Categorie: Politică intestină

DE  ACORD  CU  ÎMPOTRIVIREA,

    DAR  MAI  ALES  NU  INVERS!

 

♦♦♦Cam în felul acesta îl putem eticheta –  la maşina de scris cuvinte,  doar într-un singur exemplar însă, că de, e rar!  – pe înaltul, însă pe lungime, preşedinte al României, prea îndelungatul  şi profundul în adâncime gânditor, asemănător celui de piatră arsă de la Hamangia. Domn Preşedinte care rămâne cu vorba, în întregimea ei, între gând şi buze, rătăcită pe  undeva  pe ţeava nedesfundată a gâtului cu ceafa lată şi-ncordată, cea cu racheta de tenis antrenată. Vorbă născută (grea naştere, prin cezariana guşei) dintr-o singură idee. Idee n-am care…

♦♦♦Acel preşedinte care de fiecare dată (nu cea din calendar, ci cea din calendele greceşti din sud-vestul Peninsulei Iberice, unde-şi petrece toate vacanţele de vară, indiferent în care anotimp al anului, dată recunoscută prin unicitatea inexistenţei!), aşadar, ia notă  de orice îi spune sau îi arată căprioara.  Nu vă spun care, să nu vă vină vreo idee, vânătorilor! Şi f. f. RAR (Registru Auto Român, de exemplu) o mai şi scoate spre dare, dar iute o bagă unde trebuie, adică la loc, ca să nu i se mai vadă. Nota, v-aţi prins! Păi, voi – o parte din voi –  la ce v-aţi gândit?

♦♦♦Acel preşedinte – soţ  fără soţ (adică unic) al nevestei sale aşadar, pe persoană fizică, că de fizică e, nu? nu ea, el!  – care… care ce?

♦♦♦A, da, Doamne Iartă-mă, că uitai: acel preşedinte care priveşte cu cea mai mare, dar ce spun eu, excepţional de mare îngrijorare, în niciun caz invers, adicătălea, este îngrozitor de îngrijorat de felul cum priveşte. Orice, din orice direcţie ar veni (vidi, vici) Caesar, pardon, cea care ar merita  să fie privită. Evident, pe sub sprâncenele arcuite a totală nedumerire.

♦♦♦Dar este atât de obosit de la această îngrijorare privitoare, îngât, pardon, încât trage de coadă o fuguţă cu elicopterul la margin(im)ea Sibiului pentru o binemeritată de întreg poporul refacere. Da, ce vă miraţi, refacere, adică pe înţelesul tuturor inversul facerii. Aşadar, refacerea lucrului bine (aşa mai crede el încă) făcut. Care este pe cale(a Victoriei, a nimănui) de a se desface. Am pus doar două puncte, cardinale aş putea spune, nu de alta, dar atâtea am mai avut. Fiindcă nu sunt chiar aşa avut şi pre(a)ocupat ca dânsul.

 

ACORD(eon)UL  INVERS  Din  cOTROCEnI,

S  G  E

 

♦♦♦Dorind să nu mai fie peste tot uns cu alifie şi nici să mai fie luat drept stângaci de ambele mâini, dar şi (un prost era să zic!) slab pregătit profesional, că de uman nu mai vorbim, a ieşit de după uşă, unde a stat (cu curul pe ştatele de plată, ca să-și palmeze semnătura) ascuns o vreme şi ceva, însoţit de prietena sa  fidelă din totdeauna, uluiala.

♦♦♦În momentul în care a simţit că nu mai simte prin preajma sa ruşinea, ca şi cum ar fi fost o ceaţă care s-a împrăştiat de la sine (nu de la el!), Dl. ,,ALTĂ-NTREBARE” de mai ieri a intrat cu cămaşa scoasă din pantaloni în buda penibilui, urlând că are o dorinţă. Urcându-se cu inelul său maro pe  inelul alb-gălbui împrumutat de la coşul roșu  din obrazul panoului de (dez)onoare,  cu un picior sprijinit pe o movilă de promisiuni –  – care, ruşinate, se simt nesimţite – şi cu celălalt pe un maldăr de tupeu obraznic, mai mare cu un cap fără gât decât Casa Poporului pe care o populează prin alegere liber repetatată, de enervant de lungă vreme, a râgâit pe din dos. Sfătos, păi cum altfel?

♦♦♦Astfel crăcit – ajuns aşa prin aplecare cu strigare-n gura mare scoasă pe partea neorală – a glăsuit pe fanta de sub nas că cei care au ieşit în stradă, fiindcă le place să nu stea în casă, nu cunosc legea  nici măcar atât cât n-o cunoaşte el. O fi vorba de Legea Bâlbâielii, cea a Nesimţirii, a Promisiunilor deşarte, deşărtate pe fereastra permanent deschisă a capului multora, de Legea Inconsecvenţei de orice (mama) natură, cea  a Dosirii banului public, de Legea Altei-Ntrebări, cea a Publicului ovaționând (b)anal etc. Cele pe care  le cunoaşte atât de bine şi – suplimentar – le stăpâneşte cu atâta graţie el?  Dacă este aşa, atunci este mai bine că manifestanţii logici nu cunosc prevederile legice.

