Cotroceni

♦♦♦Așa a vrut roata istoriei. Asta a fost soarta acestei părți de lume. Destinul a lucrat în favoarea acestei decizii, i-a împins pe locuitorii insulei din fața înțelegerii a ceea ce li se poate întâmpla. Îmbătându-i cu apă din Canalul Mânecii, amestecată cu neștiință, cu necunoaștere, cu pervertită informare și vinovată rutinare a alegerii, mizând astfel în necunoştință de cauză pe un cal mort. Mort, mort, dar care rânjea cu dinții strălucitori, ce păreau vii de parcă ar fi câștigat cursa chiar înainte de a participa la ea, începând chiar cu sfârșitul.

♦♦♦Acum când deja este împăiat, britanicii, care se pricep al naibii de bine la pariuri ecvestre, încă se mai uită în gura lui, rămasă căscată de surpriza morții să zicem, crezând – ei, nu calul – că vor găsi măcar un dinte de aur pentru echilibrarea economiei. Care se cam clatină în fața realității care va năvăli ca hunii peste ea și o vor prinde cu chiloții-n vine, stând totuși demnă în picioare, ca o curvă de lux, nu suficient de beată. Probabil, economia Marii Britanii va fi nevoită să facă economie ca să își tragă sufletul, chiloții – și cât mai pe repede înainte – și un șut din foarfecă în fund, chiar în locul unde i se vor rupe budigăii, foarte aproape de locul cu pricina.

♦♦♦Părăsim cu eterne regrete zona sportivă și ne apucăm de… mi-e rușine să vă spun de ce, pentru că are încâlcită legătură cu seriozitatea, care pe mine mă cam obosește, dar conform teoriei neavutului încotro să mergem mai încolo.

♦♦♦Și acum să-mi şterg sudoarea de pe frunte şi să mă rostogolesc un pic pe sub Canal, prin tunel, ţinând pixul strâns în dinţii strepeziţi de la acrul vieţii, privind prin întunericul minţilor noastre spre o posibilă luminiţă dată de un licurici – defectiv de număr – al speranţei.

♦♦♦Așadar, când anotimpurile lui Vivaldi (parcă) vor începe singure, fără ajutor străin, să se împletească între ele, născocind noi vise timpice, zarzării vor înflori cu petale de nea, iar fluturii vor zbura cu aripi de lacrimi înghețate peste capetele noastre rămase înțepenite în așteptare. În aşteptare şi buimacă neînţelegere.

♦♦♦Noi, oamenii, care vom împrumuta nume de animale preistorice, vom deveni ce-am fost și mai mult decât atât. Vom fi vânzători profesioniști ambulanți de umbre de lumi, pe care vom aplica timbre cu ogarul britanic care se va lasă alergat de ele, de umbre, lătrând cu gura până la urechi a pustiu. În tot acest timp va privi galeș, cu ochii așezați pe coadă dincolo de zările celelaltei lumi, născută după apus.

♦♦♦O lume a liniștii, pe care n-am știut s-o ţinem la piept, se scufundă sub ochii noștri albaștri ca aștrii, nimerind sub un aisberg imens. Unul care înaintează tăcut, ascuns în oceanul de lacrimi, atât de sărat că i se face până și lui sete. În timp ce nouă o să ni se facă foame de nevoia de iubire între oameni, de generozitate, de toleranță, respect și tot ce n-am reușit să prețuim, avându-le la doi pași de mână, Rușine… TO BE!

NOT TO BE – ul  din  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Dacă nimic deosebit nu se va mai petrece în timpul serviciului meu acesta va fi ultimul articol referitor la acest subiect, altfel foarte generos şi ofertant. Dar cine poate şti…

♦♦♦Nu ştiu de ce, n-aş putea să explic, dar până mai ieri m-am simţit şi eu un pic britanic, de fapt mai mult englez dacă m-aţi întreba. Însă, cum n-o s-o faceţi, că am început să vă cunosc deja după cum purtaţi basca, nu o să răspund. De mai bine de o săptămână deja chiar mi se pare că am ieşit împreună cu ei ( ar fi fost de preferat la o bere !) şi naiba ştie de ce, dar nu mă mai simt nici european, desigur dacă pretind aşa, maţu – gaia, că am fost vreodată. În schimb mă simt până în măduva oaselor român, dar nu rupt în cur, chiar dacă sunt sărac. Că ce să mi se mai rupă.

♦♦♦Dar să trecem pe linia continuă la problema în discuţie, aflată în proces de conştiinţă în disoluţie, că aşa au vrut muşchii interni şi externi, culmea, ai celor fără muşchi. Sus, la mansardă.

♦♦♦Am tot scris în ultima săptămână, ca disperatul, de parcă ar fi fost ultima a lumii, a lumii acesteia, a fostei viitoare Europe, dacă suportaţi nesuferita exprimare.

♦♦♦Înainte de a arunca ultima piatră să ne mai uităm odată dacă aceea este partea în care trebuie să o aruncăm, sau poate este cazul să ne-o scăpăm nouă pe picior. Intenţionat.

♦♦♦Nu putem, nu avem dreptul să trecem cu vederea – doar pentru că acum suntem dezamăgiţi – calităţile de apreciat şi chiar de urmat ale acestui remarcabil şi capabil popor, pentru câte a realizat cel puţin în ultima jumătate de mileniu.

♦♦♦Britanicii, mai mult decât oricare alte naţii, dacă au adoptat ceva de la alţii, indiferent ce, l-au modificat şi i-au dat interpretarea stilului lor inconfundabil, de parcă le-ar fi aparţinut dintotdeauna, oferindu-i în plus şi o patină aristocratică. Pe de altă parte ştiu să-şi pună în valoare facultatea unică de a nu exprima totul, lăsând un mare spaţiu libertăţii de interpretare, care nu trebuie să fie neapărat sinceră, cât pragmatică. Şi la asta sunt neîntrecuţi.

♦♦♦Cei deranjaţi de o Europă unită şi ca atare puternică economic, social şi militar, în momentele în care există tensiune între membrii ei, stau în tribune şi aplaudă frenetic – uneori ridcaţi în picioare – fiecare fază nereuşită, fiecare degajare neinspirată, dar mai cu seamă fiecare ratare. Aşa cum este cazul de faţă. Iar noi, care credem că suntem buricul lumii – de fapt îl avem încă netăiat – nu înţelegem, sau ne prefacem că nu înţelegem această manifestare de simpatie parşivă şi ne continuăm jocul distructiv, deşi avem impresia că jucăm tot timpul în atac.

♦♦♦Din păcate, cu toţii – şi ei şi noi – avem prea puţin obraz pentru câtă ruşine ar trebui să se întindă pe el.

 NE- IEŞITUL  din  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Și să vă spun cum arată mai nou Soarele. Este feliat în două părți egale, dar, culmea, neproporționale și asta din punct de vedere Madagascar. Măcar de-aș mai avea ce să mai repar. A fost din păcate o glumă amar-serioasă spusă de un neserios.

♦♦♦Dar, dacă stau bine pe piciorele dinapoi şi mă prefac că gândesc nici voi nu mi-ați lasat numărul de telefon și nu mi-aţi oferit nici gratuitate la Roaming-ul intern. De aceea sunt nevoit să vă scriu, ținând pixul invers, cam cum ar vrea Marea Britanie să iasă din UE, rămânând înfiptă-n cuie.

♦♦♦Dacă permiteți o părere – și chiar dacă nu, îngroşând obrazul – tot vă voi spune că națiunea britanică este mai blondă decât pare, ba chiar mai blondă decât cunoscuta şi altfel plăcuta lor bere.

♦♦♦e pare că D-na Europa – una cam curvuţă să recunoaştem – a fost ultima soţie a perfidului, bagabontul rămânând doar cu câteva amante aflate însă peste mări şi oceane, pe care le mai calcă din când în când ca să nu-l dea uitării.

♦♦♦Dintotdeauna – totdeauna ultimilor ani – liderii britanici porneau încă de pe aeroportul Heathrow cu agenda de revendicări deschisă, pusă didacticeşte pe genunchi. Revendicări pe care le răsturnau cu superioară greaţă pe masa de lucru a conducătorilor europeni, dar de fapt nu o închideau niciodată ca să nu uite unde au rămas cu cerutul. De-acum vor umbla cu ea permanent închisă ca să uite că a fost vreodată deschisă. La fermoar… Culmea este că solicitau în bătaie de joc și ce nu aveau nevoie, doar pentru a se amuza cu umorul specific doar lor pe seama prea scorțoșilor nemți, a superficialilor francezi și a incerților olandezi. Doar Italia, îmbrăcată ea însăși în șmecherie, nu-i lua în serios, spunându-le scurt : ,,Basta” în timp ce le făcea cu ochiul în semn de ,, Arrividerci ragazzi”.

♦♦♦Oare să reprezint eu iluzia unui drum niciodată parcurs doar pentru că este în pantă? Aşa de bine înzestrat cu lipsă de viziune sunt? Mira-m-aș.

