Cum, sunt oare doar celălalt eu,
Cel apărut prin sumbru ricoşeu,
Din rece con de umbră izvorât
Să fiu doar umbră pe pământ?
Desigur, sunt acuma numai ea,
O umbră ce viaţa mi-o înlocuia,
În timp ce eu cel viu, adevărat
Poate că niciodată nu am existat.
O umbră ce încet şi ea se stinge,
Din care viaţa tainic se prelinge.
Oare am fost atâta de neînsemnat
De nici ca umbră nu am rezistat ?
A fost cu mine soarta aspră, rea,
Afară fiind împins din existenţă
De însăşi umbra, fostă chiriaşa mea.
Şi am ajuns din mult visată stea
Să fiu în loc de existent absenţă.
SILVAN G ESCU