♦♦♦Acest neisprvit, nu doar – în sensul permanent giratoriu – că este neterminat în creştere, în creşterea gândirii de dincolo de dincoace de orice, urcându-se gingaș cu fuduli(il)e pe scara confecţionată din petale roşii de trandafiri, şi-a pus ochelarii, de cal era să zic, de parlamentar, un fel de consul al lui Caligula. Însă unul modern, cu nobleţe proletară, nu? că de-aia este vârf de sfârc în partid, şi – râzând în hohote, cu gura până la urechile votanţilor – a plonjat în Marea  Penibilului. Şi de acolo a început să înoate contra curentului, ţinând în dinţi o coadă naţională de oaie în loc de ţeavă, prin care să inspire ,, alte” şi să respire expirate ,,întrebări”. În încercarea de a ajunge la izvoarele râului râsului, cu faţa neatinsă de nicio plăcere dată de codru, pentru a se întâlni, măcar întâmplător, cu râsul-râs, adevăratul, trăitor în pădurile de la munte, alea câte or mai fi rămas. Şi care ar zâmbi în hohote noi, îmbrăcat în blănuri vechi.

♦♦♦Întrebarea este cum de-l lăsăm – votat de cei ca el –  pe acest PP îmbrăcat la patru ace de acupunctură în haina haină (se poate citi şi invers!) a minciunii democratice să ne jignească şi bruma de inteligenţă cu care ne creditează el şi cei asemenea lui?

 

                   Mu(l)tul   TRIST   dIN   cOTROCEnI,

S   g   E

♦♦♦Acest urs cu coadă la vedere, în loc să şi-o ţină aplecată între picioarele dinapoi, umblă cu ea ridicată în așa fel încât să i-o vadă toată VULPEA şi să-i facă acesteia sâc, prin metoda înciudării.

♦♦♦Astfel, fostul animal domestic politic ne pune în gard(ă), lăsându-ne agăţaţi  cu părul sârmos de parul moralităţii  mobilizatoare, şi din această poziţie nefiresc de firească pentru cei ca el ne informează că d-sa sTUDYază şi reflect(oriz)ează (la) TOATE REPLY-urile ce-i însoţesc, ca o  distinsă damă (curvă politică) de companie, postările sale pline de goluri de bun simț, fiindcă are simțul golului, cum ar zice un neinspirat, dar  devreme expirat comentator sportiv.

♦♦♦Se izmenește pișichericește în sensul acelor de ceasornic, perorând rând cu rând că nu-și permite, din punct de vedere Madagascar (scuzați, un tic personal !) să propună programe politice, dar oferă câteva idei din acele (de brad!) programe nepropuse, deci, cum ar spune Moromete, nefurnizate. În tot acest timp stă picior peste alt picior la cabaret, rumegând bovinește la cele care i-au scăpat pe sub ușa gândirii exact atunci când schimba apa la flori, privind în zbor şirul de cocori.

♦♦♦Dacă ne facem oleacă de timp putem observa, privind prin gaura neagră a dosului politicii, că acele (din nou!) idei  nu sunt deloc de neluat în seamă, ba unele chiar ar trebui aplicate prin presare, mai bine zis implantate decât implementate în mentalitatea european provincială a românilor.

♦♦♦Numai că domnul în discuție necenzurată face ce n-ar trebui să vorbească şi le oferă cu titlu nobil gratuit atât de târziu, după atâta amar de vreme,  dăruindu-le acestui popor cu ciocul atât de întins după floarea numită artistic bășina porcului ca pe niște trandafiri (trei!). Tocmai el, neprivilegiatul fost ministru de interne, care a fost atâția ani suspensorul (extern, era să zic!) al boașelor atât de dorite de fetele de la APACA,  cele (boaşele) aflate în proprietatea bossului din fruntea lată a guvernului fără gât din care făcea parte (-n parte).

♦♦♦Dar, să privim cu atenţia mărită la ce se ascunde în umbra deasă a unui deja ajuns filosof al politicii intern(ist)e, şi, făcând streaşină deasupra ochilor, vom observa că este chiar vântul care geme sub apăsarea gândirii sale puse în slujba fără simbrie a  ceea ce ziceam mai sus. Gândire atât de apreciată de unii, gânditori cu adevărat, culmea, căzuţi în adâncă, aproape fără fund admiraţie şi pe care eu chiar îi apreciez sincer, mă rog, atât cât pot fi de sincer, însă nu şi pentru ceea ce like-ază după fiecare postare a filosof(ist)ului.

♦♦♦Acesta şi-a trecut în proprietatea scrisului zona  de cuvinte provenită din mediul cinstit (de foştii boieri), care ar fi putut aparţine ruralului domestic, dar care s-a mutat cu pământul de sub unghii cu tot la marginea oraşului slab luminat.

♦♦♦Într-o ţară în care până şi ardelenii au ajuns să se ,, muntenizeze”, chiar şi pe el îl umflă plânsul de  râs  să descopere că mai sunt  atât de mulţi ,,acoperiţi”, la fel ca zăpezile veşnice aflate pe crestele munţilor pe care i-au trecut cu pasul vioi al avionului cei dintâi, ce păreau a fi deja de ,,dincolo”!

♦♦♦Se poate considera că prea mă silesc să-l bag cu capul la fund pe bietul om (animal (politic) era să zic, Doamne Iartă-mă!), însă este deranjant la stomac să-l vezi cum se lăfăie în puful facebook-ului, moralizând mormăitor, tocmai el, un răsfăţat al sorţii p(r)ostdecembriste care s-a căţărat  în profesie pe umerii lui Marx, cum ar zice unul care ,,le zicea”. Profitând de fapt de notorietatea căpătată în vremea când umbla cu pistolul de apă în buzunarul de la pieptul guvernului, unde ar fi trebuit să se afle portofelul, de care oricum nu avea nevoie atunci, când peştii pluteau  cu burta-n sus pe deasupra apelor tulburi.

♦♦♦Mi s-ar putea arăta obrazul fiindcă mi-am ocupat prea mult timp cu acest bărbat cu gesturi fine de femeie fatal(ist)ă şi mi s-ar…o, nu, asta nu! că de aceea  n-are ursul (de el) coadă. Şi poate că aveţi dreptate. Dar dacă n-aveţi !?

♦♦♦Totul este în cuvânt, zice un mare prozator. Și pornind de aici, anevoie bineînțeles, mergând cu șenilele minții cuminți prin mocirla  urât mirositoare a politicii puturoase, putem spune că un cuvânt – prost ales, așezat necuviincios, ca un maharajah cu picioarele goale împletite – poate schimba sensul unei idei.

♦♦♦Pornind tot de la cuvinte, parafrazând spusele lui Marin Sorescu, putem zice ceea ce ne trece prin cap, în afară de glonț : d-le Mare Urs, mai ușor cu sfaturile vulpiste pe scările coborârii, mai ale că noi suntem preocupați să zorbim zupa prostiei și nu te (prea) auzim !

♦♦♦În concluzie, determinată de nevoia care mă trece traversându-mă şi mă obligă pe cale obscură de consecinţă a termina trecerea, pot spune cu gura pixului larg deschisă că nu-mi este deloc Dor(u) de această floare – feminină desigur – a Ursu-lui. Mai ales în acest context prost ales de el şi îmbunătăţit negativ de pozitivul de mine!

 

 

vULpEA  CU  cOAdA  URSului   pe  umăr,  normal,   dIN   cOTROCENI

                                                       S   g.  E

(Fiindcă nu pot uita…)

Privind din dreapta…

PRIORITATE DE STÂNGA

♦♦♦Adică inversul normalităţii, acel invers pe care ei, se ştiu ei care, dar îi numim şi noi fiindcă mai avem ceva bun simţ prin sacoşele de rafie, recte cei de sub subsoara mâinii stângi, îl cred firesc având în vedere – vedere fină prin fanta de lumină a politicii – că au ocupat tot drumul lăsat liber de cei pe care unii din noi, pe care ei ne-ar putea crede iresponsabili, acei noi care ne permitem să-i considerăm liberi de responsabilitate.

♦♦♦Aceia, liberi de judecata gîndirii aş putea zice, care acum, văzând ce aud şi mirosind ce simt, adică acea prăjeală dată de acidul care se scurge pe bază, pe baza obrazului ca şoriciul apetisant pe care l-au preferat participării la vot, au avut proasta inspiraţie, ca o respiraţie urât mirositoare, să creadă că se poate şi fără prezenţa lor, cam ca la şcoală să zicem.

♦♦♦Acum, de fapt atunci, cu câteva luni în urmă, văzând şi simţind ce am spus mai sus, nemulţumiţii, tineri în majoritatea lor, s-au pus în mişcare brauniană având ochii ieşiţi din orbitele pământeşti de atâta indignare. La fel ca becurile bulbucate ale lanternelor moderne încorporate în armata telefoanelor mobile fixate pe cerul imobil, impasibil la ce se întâmplă pe pământ. Şi au făcut-o în încercarea lor tâmpă, disperată de a se opune cu toată forţa neputinţei lor, aflată în strânsă colaborare cu netrezirea la timpul potrivit, chiar împotriva timpului.

