

râsUL diN COTROCENI

S g. E

Ţaţa Clotilde

♦♦♦Vorbește mult, dar spune puțin. Nu e frumoasă, dar nu e prea urâtă ( la Tv ).

♦♦♦Se îmbracă (!) corect, dar se pare ( sigur ) că se dezbracă ( de caracter ) invers !

♦♦♦Din multele vorbe spuse, alegi doar câteva și chiar dacă unele precepte par de sorginte liberală nu prea ai de unde s-o apuci. E ca o scândură proaspăt debitată cu drujba, una nerindeluită, rugoasă, cu multe așchii uitate de arborele din care provine chiar la suprafața ei, pentru a înțepa pe toţi cei din preajma sa. Pare a avea simțul dreptății, dar nu prea are măsură; dorește egalitate, dar nu pune botul la fraternitate.

♦♦♦Este ca un arici cu țepii mereu sculați, gata oricând să se ia la harță cu oricine, bărbat, femeie, poate și copil, dacă acel cineva are îndrăzneala să o contrazică.

♦♦♦Are pornire bună, ca din pușcă, pornește la sfert de cheie, dar are defectă frâna de gură, era să zic. Dacă deschide gura, o uită așa multă vreme, până i-o închide curentul stârnit de oberlicht cu geamul de la ceas, uitat deschis. De la ceasul elvețian.

♦♦♦Mă bucur că a ales să salveze Romania, s-o smulgă din mâna corupților și s-o prindă în ghearele sale ojate, ca s-o conducă alături de Nicușor Dan. (Nicu – ș) – Or mai candida amândoi, ca să se așeze pe cele trei, patru locuri pe care le vor obține?

♦♦♦Când vine vorba de Bechtel subiectul este non stop închis ( la nasturi ) și fiindcă în zona acelui subiect e tot timpul întuneric nu-l bagă în seamă, semn că nu-l vede. Dar, dacă totuși îl zărește, strigă de departe la interlocutor, schimbând vorba, iar dacă nu are cu cine să se contrazică îl ocolește franțuzește, nu-i așa ? Pe subiect.

♦♦♦Am înțeles că-i place numărătoarea ( inversă, cumva ? ) și nu prea se lasă până nu-i iese numărul. După care, având mare drag de români, ni-l dă nouă, numărul, ca să avem opt plus unul. A ratat ( cu poarta goală ) ocazia de a fi primar la sectorul 1 suflete, pierzând puncte nenumărate prin refuzul Firei de a o face. Aceasta, dregând-o nevrând! A pierdut, ziceam, în fața unui contracandidat care ședea cu spatele, neatent la ce se-ntâmplă, cel care-și duce doct deștul la tâmplă, știind că partidul din care provine este tare-n partea moale, adică acel electorat electrocutat de Dorel.

♦♦♦Păi cum dracu – Doamne Iartă-mă – să te bată unul care arată ca una ! Chiar dacă la un scor rezonabil, la un singur gol. Și acela înscris ( se pare ) după expirarea timpului regulamentar. Dar, după cum știm, arbitrul e cel care fluieră sfârşitul meciului şi începe numărarea golurilor, pardon, a voturilor! Invers, nu ?

♦♦♦A pierdut – a la moutache – cum se spune, n`est pas ? Deși pe fața ei nu există nici urmă de așa ceva. Pur și simplu nu există, pas ! C`est vrait ?

♦♦♦Oricum, cinste ei că a învățat relativ acceptabil limba română, numai că odată cu vorbele a învățat și apucăturile de prin părțile astea și în primul rând țățismul, care este preferatul ei. O exista un cuvânt similar și în limba franceză ? Sunt tare curios, abia aştept să-l aflu. Parol !

FRANZuzitul diN COTROCENI

S g. E

Desîncățelirea – sau – Capra cu coada sus

♦♦♦Că aşa îi place ei să stea, poate se uită careva sub ea. Şade cu coada ridicată ca orice animal fudul, dar în cazul ei e vorba şi de destulă prostie. Aşadar, ne gândim la un fel de prostie fudulă, două-ntr-una, cele două faţete ale aceleiaşi blegitoare.

♦♦♦Văzând atitudinea şi opţiunea de ,, Stupid people” a britanicilor, prima ministresă se caţără pe coama valului stupidităţii poporului său. Clamând – rotunjindu-şi boticul superior – că are ceva frumos sub coadă, care neapărat trebuie arătat Europei, care nu prea stă cu ea sculată. Cu vigilenţa, păi cu ce altceva ? Îi arată – ca să zic aşa – faţa spatelui. Şi o face cu ambele picioare în acelaşi timp.

♦♦♦Tot în acelaşi timp apucă (!), cu ambele mâini de această dată, bâta făloşeniei şi aroganţei, ambele specifice perfizilor, cu care dă în balta Canalului. Ca să stropească Europa cu propriile lor dejecţii, comune ambelor entităţi multietnice, evidenţiate separat însă în Camera Comunelor – (sate) – din City of London ( parcă ). Of course !

♦♦♦Nu se ştie cum li s-a pus britanicilor ceaţa pe toţi ochii de au intrat pe burtă ( turtă de beţi ) în noaptea minţii şi au rămas acolo câteva zile. Votând în perfectă necunoştinţă de cauză exact ceea ce nu-şi doresc. Zguduitor de trist râs !

♦♦♦Esta ca şi când (Maria) Theresa (a) Marii Britanii, având calul între picioare, cu greu desălecând, s-ar duce pa jos până în Australia. Pentru a da personal aborigenilor de ambe gene scrisoarea pierdută ( şi găsită ) de Agamiţă Dandanache. Persopnaj cu nasul roşu ca al multor albioni perfizi timizi, de parcă eroul haimanalei de Caragiale ar fi venit de acolo înotând. În bazinul cu apa până la genunchi, amenajat pe puntea vasului de flori desenate pe pulpanele haioaselor kilti-uri scoţiene.

♦♦♦Am ascultat în media incredibila poziție ( a copilului, deși – ieșind din film – se poate spune și a caprei!), cea adoptată de unii membri ai cabinetului susamintitei. Și mi-a venit să-mi bag… Nu, nu e ce s-ar putea crede, ci e vorba de degetul pe gât, fiindcă o simțeam aproape. Voma.

♦♦♦Păi cum să afirmi în acest mizerabil, stupid și din toate părțile amenințat secol că Marea Britanie trebuie ,, curățată ”de nespălații și barbarii emigranți? Și totuși, iată că se poate. Simplu, fiindcă sunt votați acești politicieni de acei oameni care au o cultură generală, iar în cazul de față cea politică, situată sub genunchiul broaștei.

♦♦♦Dacă vor pune în aplicare elucubrațiile politice și vor ,, curăța ” țara de străini, cei care fac joburile înjositoare în general, să vedem ce vor face urmașii nedemni ai unor bravi strămoși, care – știm bine – au adus din colonii toate națiile pentru a-i pune să facă muncile care lor le puțeau. Să vedem dacă britanicii cu nasul cârn de atâta superioară aroganță se vor apleca din nou să-i șteargă la cur pe lorzii și sir-ii lor.

♦♦♦Lua-ne-ar ( pe toți europenii, cu ei cu tot ) apa. Cea din ,,Mânecă ”.

FoSTul ȚAP diN COTROCENI

S g. E

Căciula lui Brâncuși

♦♦♦Prea mică pentru capul său de uriaş artist, prea largă pentru cultura acestui neam ( prost, ar zice unii mai hâtri, care sunt de fapt şi cei mai realişti ).

♦♦♦Prea important pentru cultura universală, prea neînsemnat pentru ţara pe care a purtat-o mereu în suflet, în conştiinţă, în arta sa, în atelierul său – în întregime garnisit cu obiecte tradiţionale. Nu este acesta un semn de recunoştinţă, de iubire fără margini pentru valorile pământului strămoşesc ?

♦♦♦Căciulă pe care o purta cu mândrie ţărănească în chiar sofisticatul oraş al luminilor, adevărat aspirator al valorilor culturale ale întregii lumi.

♦♦♦Ne ţigănim, că asta ne e firea, fir-ar ea să fie ! Ne ţigănim pe seama unei lucrări, o mare capodoperă de-a sa, când de fapt ar trebui s-o punem în cavoul său, să se odihnească aşa cum îi spune numele, cuminte ca şi Pământul care l-a născut. Atât de mare ! Pământ care se simte văduvit de neprezenţa lui – fie şi doar a osemintelor sale – în îmbrăţişarea sa ancestrală. Asta fiindcă nu facem nimic în acest sens, în afară de acele lucruri fără sens, evident. Adevărate ,,capodopere ” ale inutilităţii, la care suntem cei mai pricepuţi.

♦♦♦Atât de mult ne place – parcă fudulindu-ne cu asta – să se ştie că este al nostru, să ni-l revendicăm, ca pe un bun personal, al fiecăruia. Însă doar declarativ, fără nicio altă asumare. Doar ne prefacem că facem. Nimic.

♦♦♦Guvernul a avut neruşinata iniţiativă de a cerşi bani de la populaţie, ca pentru o pomană culturală. În timp ce romănii – falşi enoriaşi – au buzunarele cusute cu aţa nesimţirii. Rotunjindu-şi atent boticurile a repulsie, de parcă acea capodoperă ar fi urât mirositoare. Boticuri fie rujate, fie roşii de la atâta băutură, pentru care cheltuie înzecit faţă de infima contribuţie solicitată ( cerşită ) de Guvern. Ei, românii, ţin nasul ridicat a superioritate. Însă una inferioară, dacă păermiteţi.