♦♦♦Oricum, întunericul, ca parte a necunoscutului, ar trebui să rămână doar dincolo de fereastra gândurilor bune. Altfel, simt că pe marginea timpului se odihnește o părere obosită. A mea.

♦♦♦Trebuie să recunosc că tare străină îmi este această clipă.

♦♦♦Şi totuşi, peste clipa-mi îmbătrânită de neînţelegere se aşterne ca un baldachin cernit o părere de zâmbet trist.

♦♦♦Dar dacă o fi cumva unul purificator?

UITUCUL  din  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Date și primite. Astfel, ambii obraji de peste și de dincoace de Canalul Mânecii vor rămâne multă vreme roșii. În contrast cu restul feței, de o culoare mai palidă decât moartea.

♦♦♦De rușine, insula simte că se depărtează deja de această lume, îndreptându-se spre o destinație veche, care redevine nouă, cea a întoarcerii sub ape, în Atlantida vremurilor glorioase de mult apuse. Iar ,, populanții” ei sunt pe cale să redevină ce au fost cândva, independenți Om-fibieni, recordmani în submersie. Și în mod evident – în subversie.

♦♦♦Și totuși, ștergându-se cu dosul ( era cât pe-aci să nu zic al palmei ) de roșia rușine, parcă ar vrea să se agațe cu cârligul de pescuit de continent, fără să arate dacă doresc să fie pește sau pescar. Oricum, orice, numai să nu iasă. Iasso!

♦♦♦Acum, văzând ce întorsătură iau lucrurile, una neplăcută pentru toți actorii politici, care au câștigat ,, Zmeura de aur ” și ,, Lingura de lemn ” ( Tănase ! ) pentru întreaga activitate, în același timp, dacă s-ar putea ar face pe dracu-n patru să iasă pe la intrare și astfel să intre din nou în UE, neieșind!

♦♦♦În toată această fierbințeală a minților răscăcărate peste Canal, ea singură, zăpada a uitat să mai plece de pe crestele joase ale munților Scoției – singura din regat care pare să aibă capul deasupra apelor. Ape învolburate, care se vor transformate direct în cuburi de gheață pentru simpaticii și proverbialii zgârciți băutori de whisky, care nu vor cheltui astfel niciun penny în plus.

♦♦♦De partea cealaltă, Țara Galilor, ai cărei locuitori sunt nemerituoşi descendenţi ai vajnicilor lor strămoşi – această ţară năucă se tăvălește prin iarba verde de acasă de râs. La fel și vacile lor – (la vache qui rie, ar zice francezii, dacă i-ar lăsa magrebienii). Așadar cu toții râd de bleaga Britanie, făcându-i feștanie.

♦♦♦Între timp – luându-și spațiu de gândire – marii lideri europeni, cu gulerele cămășilor răsfrânte peste cefele ( de porc îmi venea să zic ) groase, după ce s-au învârtoșat peste măsură, mai ceva ca mădularul lui Terente, acum o lasă mai jos. Văzând că li se-nmoaie și le atârnă la fel ca viitorul imprevizibil și improbabil. Dacă permiteți, direct în față. Și tare se tem că astfel nu vor mai putea face față probabilelor provocări viitoare!

♦♦♦Din toate aceste nehotărâri hotărâte deja de capul lor, eu unul am înțeles că nu pricep nimic.

♦♦♦Dar voi pe mine?

nE-PĂlmuiTUL  diN  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Am scormonit prin cenușa Imperiului și n-am găsit decât niște relicve ce păreau că mişcă. M-am cutremurat și am rămas așa ; parcă și acum mă mai bâțâi un pic. Mă întreb, dând din cap a neînțelegere, cum oare dintr-un popor atât de glorios nu a mai rămas decât o mândrie prost înțeleasă și o aroganță specifică. Îi ridic capul acestui neam ( prost, era să zic, dar mă abțin ), care parcă și lui a început să-i tremure a buimăceală, îl iau de bărbie și îl privesc direct în ochi. Îi pleacă rușinat, mă prinde de mână și mi-o sărută, sărându-mi mâna cu lacrimile lui vinovate. Când și-i ridică îi zăresc pe chip un rânjet superior, semn că m-am înșelat. De fapt așa aș fi vrut – mai bine zis aşa mi-aş fi dorit eu să se întâmple. Nu că aș fi avut neapărat nevoie de un asemenea gest, dar totuși fair play-ul care ar trebui să-l caracterizeze – că de-aia l-au inventat – ar fi putut să-l împingă să o facă. Așa că am rămas fiecare – și eu și el, popor cu prea multe prejudecăţi, conservator, cum își zic ei – privind unul la altul ca proștii. Pur şi simplu unul mai prost decât celălalt. Fiindcă degeaba au trecut atâtea veacuri peste noi, dacă tot așa am rămas.

