De unul singur, făr-un pic de ajutor,
M-am prea orbit cu propria naivitate,
M-am tot plimbat cu preşul lui Băeşu
Şi m-am minţit cu ieftină seninătate.
De timpuriu, încă din fragedă pruncie
Am fost cu morbul îngâmfării infestat,
Apoi, cu-ntreagă dragoste prietenească
La cei din jur de-a moaca l-am cedat.
Cum e normal, de-atunci şi până azi
Cu toţii-n permanenţă mi-au zâmbit,
Şi – chiar cu mult mai mult de-atât –
Cu infinit-ezimal respect mi-au mulţumit.
Acum, privind neserios, cu-n ochi închis
La astea toate, cu încântare-am constatat
Că sunt perseverent în a greşi mereu
Şi chiar mă izmenesc, deloc nu-s inhibat.
De tot ce am ajuns, pe jos, necugetat să fac,
Bine’nenţeles deloc, nu e aşa!, neprogramat,
Ba chiar motive de mândrie românească am
Că nu-s de cei ce şi-ar dori, cu creierul spălat.
Împodobit jur împrejur cu nesfârşită aroganţă
Îs. Şi suntcu vreo două tone de orgoliu înarmat,
Ciudat cum sunt, cu multă nesimţire înzestrat
În astă viaşăcu mine însumi m-am intersectat.
Felicitări, din toate gările pe unde am umblat,
În fiecare zi, cum e normal, eu mi-am trimis,
Ba chiar şi cărţi poştale, fără timbru bineînţeles,
De-ncurajare menajantă mi-am trimis în scris.
Iar de scrisori nu mai vorbesc, că tare-aş obosi,
Şi toate scrise cu roşie cernală, că n-aveam pix,
Şi-i evident (Vasile, bre!) cu mii de mulţumiri
În gura mare spuse, cu uşurinţă aruncate-am zis.
Eu sunt pe drept cuvânt un ins elogiat, îmbrăţişat,
De toată lumea-aplaudat. Şi totuşi m-am surprins
Că vărs o lacrimă de crocodil la gându-acela fix,
Nemiştocar deloc, că-n braţe singur m-am cuprins.
Cum sunt din fire tare curios, eu recunosc deschis
Că fără să clipesc în viaţa multora m-am infiltrat,
De vreo mustrare de conştiinţă, nu, nu am fost atins
Şi aş putea să jur că nici măcar n-am fost incomodat.
Să fiu cuiva, vreo unuia de vreun folos, prea bine ştiu
Că m-am putut feri în felul ăst să fiu în mod constant,
Nici urmă de regret la mine n-am, nebun la cap să fiu,
Să fiu vreodat la tras pe sfoară-n mâini de alţii egalat.
În cauze fireşti am observat cu-n ochi complet destins
Că sunt Ivan cel Groaznic, cumplit de greu de integrat,
Vai, Einştaine!, de parcă sunt din matematică desprins
Cu ecuaţie cu tot. N-am încotro, o recunosc e-adevărat.
Şi pentru astea-am fost propus întâiul premiu să primesc,
Pe bune chiar. Şi cred cu toată fiinţa mea, cu totul meritat.
SILVAN G ESCU
