Cunoscăreţul

 

♦♦♦Dorind să nu mai fie peste tot uns cu alifie şi nici să mai fie luat drept stângaci de ambele mâini, dar şi (un prost era să zic!) slab pregătit profesional, că de uman nu mai vorbim, a ieşit de după uşă, unde a stat (cu curul pe ştatele de plată, ca să-și palmeze semnătura) ascuns o vreme şi ceva, însoţit de prietena sa  fidelă din totdeauna, uluiala.

♦♦♦În momentul în care a simţit că nu mai simte prin preajma sa ruşinea, ca şi cum ar fi fost o ceaţă care s-a împrăştiat de la sine (nu de la el!), Dl. ,,ALTĂ-NTREBARE” de mai ieri a intrat cu cămaşa scoasă din pantaloni în buda penibilui, urlând că are o dorinţă. Urcându-se cu inelul său maro pe  inelul alb-gălbui împrumutat de la coşul roșu  din obrazul panoului de (dez)onoare,  cu un picior sprijinit pe o movilă de promisiuni –  – care, ruşinate, se simt nesimţite – şi cu celălalt pe un maldăr de tupeu obraznic, mai mare cu un cap fără gât decât Casa Poporului pe care o populează prin alegere liber repetatată, de enervant de lungă vreme, a râgâit pe din dos. Sfătos, păi cum altfel?

♦♦♦Astfel crăcit – ajuns aşa prin aplecare cu strigare-n gura mare scoasă pe partea neorală – a glăsuit pe fanta de sub nas că cei care au ieşit în stradă, fiindcă le place să nu stea în casă, nu cunosc legea  nici măcar atât cât n-o cunoaşte el. O fi vorba de Legea Bâlbâielii, cea a Nesimţirii, a Promisiunilor deşarte, deşărtate pe fereastra permanent deschisă a capului multora, de Legea Inconsecvenţei de orice (mama) natură, cea  a Dosirii banului public, de Legea Altei-Ntrebări, cea a Publicului ovaționând (b)anal etc. Cele pe care  le cunoaşte atât de bine şi – suplimentar – le stăpâneşte cu atâta graţie el?  Dacă este aşa, atunci este mai bine că manifestanţii logici nu cunosc prevederile legice.

♦♦♦Acest neisprvit, nu doar – în sensul permanent giratoriu – că este neterminat în creştere, în creşterea gândirii de dincolo de dincoace de orice, urcându-se gingaș cu fuduli(il)e pe scara confecţionată din petale roşii de trandafiri, şi-a pus ochelarii, de cal era să zic, de parlamentar, un fel de consul al lui Caligula. Însă unul modern, cu nobleţe proletară, nu? că de-aia este vârf de sfârc în partid, şi – râzând în hohote, cu gura până la urechile votanţilor – a plonjat în Marea  Penibilului. Şi de acolo a început să înoate contra curentului, ţinând în dinţi o coadă naţională de oaie în loc de ţeavă, prin care să inspire ,, alte” şi să respire expirate ,,întrebări”. În încercarea de a ajunge la izvoarele râului râsului, cu faţa neatinsă de nicio plăcere dată de codru, pentru a se întâlni, măcar întâmplător, cu râsul-râs, adevăratul, trăitor în pădurile de la munte, alea câte or mai fi rămas. Şi care ar zâmbi în hohote noi, îmbrăcat în blănuri vechi.

♦♦♦Întrebarea este cum de-l lăsăm – votat de cei ca el –  pe acest PP îmbrăcat la patru ace de acupunctură în haina haină (se poate citi şi invers!) a minciunii democratice să ne jignească şi bruma de inteligenţă cu care ne creditează el şi cei asemenea lui?

 

                   Mu(l)tul   TRIST   dIN   cOTROCEnI,

S   g   E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *