♦♦♦Nu-i aşa că-i aşa, că vicele este fin? Fin neşlefuit de naş. N-aşa? Deşi o să fie greu să vă daţi seama, este vorba chiar de Bogdan – fă-te că eşti vice – Olteanu, finul economic al naşului manechin la Adesgo, ajuns întâmplător șef al guvernului, rod al subordonatei destinului.
♦♦♦După ce i-a crescut puful dintre penele PNL – ului, Bogdan călare pe geamantan – ul plin cu dezmierdeli politice şi fine mângâieri pe ceafă, fu împins pe roţile dinapoi înainte, pe scările impunătoare ale BNR. În zborul său planat deasupra unui cuib de cuci năuci, ca la un semn (din naştere, uşoară!), semn făcut de la sol şi-a dat seama că este cazul – dativ – să aterizeze, fiind ajutat de o frumoasă paraşută politică. Desigur, una roşie la culoare, cea a numărului 1/2 – şi arătăm aici cu unul din deşte spre Florin Georgescu – aşa că a nimerit uşor direct în subsolul aurit al Băncii Naţionale. Naţionale, ca ţigările de pe vremuri, cele mai ieftine, adică invers decât salariul său de specialist în nimic.
♦♦♦Oameni buni, n-o să vă vină să credeţi, dar a căzut cu curu-i fin direct în fotoliul şi mai fin de vice-guvernator şi după cum vedeţi scriu nelegat, că asta se va petrece ulterior. Legarea. A aterizat în imediata apropiere a eternului prim vice, Florin Georgescu şi la o oarecare, dar nu oricare distanţă de şi mai eternul guru al BNR, preţiosul Mugur – de fluier – Isărescu, cel care se prea preface că ştie multe. Într-adevăr, ştie să-i pună la treabă pe ALDE cei care sunt ,,VICI”şi – încă şi mai bine – ştie să cultive viţa de vie, ascunzând printre butuci taxele fiscale, care-l cam agasează şi care i se par (sau arac) neconforme cu statutul său de ,,Crămar”.
♦♦♦Bogdan Olteanu a fost împins atât de sus nu fiindcă-i miroseau picioarele, ci pentru că are marele merit de a fi economist, specializat în finanţe la masa de pocher a lui Crin – Căcărău – Antonescu şi agăţat în cuierul lui Florin Georgescu să înveţe de la acesta şi o altă meserie, cea de umeraş. Şi – dacă o vrea Bunul Dumnezeu – să se dezveţe de păcătosul obicei de a fura până şi anafura. Vă puteţi imagina, mergând aproape de Gina, ce discuţii memorabile se porneau când se întâlneau Bogdan Olteanu şi piatra de temelie, pe numele său de consilier de palier Adrian Vasilescu! Cred că râdeau şi covoarele, scuturându-se singure, fără să mai fie nevoie să fie întinse pe bătător.
♦♦♦După ce a stat ani buni cu picioare desfăcute – pentru echilibrul leului de metal – unele bine înfipte pe culoarele BNR, îndesând în buzunarele fără fund (pardon!) orice, a dat cu mâna de ceva. Erau monezile aşezate de vulgul lui Mămălin (sic!) Voicu în şir indian, evident după imporatanţa lor valorică în epocă, care l-au făcut pe ,,finul nostru” să simtă că i se cam rup pantalonii-n cur. De greutate, de prea mare greutate, fiindcă îşi burduşise buzunarele cu prea multe, încă din vremurile bune – bune de furat, la adăpostul umbrelei scrobite ţinută de naş cu ambele mâini din faţă în spatele finului ,,finanţist”. Timp în care amândoi încercau – la patru mâini – să-i mângâie orgoliul de făcător de de toate, cel niciodată îndestulat al lui Sorin Ovidiu Vântu. Şi să-i transforme acestuia bastonul de invalid într-unul de mareşal, aşezat sub cal. Bastonul.
♦♦♦Acum, că bietul om(uşor) se află la mare ananghie nu putem să-i urăm decât să aibă ,, monezile” dintre picioarele – dinapoi, era să zic – cât mai uşoare şi mai puţin coclite.
SILVAN G. ESCU