♦♦♦ ,,Teatru Mic” are mai mulţi pui, unii chiar nenăscuţi încă, făcuţi cu un actor simpatic pe post – în perioadele de câşlegi – de corditor şef, sau – dacă preferaţi ceva mai soft, spre moale – Director cu dispensă de la Dinu Săraru. Cel mai mare dintre ei, dintre pui desigur, fiind ,,Teatrul foarte mic”, dar pentru că e mai pricăjit tocmai de aceea a fost crescut în centru (l nervos al) capitalei, (ca să i se vadă moţul) aproape lipit, el, teatrul, cu scuipat artistic de frizeria pentru copii mai mari decât cei foarte mici – numită tandru – na, c-am uitat !, a, mi-am amintit, numită ,,Ciufulici”! Unde se tundeau toţii actorii care jucau roluri de copii. Şi uneori şi ceilalţi, cu personalul auxiliar cu tot, dacă intrau pe uşă mergând pe vine şi scoteau limba la frizeri.
♦♦♦ Apoi, în ordinea numerelor locurilor, ca parte a operaţiei (de apendicită) în scădere liberă, urmează ,,Teatrul din ce în ce mai mic” spre măricel, normal pentru că e urmat la jumătate de pas în doi de ,,Teatrul extraordinar de mic”, unde încap doi spectatori întregi care stau pe un singur scaun. Şi acela împrumutat, mai mult smuls de sub fundul Directorului, acelaşi cu făcătorul lor, mare pişicher altfel.
♦♦♦ Dar cel mai iubit pui, de cea care-l subvenţionează pe dedesupt (aşa!), recte Primăria generală aflată doar pe funcţie de maior, este chiar ultimul, care se numeşte cât se poate de enigmatic ,,Teatrul Deloc”, tocmai datorită (sau din cauza, mai bine zis) faptului că e imposibil de găsit. La fel şi biletele pentru spectacolele care se joacă aici. Cel mai greu pentru acest ultim teatru este atunci când e relache tot timpul, iar actorii nu au ce face, dar au ce spune (în gând, nu vă spun ce!).
♦♦♦ Un lucru (o să spuneţi : iar omule, nu te-ai săturat !) e cert, chiar mai sigur decât acel ins (nu insistaţi, nu spun cine) care se prefăcea că gândeşte în termenii foarte sigurului Descartes. Adicătelea faptul că – se zice, nimic nu e cert încă! – cu excepţia primului, adică tatăl celorlalţi care încă mai joacă pe bani, toţi ceilalţi (puii, nu ?) oferă bilete gratuite, pe care le vând la suprapreţ, cică la preţ de dumping, iubitorii de seminţe întregi şi de spectacole stradale, ascunse în sandale.
♦♦♦ De ultimul pui (nenăscut!) nici nu mai vorbesc, chiar aici – în locul în care ar trebui să se afle acum – spectacolele se joacă (nu cad în capcană, aşa-i doamnă Dirigintă ?!), aşa că voi zice: se desfăşoară cu casa închisă ( la nasturi ar spune un hâtru, care mi-e tare drag, dar nu-l prea bag în seamă, că nu se închide la toţi ).
ActOrul şi SălbatiCii diN cOTROCENi
S g. E