Privitul în gol

♦♦♦Ni se întâmplă tuturor, uneori – foarte rar – în clipe de reverie, dar cel mai adesea când suntem triști, deznădăjduiți, apăsați de probleme grave, unele imposibil de depășit. Iar în acele momente simțim cum capul ni se golește parcă, devine un pepene fără miez, în care au rămas doar sâmburii, în timp ce gândurile devin difuze, refuzând să ia o direcție anume, una bine definită.

♦♦♦Este cum nu se poate mai trist, dar totodată și bizar să ții ochii deschiși și totuși să nu vezi nimic, de parcă tot ce este în fața ta și-a pierdut brusc forma, sau a fost acoperit cu invizibilitate. Mă întreb – și vă întreb și pe voi – cum este posibil să vedem Nimic?!

♦♦♦Eu unul, dacă aș putea să evit această mai mult decât nedorită stare, mi-aș dori să trăiesc în apă, dar nu la mare adâncime și în niciun caz pe fundul ei, în afară poate de fundul Marianelor. Și nu aș vrea să fiu orice, ci neapărat delfin, cu nasul fin desigur, pentru că oricum aș avea creierul cel puțin la fel de dezvoltat ca cel al oamenilor ; o parte, că cealaltă vai, mama lor! Privitor la acest punct de vedere nu știu câți dintre voi m-ar contrazice, fără să se facă de băcănie…

♦♦♦Și nicidecum n-aș vrea să distrez oamenii, ci din când în când aș ieși pe plajă, dar numai când am chef, ca să-i privesc pe turiști, pe ,, prăjiți ” direct în ochi, în timp ce ei se vor minuna de ce nu-i întreb nimic. Presupunând că ar merita să le vorbesc, în mod cert n-ar merita să afle ce gândesc despre ei. Atâta aș face doar, i-aș privi cu nemărginită milă, deloc cu superioritate, lăsându-i să-și pună singuri întrebări, la care oricum nu ar putea să răspundă, dar măcar să și le pună.

♦♦♦După care, lăsându-i cum i-am găsit, bronzați și cu mințile uitate în camerele de hotel, le-aș întoarce spatele ( al meu desigur ) – mângâindu-i îngăduitor cu coada încă umedă – și m-aș întoarce dezamăgit totuși în lumea mea, cea atât de liberă și de curată, nu doar pentru că este spălată de ape…

♦♦♦Și dacă totuși ar merita să le vorbesc, i-aș întreba de ce sunt atât de murdari. Nu neapărat pe dinafară.

♦♦♦Dacă s-ar întâmpla acest lucru, aș sta pe malul apei și i-aș privi cum se uită în gol.. Desigur, n-aș avea nicio satisfacție. Mila și golul din mine ar fi și mai mari și aș risca să nu mai încap înapoi în apă.

SILVAN  G.  ESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *