Lună: decembrie 2016

Moricica stricătuţă

MicUȚ PAMFLEţel !

♦♦♦Moara stricată e funcțională și chiar dacă nu e prea veche nu arată prea nouă, așa că are nume de om, unul cu două diminutive, Gheorghiță și Mateuț (ca fotbaliștii, dar măcar ei erau doi, fiecare cu el !), așadar acest doi într-unul e tăricel în minciunică, chiar dacă aceasta nu e prea micuță.

♦♦♦Acest bâlbâituț, probabil bunuț profesional, ocolește orice întrebare, pe care o consideră constatare, validându-se astfel ca avocăcățel și se tot învârtește după copac până amețește. Copacul. Care se uită perplex la el ( dânsulețul ) cum aleargă într-un singur picior, în timp ce cu celălalt își dă șutulețe mobilizatoare în funduleț ca să prindă vitezuță și astfel s-o prindă din urmă și s-o mângâie pe cefuță pe șefuță. Sobra și voinica șefă a DNA, despre care distinsulețul spune, fără să fie întrebat, că n-a plagiat și în consecință, folosindu-se de elocință, nici gura nu-i miroase a litere mîncate. Și chiar dacă le-ar fi mâncat nu se observă, fiindcă erau acolo, niște amărâte de litere de mână, adică de mânecuță, pardon, de mânuță. Deci nu se pune !

♦♦♦Întrebat fiind dacă a făcut (într-o) parte din comisie, el (uțul) răspunde cu gura, folosind cuvinte îngrămădite ( de pilierul de la naționala de rugby) unele peste altele, că nu. În schimb afirmulează doct că i s-a cerut în calitate de avocat doct(or) să formulească un punct nevralgic de vedere la distanță privind de aproape valoarea strict – literară era să zic, dar mă abținesc – profesională a lucrării de doctorat a doamnei baschetbaliste. Care altfel se pricepe de minune să arunce la coș cu toate mingile corupte, mai ales cele umflate.

♦♦♦Revenind la moară, domnulețul, deși nu-și amintește ce este întrebat, își amintește perfect (perfectul simplu, că nu e așa complicat!) ce nu e. Întrebat. Acest avocacat-doctor și profesor de drept stângist, poticnit la vorbă și la logică – cea intenționat lovită la gioale, pentru inducere în eroare – îmi provoacă olecuţă oroare.

♦♦♦Foarte întâmplător, în perioada cu pricina a întocmit rapoarte profesionale pe marginea din stânga a lucrărilor de Dottore, scrise (oare!) cu pixulețul de niște oameni simpli și necunoscuți. Este vorba de unul și…una, dublu V. P. și L. C. K.

♦♦♦Acest avocat de – rimă! – vine singur la bară, fixă deocamdată, dar nu se ştie cât și – rămânând agățat de ea – începe să turuie, bubuind niște nimicuri, micuţe, pe care le repetă de mai multe ori ca să fie repede neținute minte.

♦♦♦Din tot ce vorbește am reținut că nu am înțeles nimic, în afară de faptul serii că e un foarte bunicel (diminutiv !) apreciator !

BâlbâITUL  aproape  mUt  diN  cOTROCENi,

S  g.  E

Ruptul în cur

♦♦♦De la o vreme încoace, ba, mai precis spus chiar dinaintea erei noastre care trece domol prin Iohannis, fostul ,,Ardei umplut” cu evenimentele zilelor din trecutul nu foarte îndepărtat, apoi ,,Găina care a născut pui vii” și actualul ,, Român rupt în cur ”, cum zice chiar el, a început să aibă o bizară ruptură fracțională de logică. Ori este una reală, datorată nu știu cărui fapt, să sperăm că nu medical, ori este una jucată, jonglată în mișcări unduitoare de gleznă.

♦♦♦Optimist cum sunt, optez mai de grabă pentru opt, pardon, pentru a doua variantă, pentru că pe toți cei pe care, uneori pe bună dreptate, i-a înfierat cu mânie proletară – vedeți bine comunistul asuprit din el ! – acum îi mângâie îngrijorător de suspect pe ceafă, adesea cu ambele mâini în același timp. Și o face într-un mod grețos, aproape că mi se găgește !

♦♦♦Pentru cei care nu cunosc termenul le dau termen doar până la sfârșitul fiecărui an să se documenteze în localitatea cu pricina, aflată la numai căteva zvârlituri de băț de noi, mai bine zis între noi, voi și el.

♦♦♦Desigur că este revoltător, mai ales că se comportă așa de fiecare dată când se află în același studio de televiziune, indiferent care, cu invitatul pe care urmează să-l aghezmuiască, dar de fapt jurnalistul, valoros altfel, își înmoaie mâinile bătucite de atâta scris pentru a le pregăti de frecție !

♦♦♦Și – din când în când – aplecându-se ceremonios, ca să i se vadă clar ruptura neagră, cade ( nu de pe scaun, nu încă) de acord global cu invitatul, sughițând, gâfâind ca și gonflabila care nu are nicio părere. Efortul se datorează încercării jurnalistice de a stoarce oștire (scuze, trebuie citit separat !), spunând invariabil același lucru : ,,nici nu știți că mi-ați dat un pont, domnu cutare”.

♦♦♦Evident, Cutărescu se înfoie de cort, zâmbește superior și promite să-i mai dea. Nu întrebați ce, că e simplu, pur și simplu. Apă la moară, păi voi la ce vă gândiți, în timp ce ronțăiți fraze-ntre dinți ?

♦♦♦Pentru noi, cei vechi, este cu atât mai surprinzător cu cât în articolele publicate în presa scrisă, sau pe net are o altă atitudine decât atunci când vorbește stând pe scaunul în formă de 4, unde abia dacă reușește să ia un amărât de 5 și acela chinuit, tras de coadă.

♦♦♦Oare să fie de vină ruptura !

CârpiTUL  îN cUr  diN  cOTROCENi,

S  g.  E

Ori

E vreme rea, este răcoare,

De-o viaţă plouă în rafale,

Din respect pentru natură

Ţin umbrela umbrei mele,

Umbra unei vieţi rebele.

Cum vă sună ?

 

Este mai deschisă la culoare

Decât mine. Însă şi ea doare.

Este umbra unui om întunecos,

Omul acela-s eu, ins umbros.

Sunt ocolit de soare ?

 

Eu am visat să fiu mai mult

Decât o simplă umbră pe pământ,

Să fiu mai mult decât un gând,

Ori umbra unui înger, ori tumult.

Ori gându-mi mut?

 

Un munte mă aşteaptă să îl urc,

Poate e-un munte de destin ştiut,

Mă cheamă timpul înspre el să vin,

Mă trage după sine, e un timp hain.

Are şi-o cupă cu venin?

 

Sunt umbra umbrei mele, anonim

În lume singur umblu, biet străin.

Cum, când revin ?

 

SILVAN  G. ESCU

Rea vestire

Plecasem deja, ducându-mă

Pe aleea din spatele verii,

A florilor devenite incolore,

Fiindcă nu mai eram verde.

Şi încă de atunci, de ieri ştiam

Că infernul va fi colorat strident,

Mă va aştepta îmbrăcat de gală.

 

La intrare şedea de pază un cuc,

Era împreună cu singurătatea,

Respectând datina.

Se privea cu coada ochiului în geam,

Un ciob ieşit dintr-un colţ – capcană,

Se privea cu groază, se vedea ciudat,

Încurcat în propria încercare de scăpare.

 

M-am apropiat şi m-am cutremurat,

Prin ciobul de geam raiul era invers :

Nepopulat, fiindcă speranţa se sfârşise.

Era ca un oraş străin, necunoscut,

Ameninţat de un soare întunecat,

Care nu mai putea şopti lumină.

 

Mi-am dus mâna însângerată la piept,

Îmi căutam cu disperare inima,

N-am mai găsit-o, plecase deja înaintea mea.

Orbită, îşi căuta propria cale pe orbită,

Dar Universul îi refuza înscrierea,

O împingea înapoi pe pământ, în pământ.

 

SILVAN  G  ESCU

Încălzirea globală se răcește

♦♦♦Așa ne informează specialiștii meteo de la Institutul Tare Glumeț ,,Steaua lui Copernicus” din Țara de Sus, de deasupra noastră, noi care stăm tot timpul sub vremi.

♦♦♦Zile în șir (indian!) mass-media și televiziunile au postat pe crolul ecranelor neecranate intenționat, dar și în emisiuni de profil (din față !) că iarna care urmează să vină pe jos va fi fără ocol cea mai friguroasă din ultimul secol. M-am speriat atât de mult în gât, pardon, încât mi s-a făcut frig încă din luna august, brrr !

♦♦♦După părerea mea de friguros cu cojocul ros și fricos – eu, nu cojocul – sper să fie o glumă proastă, spusă de proști unora și mai și…Normal, alții, nu cei ca mine, care nu sunt doar fricos de friguros, ci și… Altfel, o să fie gerul mileniului, acesta din urmă – gerul – urmând să alunece pe apa sâmbetei, bineînțeles înghețată bocnă.

♦♦♦M-am liniștit un pic (cu pic dintr-un țurțure) inspirând pe nas ceea ce trebuie să expir, aer rece ca gheața adică, suflându-l cald în mâini, ca să le pot mișca. Invers. Atunci când – zgribulit și cu nasul de mustață lipit – mi-am dat seama că ultimul secol nu este nicicum ultimul și m-am total relaxat știind că este chiar cel în care trăim, din care au trecut cu eforturi și sforțări doar 16 ani.

♦♦♦Ba chiar și mai mult decât atât, aseară – la un post tv enervant – trei specialiști meteo-friguroși, corp compact format dintr-un bărbat și 2 oameni sub formă de femei, mi-au băgat (scuzați !) căldură în caloriferul inimii. Informându-ne pe gratis că nu. Am așteptat înfrigurat să aflu ce nu. Ei bine, nu va fi așa, ci așa și așa, dar mai mult așa. Adică exact ca până acum. Așadar, iarna nu o să fie ca vara, dar nici invers.

♦♦♦Ținându-mi respirația pe care demult mi-o datoram, mi-am pus mănușile cu fulgi (cu tot) în mâini era să zic, dar pentru prima oară și în picioare, iar capul păros mi l-am ascuns în nisipul zăpezii. Nu, glumesc total, mi l-am pus singur între mâini și mănuși în care, culmea, era zăpadă, adică mi l-am pus direct în mâini(le destinului). Și m-am gândit, evident la ( ceva ) rece, spunându-mi: Doamne, în această situație cu lumea ce s-o petrece ? Și am ajuns la concluzia înzăpezită că toată lumea va fi înghețată, o uriașă înghețată, eventual una pe băț – și acela ușor brumat, de o să fie greu deținut, scuze, de ținut în mână, evident dacă n-am avea mănuși.

♦♦♦Și încă o concluzie care începe să prindă pojghiță, având deja gheață la mal, desigur, făcând cu acul de siguranță un oarecare haz de necaz, anume că nu o să ne mai sufocăm de căldură. A, și încă una, deja înghețată : nu o să mai cheltuim bani cu aerul condiționat, ci el va cheltui cu noi, să-l dezghețăm. Așadar, va fi necondiționat, așa cum am mai menționat, după cum vedeți fără să pun nicio condiție. Apoi, că oricum nu mai conta, mi-am scos mănușile și mi-am dat un pumn în nas să văd dacă e înghețat. Și era. Mi-au curs doar două sloiuri roșii – roșu comunist -, câte unul din fiecare nară. M-am uitat înmărmurit la mine. Nu eram eu. Eram voi.

BĂțul  înGHEțat  diN   cOTROCENI

S  g.  E

Crăciunul de lângă noi

 

Crivățul aruncă săgeți de gheață smulse gerului năprăsnicit, cocoțat atoatestăpânitor pe coama zburlită a munților, lăsând să cadă viscolit fulgi nepereche de nea peste pământul în care ne vom străbuni și noi trupurile născute chiar din el, ca o răscumpărare…

În această atmosferă de poveste, privind cu ochii pe frestruica aburită aceeași veșnică minune, vom aștepta de fiecare dată, la nesfârșit, ca pe un mereu nou început, nașterea Mântuitorului ca pe cea mai Dumnezeiască speranță, ca pe o porție binecuvântată de liniște, de drag de viață, de pace și de iubire pentru aproapele nostru.

Focul…focul din sobe să scoată scântei cu miros de cetină și să-l împrăștie peste tot, peste capetele noastre mirate că e posibil…

Ar trebui ca în fiecare casă să umble îngeri cu colinde pe umeri, iar în loc de aripi să poarte straie de sărbători cântate pe toate vocile pământului, straie tivite cu miros de cozonaci necopți în așteptarea venirii Domnului Iisus Hristos.

Ar trebui ca fiecare om să aibă o pivniță a sa, iar de grinzile ei să atârne șiraguri neuniforme de cârnați usturoiați, tobe și burți de porc afumate, umplute cu ficat, șoric și toate cele trebuincioase, dar neapărat cu dragoste și dorință de viață. Toate aceste bunătăți privind galeș de deasupra butoaielor pântecoase pline cu licoare de ananas, stoarsă din chihlimbarul boabelor de struguri îmbrățișați în ciorchini cât ugerul vacilor.

Iar dintr-un colț al pivniței, niciodată aflat, ci doar bănuit, să răsune un susur doinit, abia șoptit, ca o mângâiere a sufletului deschis, curat, dar atăt de încercat al românului…

Așa să așteptăm Sfăntul Crăciun, cu zîmbet în inimi și-n simțiri, iar în Ajun, învăluiți în această aură a bucuriei, să primim urarea zglobie a copiilor dornici de a se înavuți, temporar doar, cu mere, covrigi și nuci, pe care le vor rândui cu grijă spre a fi numărate. Aflați pentru o zi în prietenească întrecere cu ceilalți înavuțiți pentru o noapte..

Poate că par doar lucruri simple, niște banalități acolo. Da, dar ce banalități plăcute !   Cît de minunate !

SILVAN  G.  ESCU