Timp comprimat

 

Am privit pe fereastra timpului

Şi am văzut o mulţime de secole,

Se prăvăleau peste mine-n tăcere,

Strivindu-mă lent, clipă cu clipă.

 

Gâtuit, am întrebat unul din ele

Din care anume mileniu se trage,

Din care-a mării prinsă-n catarge,

Şi dacă are cumva rude-ntre ere.

 

Mi-a răspuns peste umăr, era grăbit,

Fiindcă alt veac urma să vină la rând,

El trebuind deja să treacă-n trecut,

Nu mă cunoaşte, nu ştie cine sunt.

 

Dar, după-o clipă-ntreagă de gândit

Şi după ce cu-ngăduinţă m-a privit,

Mi-a zis c-o umbră de regret în glas:

O, da, îmi pare rău căte-am strivit!

 

SILVAN   G   ESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *