Când lenea vine-ntr-o fugă,
Îndurându-se de a mea rugă,
Îmi iau nemersul la spinare,
Suspin și îl arunc în depărtare.
Când stau, am cel mai liniștit imbold,
O, c-așa îmi place să m-așez comod!
Să stau cu burta-n sus, nimic să fac,
Nimic să spun îmi place, deci să tac.
Ce bine e atunci când te întinzi și stai,
La câini nici măcar o frunză să nu tai,
Oricum, nici chiar aşa nu o mănâncă,
Că vor ceva sofisticat, orice cu șuncă.
Normal că aş mai scrie câteva catrene,
Dar, cum spusei ceva mai sus, mi-e lene.
SILVAN G ESCU