Fiindcă iubesc odihna,
Ce credeţi că am făcut?
Am ieşit din vacanţă
Şi am intrat în concediu.
În concediu de studii.
Ei bine, m-am apucat vârtos
Să studiez pauzele.
Aşa mi s-a părut firesc.
Atunci. Dar şi acum.
Dar şi aşa e destul de obositor,
Cel puţin până la pauza de masă.
Deşi nu vă cunosc, că mi-e lene,
Vă întreb cu glasul scăzut,
Să nu mă aud şi să mă trezesc:
Nu-i aşa, că şi voi simţiţi la fel?
SILVAN G ESCU
Cine are atâta îndrăzneală,
Cine cutează cu atâta cinism
Să-mi ştranguleze gândurile?
De eşti tu vinovata aceea,
Te blestem cu inima strânsă,
Şi cu un nod gordian în gât,
Să ai doar un singur gând.
Şi acela să umble bezmetic,
Să strige deznădăjduit în pustiu,
Neluat în seamă de nimeni.
Să rătăcească-n lume stingher,
Alergând cu ochii ieşiţi din orbite
În căutarea gâfâindelor mele gânduri.
SILVAN G ESCU
Văzând murdăria din jurul meu
M-am apucat cu neştiută râvnă
Să mătur resturi de fraze, putrezite.
Strâng frunze de cuvinte uscate,
Şi bileţele de dragoste, mincinoase.
Mătur desene cu chipuri neterminate
Şi chipuri închipuite, niciodată desenate.
Mătur tot ce nu mai trebuie omenirii,
Aspir praful din plămânii oamenilor,
Şterg sudoarea încruntării pentru nimic.
Am şi o bucată de cârpă, cât pământul,
Cu care şterg praful de pe suflete chinuite.
Iar în final, ajuns la capătul străzii,
Al străzii acestei lumi pestilenţiale,
Lăsându-mă la urmă, mă mătur şi pe mine,
Devenit prin strădanii consecvent repetate
Un important şi nesuferit gunoi şef.
SILVAN G ESCU
Sunt clanţa tuturor uşilor,
A căror deschidere permit intrarea.
Deşi ea, omenirea, nu-şi dă seama
Că de cele mai multe ori
Este chiar intrarea spre afară.
Desigur, am făcut cocoaşă
De la atâta rezistenţă,
Pe care o opun apăsărilor.
Conform vechii apucături,
Aşa cum îmi este obiceiul,
Întreb:
Se află aici, în mica sală a lumii,
Printre dumneavoastră vă rog,
Cineva, indiferent cine ar fi,
Care să-mi dea o mână de ajutor?
Să mă ajute să mă îndrept,
Să-mi netezesc încovoiala,
Să-mi întind zbârcitura pielii
Să nu mai fiu clanţă?
Aud?
SILVAN G ESCU