Jumătăţile drumului

 

 

 

Nebunul din capătul străzii normale,

(Am putea gândi: halal normal !)

Se poartă, hai să spunem, în mod firesc.

Însă, doar până la jumătatea drumului,

Acolo redevine normal, adică nebun.

Dinspre partea  cealaltă, de la capătul străzii,

Se priveşte pe sine cu o înţelegere tăcută.

 

Strada, singură, fără surori, îngustă, tristă,

(Este normal astfel, fiindcă aşa s-a născut,)

Nu se arată deloc mirată şi nici contrariată,

I se pare normal şi drept dovadă, însoţindu-l,

Îi urează, privindu-l cu simpatie: drum bun!

 

În celălalt capăt îl așteaptă, privindu-l altfel,

Ușor bizar, dacă nu cumva  chiar anormal,

Partea  care se autointitulează  nefirescul.

În acest fel se arată, privind din depărtare,

Depărtare care totuși este atât de aproape.

 

Strada, aceea singură de care vă vorbeam,

În întregul său, ca semn al sensului unic,

Îl îmbrățișează cu ambele trotuare,  surâzând,

Entuziasmată de plăcerea de a-i fi unic ghid.

Plăcere care pare firească în anormalitatea ei.

 

SILVAN   G.   ESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *