♦♦♦Astăzi dimineaţă, nu vă spun la ce oră ca să nu (mă) copiaţi la teză, când în sfârşit de secol m-am trezit şi din somn (ul cel de veci) şi din beţie, că eu nu beau apă, din superstiţie, la acea sfântă oră am observat îngrozit, de fapt doar am simţit – că eu mă bazez pe simţuri – aşadar am observat simţind că nu mai am braţe. În realitate, care este contrară minciunii, zic unii, ambele braţe, că două aveam când m-am culcat pe spatele cuiva, îmi coborâse pe aceeaşi parte a corpului, atârnând de umerii şoldului din dreapta, chiar dacă el ar fi putut să fi fost plecat din stânga, dar asta nu are importanţă. Bine că aveam. Şold.
♦♦♦Inteligente, cel puţin la fel ca mine, braţele se poziţionaseră în mod corect la jumătatea trupului, la distanţă egală atât de cap, cât mai ales de tălpi, nemaifiind nevoie să-mi dea cineva voie să mă aplec, deşi nu e prea indicat. Sau, să-mi ridic picioarele pentru a le îngriji, scărpina, tăia unghiile, încălţa, ori – la modul personal narcisist-acuzativ – mângâia. Un singur inconvenient am constatat, anume că palma stângă era a braţului drept, iar cea dreaptă tot a aceluia. Şedeau faţă-n faţă, de parcă se născuse pentru a cerşi, aşa aspect umil aveau.
♦♦♦Picioarele erau tare triste şi peste poate de supărate. De aceea înclin, aplecându-mă corespunzător cu capul până la genunchii juliţi ai mâinilor, să le dau dreptate. Aveau tot dreptul din lume, din lumea lor desigur, a mergătoarelor să fie supărate, fiindcă nu mai erau doar ele singurele privilegiate, care să pornească doar ele din şold. Iar şoldul, ce să mai zic, că parcă mi-e şi milă şi ruşine de el să zic ceva despre starea lui socială şi civilă. Îi era tare greu, purta o veste antiglonţ, pardon de expresie, am vrut să zic o mare responsabilitate, fiindcă era nevoit să preia şi povara umerilor. Căzuţi deja. Şi în dizgraţie.
♦♦♦Sper ca unii dintre voi, prieteni cu care mă voi întâlni deloc întâmplător pe stradă, le vor confunda cu braţele şi nu vor şti unde să mă lovească la gioale ?
♦♦♦În schimb ochiul, da, ochiul, pentru că mi-a rămas doar unul singur, se aşezase deja pe ceafă şi privea circular-telescopic, fixîndu-se mirat pe fiecare vertebră a spatelui meu niciodată văzut direct până atunci, ci doar prin intermediari. Şi aceia nu prea puţini şi nu de prea bună credinţă.
♦♦♦Şi totuşi exista şi ceva pozitiv, întrucât capul era mai uşor, având doar un singur ochi, chiar dacă era cam cât ceapa şi în plus făceam şi economie de piaţă la picăturile de ochi. Iar faţa, care avea trei guri, una pentru mâncat rahat, alta pentru sărutul lui Iuda şi cea cealaltă pentru vorbit vrute şi nevrute, faţa aşadar nu o vedeam, doar o auzeam mestecând, plescăind, sau rostogolind cuvinte de-a valma.
♦♦♦Doamne, Dumnezeule Mare, ce vis îngrozitor! Bine că măcar trezirea e reală. De această dată. Dar când n-o mai fi ?
mEMBRUL cEL dE Jos dE cOTROCENI
S g. E