Privirea de-mi saltă spre cer,
Acolo zăresc semeţ curcubeu,
Se-ntinde un arc maiestuos
Acum, deasupra capului meu,
Acele culori sunt rupte din soare,
Şi-apar după ploaie mereu.
Culorile lui spectral se curbează,
Atârnă de-o mână eternă de zeu,
Aici, pe pământ, se prinde de alta,
Iar cel ce-o întinde sunt eu,
Şi simt că-ntre cer şi pământ
Sunt propriul meu Dumnezeu.
De-aş putea – adânc meditând
Asupra culorii – să modific ceva,
Aş umbla-n primul rând la nuanţe,
Să-i extind coloritul superb,
Pe tot să-l cuprind în inima mea,
Să-ntreb liniştit, cromatic vorbind,
Cu ce culoare-aş putea rezona.
Culoarea albastră din nalt curcubeu
Este albastrul ochilor mei,
Întocmai ca floarea albastră şi-a mării,
Ce tainic se naşte din ei,
Verdea culoare de trunchi se apleacă,
Sărută pământul sub tei.
Iar alte patru culori din spectrul divin
Par patru fecioare din basme cu zmei,
Tot astfel şi visele mele rebele
Se-nalţă şi zboară ca albi porumbei.
SILVAN G ESCU