Sunt un monstru, însă federalizat,
Că sunt stăpân peste şapte provincii,
De-ntreaga presă-a lumii mediatzat,
Mă vând doar pe – de aur – zeci de uncii.
Păi, sunt aşa de scump cu-n scop anume,
Dar scopul nu-i în niciun caz al meu,
E doar al celor ce se îngrozesc de mine,
Doar de mă răstesc puţin şi-i pun pe vine.
Da, aţi ghicit, balaur îs, am capete vreo şapte,
Câte unul bombat pentru fiecare provincie,
Când de mâncare nu mai am, că-i sărăcie lucie,
Cu oamenii eu mă rezolv. Se-aud doar şoapte.
Numai atâta pot să mai rostească, garantez,
Normal, de la distanţă mare îi supraveghez.
Atâta de-ngroziţi îi simt, O Doamne Sfinte!
Dar chiar nu-mi pasă, calc pe ale lor morminte.
SILVAN G ESCU