♦♦♦Sincer, nu m-aș fi așteptat ca britanicii să aibă o cultură politică atât de precară, ascunsă parcă sub genunchiul broaștei. Motiv pentru care – refuzând să-mi dau o palmă peste gură, ca să nu-mi împrăştii vorbele – mă obrăznicesc să spun că – mai nou – ei nu mai cunosc decât cultura orzului și a hameiului. Pentru că altfel cum naiba ar putea explica mahmureala opțiunii lor de neînțeles nici măcar pentru ei.

♦♦♦De pe urma acestui război fără arme, dar cu prea multe săgeţi politice, sau pur şi simplu unele de penibil orgoliu, sunt totuși foarte multe victime. Și – ca un trist paradox – nimeni, dar absolut nimeni din cei implicați nu a avut ceva de câștigat. Ca într-un război al capetelor țuguiate avem toți de pierdut: bani, respect, prietenie, toleranță și – cel mai important – timp.

♦♦♦Pentru eroarea de a lăsa copiilor noștri o moștenire încărcată de ură, suspiciune și neîncredere toți purtăm o vină. Şi nimeni nu stă acum să o măsoare.

♦♦♦Iar pentru asta – în „ curândul apropiat ” – nu știu cum o să ne ridicăm capul din pământ.

♦♦♦Asta chiar înainte de a intra în el. La început de rușine.

PASĂREA  PHOENIX  din  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Această piesă a trupei al cărei nume parcă le repugnă, ,,Europe”, le-a sunat britanicilor ( apa-n cap ) în urechi întreaga zi de joi, 23. 06. 2016, dar adevărata numărătoare a început imediat după ora 0 GMT şi – pentru că se numără rar – continuă şi astăzi şi mâine, mereu. Că aşa vreau EU!

♦♦♦În mod normal numerele reprezintă factorul Timp şi înseamnă secunde, însă în cazul ( acuzativ ) de faţă cele 10 secunde ar putea fi luni sau ani, depinde cum vor fi interpretate ( la vioară ). Şi totuşi unii lideri europeni, care-şi freacă mâinile în lipsă de altceva, ar vrea să fie doar minute, cam cât înseamnă încheierea unei minute între doi inşi care nu mai au nimic a-şi spune. În schimb (-ul doi ) cei din Marea Britanie ( se prea poate şi ea fostă ) şi-ar dori ca această deja situaţie de fapt să dureze sine die.

♦♦♦După ce şi-a tras singur gluga japoneză peste ochi şi urechi, acum, de fapt chiar de-a doua zi aleargă orbecăind prin întuneric cu cuţitul în dinţi ca să vâneze balaurul care i-a încolăcit minţile – îmbăloşându-i-le – în încercarea disperată de a şi le recupera, spăla şi – spre seară – a le întinde la uscat. Acesta este cetăţeanul turmentat britanic ( similarul nostru până la identificare ) confuz, needucat politic, poate chiar lăsat aşa în mod intenţionat, nedumerit de propria alegere, pe care pare să o regrete, parcă dorindu-i să-şi bage deştele pe gât şi să o regurgiteze. În încercarea disperată de a spăla de sânge cuţitul cu care a ucis o construcţie politico-economico-socială – şi aşa greu de realizat – nutrind astfel speranţa netoată că totul a fost o glumă şi mortul va învia.

♦♦♦Şi totuşi – deşi pare complet aiurea – s-ar putea ca mortul – europeneşte îmbălsămat şi britaniceşte conservat – să trăiască mult şi bine prin încheierea unor acorduri provizorii cu statut de permanenţă, care să ţină de fapt locul unei căsătorii în toată regula. Pentru că oamenii deprinşi cu astfel de năravuri şi de matrapazlâcuri sunt capabili de tot felul de compromisuri, mai puţin cel cu bunul simţ, sau demnitatea

♦♦♦Presupunând că cele două părţi vizate de Brexit vor avea înţelepciunea celor care oricum au pierdut deja destul, atunci s-ar putea ca un posibil concubinaj, stând însă tot timpul cu piciorul pe ambreiaj, să fie mai trainic şi mai rodnic decât o căsătorie cu ţâfne şi năbădăi.

♦♦♦Şi totuşi ce trist – amar este gustul trădării principiilor şi al renunţării la respectul de sine !

FINAL -ul  din  COTROCENI

S  g.  E

E