Lună: februarie 2018

DE  ACORD  CU  ÎMPOTRIVIREA,

    DAR  MAI  ALES  NU  INVERS!

 

♦♦♦Cam în felul acesta îl putem eticheta –  la maşina de scris cuvinte,  doar într-un singur exemplar însă, că de, e rar!  – pe înaltul, însă pe lungime, preşedinte al României, prea îndelungatul  şi profundul în adâncime gânditor, asemănător celui de piatră arsă de la Hamangia. Domn Preşedinte care rămâne cu vorba, în întregimea ei, între gând şi buze, rătăcită pe  undeva  pe ţeava nedesfundată a gâtului cu ceafa lată şi-ncordată, cea cu racheta de tenis antrenată. Vorbă născută (grea naştere, prin cezariana guşei) dintr-o singură idee. Idee n-am care…

♦♦♦Acel preşedinte care de fiecare dată (nu cea din calendar, ci cea din calendele greceşti din sud-vestul Peninsulei Iberice, unde-şi petrece toate vacanţele de vară, indiferent în care anotimp al anului, dată recunoscută prin unicitatea inexistenţei!), aşadar, ia notă  de orice îi spune sau îi arată căprioara.  Nu vă spun care, să nu vă vină vreo idee, vânătorilor! Şi f. f. RAR (Registru Auto Român, de exemplu) o mai şi scoate spre dare, dar iute o bagă unde trebuie, adică la loc, ca să nu i se mai vadă. Nota, v-aţi prins! Păi, voi – o parte din voi –  la ce v-aţi gândit?

♦♦♦Acel preşedinte – soţ  fără soţ (adică unic) al nevestei sale aşadar, pe persoană fizică, că de fizică e, nu? nu ea, el!  – care… care ce?

♦♦♦A, da, Doamne Iartă-mă, că uitai: acel preşedinte care priveşte cu cea mai mare, dar ce spun eu, excepţional de mare îngrijorare, în niciun caz invers, adicătălea, este îngrozitor de îngrijorat de felul cum priveşte. Orice, din orice direcţie ar veni (vidi, vici) Caesar, pardon, cea care ar merita  să fie privită. Evident, pe sub sprâncenele arcuite a totală nedumerire.

♦♦♦Dar este atât de obosit de la această îngrijorare privitoare, îngât, pardon, încât trage de coadă o fuguţă cu elicopterul la margin(im)ea Sibiului pentru o binemeritată de întreg poporul refacere. Da, ce vă miraţi, refacere, adică pe înţelesul tuturor inversul facerii. Aşadar, refacerea lucrului bine (aşa mai crede el încă) făcut. Care este pe cale(a Victoriei, a nimănui) de a se desface. Am pus doar două puncte, cardinale aş putea spune, nu de alta, dar atâtea am mai avut. Fiindcă nu sunt chiar aşa avut şi pre(a)ocupat ca dânsul.

 

ACORD(eon)UL  INVERS  Din  cOTROCEnI,

S  G  E

 

♦♦♦Dorind să nu mai fie peste tot uns cu alifie şi nici să mai fie luat drept stângaci de ambele mâini, dar şi (un prost era să zic!) slab pregătit profesional, că de uman nu mai vorbim, a ieşit de după uşă, unde a stat (cu curul pe ştatele de plată, ca să-și palmeze semnătura) ascuns o vreme şi ceva, însoţit de prietena sa  fidelă din totdeauna, uluiala.

♦♦♦În momentul în care a simţit că nu mai simte prin preajma sa ruşinea, ca şi cum ar fi fost o ceaţă care s-a împrăştiat de la sine (nu de la el!), Dl. ,,ALTĂ-NTREBARE” de mai ieri a intrat cu cămaşa scoasă din pantaloni în buda penibilui, urlând că are o dorinţă. Urcându-se cu inelul său maro pe  inelul alb-gălbui împrumutat de la coşul roșu  din obrazul panoului de (dez)onoare,  cu un picior sprijinit pe o movilă de promisiuni –  – care, ruşinate, se simt nesimţite – şi cu celălalt pe un maldăr de tupeu obraznic, mai mare cu un cap fără gât decât Casa Poporului pe care o populează prin alegere liber repetatată, de enervant de lungă vreme, a râgâit pe din dos. Sfătos, păi cum altfel?

♦♦♦Astfel crăcit – ajuns aşa prin aplecare cu strigare-n gura mare scoasă pe partea neorală – a glăsuit pe fanta de sub nas că cei care au ieşit în stradă, fiindcă le place să nu stea în casă, nu cunosc legea  nici măcar atât cât n-o cunoaşte el. O fi vorba de Legea Bâlbâielii, cea a Nesimţirii, a Promisiunilor deşarte, deşărtate pe fereastra permanent deschisă a capului multora, de Legea Inconsecvenţei de orice (mama) natură, cea  a Dosirii banului public, de Legea Altei-Ntrebări, cea a Publicului ovaționând (b)anal etc. Cele pe care  le cunoaşte atât de bine şi – suplimentar – le stăpâneşte cu atâta graţie el?  Dacă este aşa, atunci este mai bine că manifestanţii logici nu cunosc prevederile legice.

♦♦♦Acest neisprvit, nu doar – în sensul permanent giratoriu – că este neterminat în creştere, în creşterea gândirii de dincolo de dincoace de orice, urcându-se gingaș cu fuduli(il)e pe scara confecţionată din petale roşii de trandafiri, şi-a pus ochelarii, de cal era să zic, de parlamentar, un fel de consul al lui Caligula. Însă unul modern, cu nobleţe proletară, nu? că de-aia este vârf de sfârc în partid, şi – râzând în hohote, cu gura până la urechile votanţilor – a plonjat în Marea  Penibilului. Şi de acolo a început să înoate contra curentului, ţinând în dinţi o coadă naţională de oaie în loc de ţeavă, prin care să inspire ,, alte” şi să respire expirate ,,întrebări”. În încercarea de a ajunge la izvoarele râului râsului, cu faţa neatinsă de nicio plăcere dată de codru, pentru a se întâlni, măcar întâmplător, cu râsul-râs, adevăratul, trăitor în pădurile de la munte, alea câte or mai fi rămas. Şi care ar zâmbi în hohote noi, îmbrăcat în blănuri vechi.

♦♦♦Întrebarea este cum de-l lăsăm – votat de cei ca el –  pe acest PP îmbrăcat la patru ace de acupunctură în haina haină (se poate citi şi invers!) a minciunii democratice să ne jignească şi bruma de inteligenţă cu care ne creditează el şi cei asemenea lui?

 

                   Mu(l)tul   TRIST   dIN   cOTROCEnI,

S   g   E