♦♦♦În urmă cu vreo trei săptămâni am venit cu un comentariu la o postare făcută de mândrul Lucian Mândruţă, cel parfumat cu mirosul de pipi al motanului ( Felix, ce aţi uitat ! ). Cel care nu a catadicsit să îl ia în seamă şi să-l răspândească ; nu că ar fi al meu.

♦♦♦Era o propunere. Aceea ca Guvernul – care este stăpânul inelelor din fiecare judeţ, prin reprezentanţii săi, prefecţii – să dea o la îndemână dispoziţie. Anume, ca fiecare localitate – peste 3.000 în toată ţara- să contribuie în medie cu 2.000 de Euro şi astfel s-ar acoperi suma în discuţie. În umilitoarea discuţie.

♦♦♦Ce neam de ipocriţi, ce ipocriţi falşi, ce falşi melancolici plini de colici, ce melancolici laşi, ce laşi deplorabili !

♦♦♦Un sincer bravo ruşinii noastre !

♦♦♦Lua-ne-ar cuminţenia cu ea în pământ. Pe toţi.

NeCIOPLITUL diN COTROCENI

S g. E

Doriți un ceai ?

♦♦♦N-avem. Era să zic că ne pare rău dac-am avea, fiindcă n-ar fi ce ar trebui, dar acum asta e, am zis-o-am zis-o. Avem doar apă fiartă, rămasă permanent caldă în aşteptarea Ceylon-ului ( Sri Lanka ). Că doar de acolo vine cel adevărat, negru și tare. Aproape întreaga producție merge în Marea Britanie, așteptată la ora cinci fix în fiecare zi. Chiar şi de cei din Ceylon, aflaţi în vizită în perfidul şi beţivul, era să zic, Albion ( el ! ). Şi chiar şi noi dacă am fi acolo.

♦♦♦Aşa că aici, la noi nu (mai ) ajunge. Oricum noi stăm cu ele sculate, pardon, curate am vrut să zic, cu ceştile adică. Dar n-am greşit prea tare – şi sculate – adică gata aşezate pe masă, doar – doar… Că aşa sunt restaurantele toate, se pregătesc din timp pentru orice eventualitate, că nu se ştie ce pleaşcă poate pica pe capul nostru şi să-l avem descoperit, zise amabil chelnerul. Pe care nu-l vedeam, fiindcă vorbea de sub tejghea. Acolo obişnuia el să-şi facă serviciul. Nu, nu militar, nu, că nu se mai face, că acum e pace. Aşa zice Johanis, cică i-a spus lui d-na Merkel, cea cu-n singur L, ca să nu atârne prea greu la cântar ( ul istoriei ). Că de, ştiţi cum sunt femeile.

♦♦♦Ce am vrut de fapt să spun cu asta? Eu, celălalt, de partea cealaltă a bricadei, de fapt a tejghelei, eu ,,cerătorul „, că nu mă pot numi aşa uşor ( ca fulgul ) revendicatorul, căci despre mine este vorba. Anume, că din exagerată amabilitate ne grăbim fără să ne dăm seama c-am putea gafa. Să cerem, iar alții să nu ofere, nu din vina lor. Așadar, să nu ne poată da ce nu-i de nasul nostru. Acuma nu ştiu prea bine, o fi prea scurt, sau prea îngust ? Nasul. Poate că totuşi o fi vorba de orizont şi n-am înţeles eu prea bine, fiindcă mai tot timpul eram ocupat. Întrucât eram preocupat de altceva, mai bine zis de altcineva, mă rog, nu vă pot spune chiar totul.

♦♦♦Altfel, avem orice fel de ceai, până şi de cartofi, că-s cei mai ieftini. De fapt din coji de cartofi, care sunt gratis, chiar dacă le-am plătit odată cu cartoful, ca să ne alinăm of-ul. Însă trebuie neapărat tăiate fideluţă, ca să fie fine, să aibă o anumită eleganţă, să dea bine la privit. Fiindcă aşa cum se spune, orice băutură, mai puţin apa, se bea în primul rând cu ochiul. N-am vrut să vă jignesc ( deşi îmi face plăcere ) şi să zic cu ochiul boului, că s-ar supăra vaca. Că ştiţi cum e ea, mai nevricoasă, cu ocara scoasă. La vedere cum se spune, pentru cei ca mine, fiindcă stau pe vine şi vopsesc măsline. Vă rog să nu luaţi în seamă ultimele… ultime.

♦♦♦Dar, ca să vă împac – cu mine – vă ofer o bere – şi ea făcută tot din ceai, pardon, din cartofi. O parte din ei noi, iar cealaltă prăjiţi ! ( ? ) Prăjim !

♦♦♦Aşa-i că nu vă place ceaiul ?

DORitorUL diN COTROCENI

S g. E