♦♦♦Ca să-mi relaxez nervii, pentru că ştiu manevra care să mă ajute, i-am întins ( puţin numai, fiindcă erau deja ) pe sârmă la uscat, adică la calmare. După ce mi-am împachetat calmul pe care-l aveam rezervă în dulap şi l-am pus în ambalajul de piele care trebuia, am ieşit în oraş, intrând direct în el. Cum este și firesc pe uşa din faţă, că doar faţă avea.
♦♦♦După ce m-am dezaplecat din poziţia în care mi-am legat şireturile de care mă trag cu vecinii de peste ocean, am plecat în căutarea timpului pierdut, dar, din păcate ( ale mele ) nu l-am mai găsit; sărise pârleazul dintre ce vroiam şi ce puteam, plictisit să mă tot aştepte toată viaţa ( tot a mea ).
♦♦♦Intrat bine în oraş, chiar în centrul său nervos, dar – în mod dubios – destul de calm la ora aceea, era cât pe ce să dau peste sora miresii, care şedea ascunsă după umbra soră-si, aşteptând prilejul – prielnic, era să zic – să – i ia locul. Şi – dacă s-o putea – şi soţul. Din nefericire pentru ea, pentru sora sorei să zic aşa, a dat cu ochii tocmai de mine. Doamne! şi ce ochi avea, albaştri şi mari că era cât pe ce să mă lovească – pardon ! – cu ei. Noroc că erau închişi, parţial desigur, altfel nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla.
♦♦♦Transpirat ca un pirat, cu ochiul bandajat de emoţie şi de vrere, atent la ce nu trebuia, dar – lua-m-ar naiba – merita, era cât pe ce să mă lovească ce n-aş fi vrut. Nu vă spun ce ca să nu vă sară inima, scuze, din piept, cum era să-mi sară mie (-n sută ). Situaţie greu de suportat, care ar putea dura cel puţin până va începe să nu mă mai doară locul. Ce mai, putea să se-ntâmple ceva grav de la aşa o mică distanţă de bancă. Cum care bancă, păi nu v-am spus? A, da, am uitat. Contrariat, pentru că mergeam pe sens contrar pentru vârsta mea, m-am oprit în faţa unei bănci de care m-am rezemat ca la Remat cu spatele ca să pot vedea ce se petrece la acea petrecere ( de pietoni ).
♦♦♦Văzându-mă atât de aproape de bancă, ochii albaştri ca aştri şi mai mari ca marea s-au apropiat între ei – nu, scuze! – de mine, privindu-mă galeş, crezând, mai mult sperând că sunt Directorul ei, al Băncii şi voia să fiu şi-al ei, dacă nu mă deranjează. Era aşa de bucuroasă că-ţi venea s-o mănânci, mai mult mie decât vouă! Şi – absolut de lut normal – a încercat să deschidă uşa, dar banca nu avea, pentru că nu avea nevoie, era deschisă toată, de jur-împrejur. Şi pe deasupra ( dar, evident şi pe dedesubt ) era de lemn, ca multe altele din sectorul 3/4.
♦♦♦Aţi văzut ce bine m-am stors de idei? Dar, Doamne ferește, dacă nu aveam storcătorul cu mine?
STORcătorU` diN COTROCENI
S g. E