♦♦♦Adică, acel timp când a sunat ceasul alegerii, a alegerii grâului pentru pâinea noastră cea de toate zilele de neghina întunecată, întinsă în toate cotloanele ţării, ţară mirată ea însăşi de atâta necunoaştere… Nemulţumiţi de propriile erori în primul rând, au coborât de pe trotuare şi s-au pus în calea tăvălugului guvernării, oprindu-se cu privirea plină de speranţă tremurândă pe cer. De unde cer cu ochii aprinşi de dor de altceva, vai, vă rugăm să ne iertaţi!, ca stelele să coboare pe pământul făgăduinţei şi cu puterea luminii lor solare să elibereze locul ocupat cu ştire, dar fără să ştie precis de ce, de cei care deocamdată, dar parcă dintotdeauna, nu ştiu să spună cuvântul care altfel le stă ca o broască râioasă jumătate în gât, jumătate în gură: ne-ajunge !

♦♦♦Acei năpăstuiţi ai sorţii, care prin votul lor de turmă fără cap deşi înţeleg puţin, tocmai de aceea vorbesc mult şi zgomotos, până li se umflă venele de pe ceafa asudată de-atâtea lipsuri… adunate. Aşa cum o fac şi eu, care mă pricep mult mai bine la scădere şi chiar dacă vorbele le înmoi în cerneala pixului şi le aştern la picioarele colii de scris, nu de alta, dar ca să aibă alţii ce vorbi despre ele, poate pentru că nu au curajul scrisului.

♦♦♦Ca nu cumva să aţipească de atâta adunătură de capital, împrumutat de la Marx, cel pe umerii căruia stă cocoţat ştim noi cine, şi să se înţepe în rezerva pixului.

♦♦♦Acest vehicul politic cu prioritate de stânga are două volane la care nu şade nimeni, poate de teamă să nu li se ridice (DNA-ul, la modul impersonal!) permisul.

♦♦♦Şi tot din păcate – deşi prima dată n-am zis ! nu are nici motor şi, culmea, nici frână, normalnâi, ca să nu poată fi oprit. De urnit se urneşte natural, împins fiind de vântul groazei, stârnit de vânturile bieţilor pensionari, cei care au votat printre pârţuri, unele dintre ele chiar entuziaste.

♦♦♦Trist şi cu voinţa fleaşcă îmi bag… nu, asta o face un domn ziarist care nu mai e… eu îmi bag doar mâna. În buzunarul de la piept, de la pieptul păros al partidului care miroase rău a trandafiri cu firul scurt şi ce credeţi că găsesc eu acolo ? Doar (!) un portofel plin, cu goluri era să zic, dar nu zic. Plin ochi, de se revărsa zgomotos (de la mărunţiş cred !), aşadar, plin cu tot felul (principal, desigur) de promisiuni, care mai de care mai ademenitoare, mai ceva ca Circele lui Ulise, că-ţi era mai mare dragul să nu-l crezi până nu-l deschizi… la fermoar.

♦♦♦După ce le-am pipăit îndeaproape, aproape cu neobrăzarea TIRistului plecat demult de-acasă, mi-am dat seama ( bine că nu mi-am făcut-o! Încă.) de faptul că sunt prea moi la atingere, ba chiar un pic gelatinoase, de parcă erau meduzele fantelui de la malul mări(e)i sale.

♦♦♦Aşa că ceva neidentificat încă, mă îndeamnă, trăgându-mă de mustaţă, să fiu circumspect, nu neapărat Contra Gică ! şi să mă gândesc că ar fi prea frumos, cu condiţia să nu fie prea neurât. Aşa că stau cuminte, cocoţat în vârful căpiţei şi cu sfârcul lăptos al neîncrederii în colţul lăsat al gurii şi privesc cu ochii închişi la tabla de materii prime, imaginară desigur.

♦♦♦Nici nu trebuie să deschid ochii ca să văd ce n-ar trebui, aşa că mă uit cu ochii-nchişi pe gaura neagră pe care se străduie s-o dezmenghineze din strânsoarea timpului şi s-o albească acei superspecialişti în lasăre. Poate fi şi în lăsare, că tot aia ar fi.

♦♦♦Şi văd că e tot la fel. Ba chiar mai întunecată. Dar îmi place ce nu văd, că oricum m-aş fi uitat la nimic, deşi ceva-ceva, pipăind măcar, tot mai simt. Însă, cu certitudine simt că văd ceva ciudat în interiorul, întunecat deja, al minţii mele, dar, luându-mi libertatea de a fi un pic corect mi-e teamă că aş putea să vă mint. Iar voi, care nu aveţi nicio vină şi nu sunteţi membri cotizanţi ai obrăzniciei mele, n-aveţi niciun motiv să mă credeţi.

ÎnTUNericitul  diN  cOTROCEnI

S  g.  E

♦♦♦Înainte de a mă apuca de scris m-a apucat cititul de ochi şi m-a condus în ritm de vals austriac pe marginea şanţului Sena, unde am surprins-o pe tanti făcând pe anti. Din punctul de observaţie de pe celălalt mal, hlizindu-mă atantiffe, am constatat că este mai Gică – scuze!- Contra decât orice Gică al nostru, de parcă este născută din contre, Doamne Iartă-mă ! E contrară rău!

♦♦♦Aşa de mult îi place să vorbească – nimicuri, interesante crede ea – încât mă mir, pe care încă îl mai păstrez de la ultima împărtăşanie, cum de mai are vorbe pentru scris. Şi totuşi…

♦♦♦Țața clotilde, cu c Mare de la Coana mare, și-a coborât mânuțele din șolduleț, le-a șters de dosul șorțului împrumutat de la o surată de șanț, de astă dată din Românica, și odată uscate s-a apucat doar cu o singură mână deocamdată, de ce credeți oameni buni? S-a apucat de pix ca să se aplece cu el asupra scrisului, ținând în tot acest timp – culmea, chiar împotriva firii sale de nestăvilit – buzele strânse, chiar dacă ușor țuguiate. Și odată ce s-a agățat de scris, ține cu disperare de el, folosindu-și ca unealtă dinții. Cei din față.

♦♦♦Şi a tot scris până a umplut o carte cu înghesuite litere, pe care le plimbă în ritm de salsa – că de, se cam grăbeşte, ce vrei, timpul are gâtul scurt, iureşul alegerilor o obligă la o mişcare permanentă, chiar dacă una brauniană – le plimbă aşadar prin toată ţara ca pe moaştele moaşe-si.

♦♦♦Scriitoarea Clotilde – o prolifică spunătoare de vorbe, iată, şi scrise – și-a lansat în aceste zile, deloc întâmplător acușica, căci dă bine înainte de alegeri, şi-a aruncat pe piaţă, de flori imortela,. propria carte era să zic. Dar, dacă nu a fost lansată la apă, atunci cu (acul de) siguranță a rămas uscată. Uscată, dar nu neapărat nepătată, adică fadă. Dar, încă nu știm, rămâne de constatat prin metoda instinctuală a pipăitului, pe care o practicăm fără să cerem permisiunea. Fiindcă noi, cei vechi, avem permisul permanent în buzunar în stare de veghe.

♦♦♦Ne spune D-na Armand, încă nu știm în care împrejurare, la munte sau la mare, unde este mai mult soare, că este sinceră, probabil fiindcă are mâinile reci, așadar ne zice că este sinceră de la primul la ultimul cuvânt. Pornind de la o astfel de formulare, specifică unor scriitori ca ea, neformataţi încă, ne punem întrebarea legitimă, oare ce s-a întâmplat între cele două cuvinte.

♦♦♦I se vor fi încălzit mâinile ?

SinCERUL  calD  diN  cOTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Poate că e înalt și chiar pare să încerce să poată. Și acest lucru este un avantaj pentru că fiind înalt speră că nu va primi o poșetă în cap, ci mai de grabă una cadou pentru întâia Doamnă, care, în orgoliul său măsurat cu pasul domol al soțului, se visează Prima Regină peste o nație de trântori. Unii dulci însă.

♦♦♦În acest caz feminin ca gen se impune o urare: la mai mare Doamnă (Majestate, nu ?) și faceți cumva, fie să vă ridicați (pe tocuri) la înălțimea Lungimii sale, fie el să coboare (scările) până la nivelul Scurtimii dv. Astfel încât să vă întâlniți între trepte.

♦♦♦Și ar mai fi o rugăminte din partea dulcilor trântori : ați putea să ne traduceți și nouă în limba română cum ar suna această frază în limba engleză ? Că în germană nu vom înțelege niciodată la cât de repede vorbește Regele Nibelungilor lați.

♦♦♦Marele urs transilvan, aflat aproape întâmplător în rezervație, mai precis spus în Grădina Zoologică, cea logică însă, situată de loc întâmplător chiar vis a vis de Grădina Botanică, miroase cu nesaț florile, din grădina acesteia era să zic. Doar întinzând nasul – luat la purtare – peste gardul din nuiele verzi și uscate, cele în zid încorporate și astfel solid betonate, rezultând astfel un fel de zid al Berlinului românesc. Cel care separă cele două lumi, oricum paralele (inegale, nu-i așa ?). A noastră, cei mulți dar proști cum ar fi zis cineva, lumea celor mult prea vorbăreți, dar mult prea săraci pe de o parte și cea a Tăcutului, cel mult prea nespunător, dar nu prea DELOC sărac pe de alta. Oricum, nici el nu e prea fericit se pare – cam ca Preafericitul de exemplu, căruia nu-i mai ies banii la socoteală pentru Catedrală – și nici nu prea poate dormi, că de-aia pleacă așa des la Sibiu, fiindcă nu poate locui în mai multe case în același timp. Acesta – și nu altul – este motivul pentru care este obligat de instinct, sau de conștiință, poate chiar de vreo cunoștință să le închireze. Dar nu pe gratis, că s-ar supăra concurența.

