Clepsidră cu cenuşă

Sunt propria clepsidră, vinovată

Că nu-mi păstrez propria cenuşă

Rezultată încă înainte de ardere.

Poate sunt fiu de vulcanice cratere.

 

Îmi scurg cenuşa din clepsidră,

O prind cu grijă în căuşul palmei,

Mă aşez pe-o coamă de gânduri

Şi o împrăştii în patru vânturi.

 

Dar patru vânturi par a fi puţine,

Aşa că mă ridic şi urc la înălţime,

Urc pe fiecare treaptă a gândului,

Şi-ajung tocmai în vârful muntelui.

 

Acolo sus, mai sus de toate gândurile

Deschid iar pumnul cu a mea cenuşă,

Încet mă apropii de-a muntelui uşă

Şi-o zvârl zâmbind în toate vânturile.

 

SILVAN  G  ESCU

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *