♦♦♦A fost odată – şi mai este şi astăzi – un om special. Bine, nu e el chiar foarte rar din păcate, însă e unul care nu căra – şi nu cară nici acum – cu el, sau după el, nicio îndoială, fiind convins că aşa ceva nu există, deşi tot timpul se uită la ea. Întocmai ca personjul din ,,Moromeţii”, Ilie Moromete parcă, atunci când a văzut girafa.
♦♦♦Cu diferenţa că îndoiala nu avea gâtul atât de lung, fiind în opinia lui, a acelui om, îndoită : deci, practic, invizibilă din punctul său de vedere, observată de-acolo, de sus, din punctul în care se afla. E vorba de Îndoială desigur, doar nu v-aţi îndoit.
♦♦♦În plus omul nostru, sau dacă doriţi al vostru, nu avea acest minus, păgubos ar zice unii, adică nu-i era teamă de adevăr, ci invers. În tot acest timp – trecut, prezent, viitor – nouă (vouă) ne (vă) este teamă de adevăr, fiindcă acceptăm orice fel de prudenţă. Întrucât pur şi simplu o vedem, tocmai fiindcă are gâtul lung şi neîndoit.
♦♦♦Şi – îndoindu-ne un pic, ca să putem să ne aşezăm pe scaun – o să încercăm să explicăm cum vine asta din respect pentru scaun, nu ?
♦♦♦Dar pentru acest lucru vă rog îndoiţi-vă şi dumneavoastră un pic şi luaţi loc pe unde apucaţi, poate aşa veţi înţelege mai bine decît mine ce vreau să spun(spunem).
♦♦♦Aşadar, când cineva îi pune acestui om articulaţia la îndoială, el nu mai îndoaie piciorul din articulaţia genunchiului vreme de vreo două săptămâni ; de fapt acel cineva – nu o să-i dezvălui numele, că aşa m-a rugat – se referea la articulaţia vorbirii. În acest fel – propriu – respectivul om mergea cu piciorul ţeapăn, ca un şontorog de profesie (incertă) şi numai după ce ,,cineva”-ul îi permitea, oferindu-i un permis în acest scop, explicându-i în termeni simpli, în propoziţii de maxim două cuvinte despre ce e vorba, numai atunci încerca timid să-l îndoaie. Dar şi atunci, nefiind foarte convins, părea a fi tot îndoit. Probabil cu apă, ca să nu fie prea tare.
♦♦♦Tare interesant, penibil de interesant acel, (acest) tip cu mintea îndoită, adică 1/2 din ea, sau pliată dacă nu aveţi nimic împotrivă, aşa cum ar spune un pliant, sau un pliabil, cum preferaţi. Adică uşor de îndoit atunci când e nevoie. Şi e nevoie permanent, termen preluat de la coafor !
♦♦♦Aoleo! Fiţi atenţi că frizerul, cel din coafor bineînţeles, este în spatele dumneavoastră (vedeţi cât vă respect, scriu cu/vântul în faţă, scuze, întreg!), aflat cu maşina de tuns lipită de ceafă ca să vă tundă iarba de acolo, de acasă vor zice alţii.
♦♦♦Că de când staţi îndoiţi pe scaune tot ascultându-mă (ne) v-a cam crescut. Părul. E adevărat că – pe de altă parte, de fapt pe aceeaşi parte – v-a cam scăzut. Curiozitatea. Aşadar, amândouă puse în balanţă vă dau un oarecare echilibru.
♦♦♦Aşa că puteţi să vă dezdoiţi şi să vă ridicaţi, după care să mergeţi la casele voastre liniştite, linştiţi.
NeÎNDOITul dIN cOTROCENI
S g. E