♦♦♦Dacă în mandatul său nu se va reuși – la modul impersonal, desigur – măcar începerea autostrăzii Piteși – Sibiu, atunci va construi în locul ei o cale fără rost, una ferată fără sens, cu patru benzi pe sens, pe care să circule doar el. Și mai rar spre deloc Întâia Doamnă. Una cu plecare din fața gării regale de la Cotroceni, care mai există, dar e nefolosită. Încă. Acolo, pe peronul acelei gări, unde așteaptă încă de pe acum plecarea trenului virtual, ba chiar de la instalarea sa ca președinte al DNA-ului, scuze, al șefei DNA. În timp ce – pitrocindu-și timpul – își numără pașii lipsă, pe care și-ar dori să-i facă acest Mare Blond, care pare blând, dacă ar fi (în timpul) liber.

♦♦♦Acesta, adică acela de pe jilţul aflat câteva rânduri mai sus, este visul somnorosului rege nibeLUNG, dar cu parul scurt (pardon, părul !). Da, Lung și nu înalt. Pentru că nu e nicidecum Înalt om de stat, ci doar la stat. La Stat.

Ceferistul  lipsă  diN  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Într-un panou-reclamă, tristă, chiar dacă e luminoasă, luminată multicolor – una de sorginte Bellywood-iană ( adică, în traducere exagerat de liberă ,, Buricul Pădurii, sau, de ce nu ,, Pădurea Buricului ” ) ni se propune o uscăciune de îndemn electoral.

♦♦♦După ce simţi această uscăciune pe țeava gâtului, mai simţi încă o nevoie: să bagi mâna în buzunarul lui Isărescu şi cu mărunţişul pe care-l scoţi să cumperi o bere – neautohtonă, că de, aşa dă bine la exterior – şi s-o uzi ( după ce o bei… ). Este vorba despre… na, c-am uitat între timp, luându-mă cu vorba, dar oricum era ceva grozav de neinteresant. Şi totuşi parcă se zicea ceva în scris despre o poantă cu Ponta, care n(e)-ar trebui să fie încă o dată prim procuror, pardon, prim ministru. Bună uscăciunea de reclamă, n-aşa, cum ar fi zis Brucan, cel care, mult prea generos, ne-a prezis doar 20 de ani de prostie. De parcă ai putea să o controlezi !

♦♦♦Într-o altă reclamă, pusă pe genunchii unei femei gonflabile dezumflată, cu surâsul trist, fiindcă nu avea lumină deloc – reclama ! – pe care eu, aproape pe orbecăite şi din prea mult bun simţ din puţinul care-l am, o ,,cititoresc” invers, nu de altceva, dar aşa şedea femeia aceea. Şi din acea poziţie indecentă, fiindcă mă uitam prea fix la ea, am reușit descifrarea şi – având o ureche mai lungă decât normal (ii) – am auzit că Înţelipceanu Tăriceanu şopteşte ceva. Cu gura închisă de Dragnea îi şopteşte rânjind mânzeşte cârlanului Daniel – Craig – Constantin să fie mai apropiat decât îndepărtat. Cum acesta nu înţelege o iotă măcar, fiindcă la înţelegere a fost corigent şi de-aia nu a luat parte la ea, în această umilitoare, de tot râsul ipostază rămâne aşadar cu gura căscată, prefăcându-se că ar zice ceva pentru altcineva.

♦♦♦Eu, care ştiu unde este limba ascunsă a ventrilocilor, intru de grabă pe uşa din spate în gura lui şi-i scot limba de-un cot ca să nu se sufoce cu cuvintele pe care nu le poate scoate singur din lipsă de susţinătoare. De efort continuu, ar zice discontinuii.

♦♦♦Şi – odată eliberat de armata sufocării – iată ce ,,cititoresc” pe buzele ciocului său de papagal, e adevărat scris cu litere de tipar : ,, ÎNDRĂZNEŞTE MAI MULT „; că mai puţin n-ai voie, zic eu, cel cu tupeul celui care stă permanent în curent în banca rândului de la geam ( ul spart ).

♦♦♦Adică, acest necopt – la cap era să zic, Doamne Iartă-mă – copt la cuptorul cu micro/ unde, ce, cum, când? al motanului, ne vorbește la per tu, se trage de brăcinar cu noi și de nojițele de la opincile lui Crișan ( pentru cine știe ) în speranța că și-o găsi talentul de orator-scriitor ascuns sub covor.

♦♦♦Tare mult mi-a plăcut ce am ,,cititorit” pe acele buze, deși nu am înțeles nimic.

 neBEȚIVUL  diN  COTROCENI

S g.  E

♦♦♦Vampirul de câmpie, Liviu – TR – Dragnea şi-a înfipt colţii crescuţi ameninţător sub mustaţa fină ca aţa groasă, fir de fuior şi a muşcat atâtea voturi de la morţi, încât aceştia din urmă i-au rămas în gât, de abia mai poate să respire, că aproape i-a ieşi pe nas. Nu vă spun ce, ca să nu fiu nevoit să detaliez, că-mi face mare plăcere! dar stau prost. Cu timpul !

♦♦♦Drept dovadă, aşezată strâmb, s-a prezentat de bună voie, silit doar de conştiinţă, la stomatolog, prietenul meu Marian…şi nu vă mai spun cum ca să nu spuneţi că sunt reclamă-agiu. S-a prezentat îmbrăcat doar cu pantalonii de pijama aproape dungaţi, cu vagi dungi fine dacă permiteţi, în fine, rugându-l să facă ceva. Şi a stat pe banii de la Stat cu gura deschisă aproape doi ani cu suspendare, dată de sistemul tip Klayton, ca să spună că nu are nimic împotriva sistemului, ci doar împotriva Referendumului. Şi – obosit să o tot ( sus ) ţină aşa – l-a rugat pe amicul meu să-i scoată gărgăunii din cap odată cu colţii, din gură era să zic, ca să pară că nu mai e el, ci combinaţia 6 din 49 dintre Căcărău şi dublu V Ponta. Şi să-i (im)planteze unii de lână întoarsă, toarsă cu migală de baschetbalistă de Laura – Cruduţa – Kovesi, chiar la recomandarea sa. A ei.

♦♦♦De ce credeţi că-şi dorea (feminunul de la Dorel !) acest lucru, manual, la urma urmei ? Tocmai fiindcă îl alerga graba cu roaba. Cum care roabă ? Cea plină ochi cu oseminte, cu osemintele morţilor-vii care au votat la cerere nescrisă şi acum vor să primească recompensa, dar nu dată cu pensa. Mai precis, nu vor sub niciun clip- chip să fie îngropaţi din nou şi ca atare îl aleargă cu osul de supă în mână ca să-i aplice o şcoală de corecţie, tocmai pe Şoseaua Viilor, că tare mult le place să se plimbe pe acolo şi să asculte cum sună tocurile damelor pe această cale. De rulare. Dar, dacă totuşi nu-l vor prinde, fiindcă a fost deja ,,Prins” de conjudeţeanul său, Marin Preda, pardon, de Codruţa cu pantalonii în vine, se vor fi mulţumit cu pupila mustăciosului. Chiar dacă ar fi să o privească doar de la o distanţă infinitezimală, stînd culcată într-o rână şi cu dânsa nemişcată. Cu privirea.

♦♦♦Omul nostru, Livache, livid de apăsarea neruşinatei timorări, cel care avea aplecări cumva necrofile, chiar le promite din mers, adică din fugă, că dacă lasă osul din mână mai fuge doar o săptămână şi se opreşte să se uite înapoi. Apoi, stând smirnă, afirmă că le va propune să ajungă la un compromis, exact aşa cum nu le-a promis. Nu le-a promis, ci a jurat pe viitorul politic al lui Ponta că o să-i facă iar pensionari şi o să le-o mărească.

♦♦♦Nu întrebaţi ce că nu pot răspunde; nici nu ştiu, sanchi ! Şi în plus am un minus, nu sunt ruşinos, dar am în piept un însemn în formă de os. Şi mă tem.

OsUL  fĂRă  carNE  diN  cOTROCENI,

S  g.  E

♦♦♦Într-un panou-reclamă, tristă, chiar dacă e luminoasă, luminată multicolor – una de sorginte Bellywood-iană ( adică, în traducere exagerat de liberă ,, Buricul Pădurii, sau, de ce nu ,, Pădurea Buricului ” ) ni se propune o uscăciune de îndemn electoral.

♦♦♦După ce simţi această uscăciune pe țeava gâtului, mai simţi încă o nevoie: să bagi mâna în buzunarul lui Isărescu şi cu mărunţişul pe care-l scoţi să cumperi o bere – neautohtonă, că de, aşa dă bine la exterior – şi s-o uzi ( după ce o bei… ). Este vorba despre… na, c-am uitat între timp, luându-mă cu vorba, dar oricum era ceva grozav de neinteresant. Şi totuşi parcă se zicea ceva în scris despre o poantă cu Ponta, care n(e)-ar trebui să fie încă o dată prim procuror, pardon, prim ministru. Bună uscăciunea de reclamă, n-aşa, cum ar fi zis Brucan, cel care, mult prea generos, ne-a prezis doar 20 de ani de prostie. De parcă ai putea să o controlezi !

♦♦♦Într-o altă reclamă, pusă pe genunchii unei femei gonflabile dezumflată, cu surâsul trist, fiindcă nu avea lumină deloc – reclama ! – pe care eu, aproape pe orbecăite şi din prea mult bun simţ din puţinul care-l am, o ,,cititoresc” invers, nu de altceva, dar aşa şedea femeia aceea. Şi din acea poziţie indecentă, fiindcă mă uitam prea fix la ea, am reușit descifrarea şi – având o ureche mai lungă decât normal (ii) – am auzit că Înţelipceanu Tăriceanu şopteşte ceva. Cu gura închisă de Dragnea îi şopteşte rânjind mânzeşte cârlanului Daniel – Craig – Constantin să fie mai apropiat decât îndepărtat. Cum acesta nu înţelege o iotă măcar, fiindcă la înţelegere a fost corigent şi de-aia nu a luat parte la ea, în această umilitoare, de tot râsul ipostază rămâne aşadar cu gura căscată, prefăcându-se că ar zice ceva pentru altcineva.

