♦♦♦Cu o singură mână desigur. Și aia de lemn, dar un lemn care nu îngheță. Și explicația este foarte simplă, de fapt ar fi trebuit să vă dați singuri seama. Sau să v-o faceți, mă rog, dar nu insist. Și dacă nu mă rugați tot o să vă spun la popă, pardon! la Zeus. Nu că aş fi pârâcios, ci pentru că mi-am dat seama că eu sunt brațul lipsă al Afroditei, scuze al lui Venus din Millo am vrut să zic, dar mie îmi place mai mult Afrodita, fie și pentru că rimează. Nu vă spun cu ce, vă las să vă frământați, tați cu(-) tați. Dacă sunteţi, taţi cutaţi.
♦♦♦Așadar, sunt acel braț lipsă, unul din ele, cu care ar fi trebuit să mă legene, nu vă spun cine că aţi vrea şi voi, fiindcă în ultima vreme nu prea am somn. Am numai crap, care-şi crapă măselele, să zicem, cu pietrele pe care le ține-n gură ca să nu poată să fluiere după braconieri, transformați ad-hoc în brancardieri de cărat undițe furate.
♦♦♦Pentru că sunt un gen (ul masculin) de om care nu prea are regrete legate între ele, pot să mărturisesc cu nerușinare că n-are, mintea mea nu prea are ce să-și reproșeze în afară de puţine MARI lucruri. Dar asta, adică aia, este o altă poveste. Pe care n-o veți auzi niciodată. Pentru că nu e dezlegată ( la pește, să zicem). Și cu toate astea, care nu se prea văd din cauza frunzelor, pot spune – doar șoptit – că regret 85% restul de 15% din ce nu am făcut. Sau dres. În niciun caz invers !
♦♦♦Îmi cer scuze că m-am depărtat de subiect şi de predicat, dar şi din fața blocului unde nu locuiesc, dar unde am văzut o bară, care are o formă, așa ca de cod oceanic, pardon, de bare, pe care nu poți să le citești pentru că e prea mult praf. Terestru. Da, dar și foarte mult zgomot de la bătut. Dar nu covoare, că nu se mai poartă, lumea se îmbracă mai nou cu vechituri. Ci de la boxe, de la cele din subsol, de unde – evident, pe calea undelor – vine un sunet din boxe, watt- ice putem spune, de nu mai înțeleg ce-mi cere vecinul. Așa că-i răspund că n-am. Și așa și este. Ce? Păi, am uitat ce voim să spun. Așa că vă las pe voi agățați de bară și eu mă duc la subsol să dansez cu lupii. Unul dintre ei fiind Lupu Rednic, care așa bine știe a cânta, o, mama mea! Dar mai ales navastă-sa, care dansează şi mai bine, mama ei !.
♦♦♦Vai, oameni buni, vă rog să mă mai scuzați o dată, dar chiar am uitat de voi, că ce bine e să uiți, nu de alta, dar ca să nu înebunești, așa că mai bine îi înebunești pe alții, de exemplu pe voi. Dar îmi și vine să plîng de mila voastră, că tare trebuie să vă mai doară mâinile, stând atâta timp agățați de bară, însă, la urma urmei, ea de ce să stea singură și… pardon ! Doamne ce era să zic, dar nu zic, zic ce trebuie. Așadar, ăsta era cuvîntul, pe care în mod normal nu l-aş fi folosit, nefolosită.
♦♦♦Păi, nu-i păcat să ruginească, băi, agățaților de bară!?
AgĂŢAtuL de barĂ diN cOTROCENI
S g. E