♦♦♦Eu, care ştiu unde este limba ascunsă a ventrilocilor, intru de grabă pe uşa din spate în gura lui şi-i scot limba de-un cot ca să nu se sufoce cu cuvintele pe care nu le poate scoate singur din lipsă de susţinătoare. De efort continuu, ar zice discontinuii.

♦♦♦Şi – odată eliberat de armata sufocării – iată ce ,,cititoresc” pe buzele ciocului său de papagal, e adevărat scris cu litere de tipar : ,, ÎNDRĂZNEŞTE MAI MULT „; că mai puţin n-ai voie, zic eu, cel cu tupeul celui care stă permanent în curent în banca rândului de la geam ( ul spart ).

♦♦♦Adică, acest necopt – la cap era să zic, Doamne Iartă-mă – copt la cuptorul cu micro/ unde, ce, cum, când? al motanului, ne vorbește la per tu, se trage de brăcinar cu noi și de nojițele de la opincile lui Crișan ( pentru cine știe ) în speranța că și-o găsi talentul de orator-scriitor ascuns sub covor.

♦♦♦Tare mult mi-a plăcut ce am ,,cititorit” pe acele buze, deși nu am înțeles nimic.

neBEȚIVUL  diN  COTROCENI

S  g.  E

♦♦♦Omul cu două prenume – din care unul, neapărat primul, este diminutiv, iar celălalt – Dănuț ar putea fi – vrea să fie unversal local, cam ca magazinul Victoria (cui, împotriva cui ?) de pe Calea aceleiași victorii…pe vremuri.

♦♦♦Din punct de vedere matematic știm cu toții că unu plus unu fac exact cât trebuie, iar el știe cel mai bine, știm noi de ce. Însă, din punct de vedere Madagascar unu plus una fac exact NIMIC, pentru că unul este naiv din toate punctele de vedere, iar una este în întregime vândută, deci cumpărată, cum ar spune un prieten care nu prea le are… Și totuși, dacă mai rămâne ceva din ea, acel ceva e altceva și este întins pe toată strada, desigur pe marginea din dreapta a șanțului, ca de la țață la țață.

♦♦♦După ce a salvat Bucureștiul de căldură, matematicianul-poet – dacă nu cumva invers ! – își propune să îmbrace toată țara în răceală, în urma căreia, cu nasul în batistă, să strănute a pagubă până la primăvară, când – ca orice bun gospodar care dă din timp cu var – ne pregătim iar de vară. Și tot așa, dar mai mult așa. Scuze, dacă abuzez, dar sunt deja un pic de tot răcit rău de tot ! Observați așadar că omul nostru pare a fi clima însăși, e adăvărat că doar pentru două anotimpuri.

♦♦♦Altfel – ba nu, la fel – pare un băiat bine crescut (poate o să aflăm de cine) și aproximativ – relativ (!) bine proporționat ( o să aflăm de care măcelar). Și totuși proporția care iese din cadru este gargara cu care ne stropește domestic aproape în fiecare seară când iese să-și clătească gura în studiourile de televiziune. Cele care, ca prin (Adrian Copilu) minune are lăsată deoparte și de alta garda de fier profesională- jurnalistică să-i spunem cu timorare – și pe cale (a Victoriei) urbană de consecință și chiloții deontologiei. Până atunci ținuți cu mâna în lipsa elasticului demnității (ce e aia ?). Vă spune ceva – peste gard – un realizator (culmea și el cu două prenume de domnitor moldovean din Ardeal) de la o televiziune ireală, ireal de păsuită din același punct de vedere Madagascar de către autoritățile altfel foarte autoritare ? Vă rog să-i spuneți dv. numele că eu am un lipsus (sic!) brusc.

♦♦♦Vroiam să vă spun, dar nu vă mai spun, că am o prietenă de dată mai recentă decât Brexitul care pare – și probabil chiar este – inteligentă și totuși îl simpatizează când oftează. Poate îi place cum îi stă părul. În loc de măr !

♦♦♦De curând mi s-a încolăcit pe gambă un șarpe, domestic zice el, dar eu citesc ce scrie cu creta pe spatele său capitalist, cum că e cam negru-n cerul gurii. Târâtoarea îmi șoptește duios, scrâșnind din dinți, să nu cumva să votez cu piciorul că… mușcătura mă ia !

șaRPELE  cu  diNȚIi  dE  lâNă  diN  cOTROCENi

S  g.  E